Economic

A DOUA ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ: Aproximativ 1.000 de persoane au manifestat împotriva proiectului de la Roşia Montană. Protestatarii AU BLOCAT Bulevardul Regina Elisabeta – GALERIE FOTO

Aproximativ 1.000 de persoane au protestat în Piaţa Universităţii din Capitală, a doua zi consecutiv, faţă de proiectul de exploatare minieră de la de la Roşia Montană, aprobat de Guvern săptămâna trecută. În jurul orei 22:00, protestatarii au blocat Bulevardul Regina Elisabeta, pe ambele sensuri.

Ungaria cere României să respecte reglementările europene în domeniul minelor de aur

Guvernul ungar se aşteaptă ca autorităţile române să respecte atât regulile europene în domeniul minelor de aur, cât şi "bunurile de mediu şi culturale" aflate în pericol din cauza proiectului de la Roşia Montană (vestul României), afirmă luni două ministere ungare într-un comunicat, citat de MTI.

Ministerul Justiţiei vrea să introducă o valoare-prag de 40.000 lei şi pentru debitori, la deschiderea insolvenţei

Ministerul Justiţiei a supus, luni, dezbaterii publice proiectul noii legi a insolvenţei, care prevede, printre altele, că pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă se introduce o valoare-prag şi pentru debitor, aceeaşi cu cea pentru creditor, respectiv de 40.000 de lei.

Vosganian: Nu-mi dau demisia, nu e o formă de luptă. Votul din Senat să fie potrivit conştiinţei

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, vicepreşedinte PNL, a declarat că nu îşi va prezenta demisia din Guvern deoarece acest gest "nu este o formă de luptă" şi a precizat că în situaţia în care senatorii vor trebui să voteze avizul pentru începere urmăririi penale, să o facă potrivit conştiinţei.

PICCJ cere declanşarea procedurilor pentru avizarea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian

Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, luni, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Videanu: Pun toate informaţiile pe care le am la dispoziţia DIICOT

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a declarat, luni, că a luat act de decizia DIICOT de a solicita începerea urmăririi penale în cazul dosarului Romgaz, iar decizia sa este de a pune toate informaţiile pe care le are la dispoziţia DIICOT pentru clarificarea nevinovăţiei sale.

Grecia va avea nevoie de minim 20 de ani să reducă şomajul sub 10%

Grecia va avea nevoie de cel puţin 20 de ani să reducă rata şomajului sub 10%, de la nivelul record actual de 27,6%, potrivit unui raport realizat de cel mai mare sindicat din sectorul privat elen, GSEE.

Antonescu: Vosganian va răspunde tuturor acuzaţiilor, categoric se consideră nevinovat

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că Varujan Vosganian, în cazul căruia DIICOT a solicitat începerea urmăririi penale, va răspunde tuturor acuzaţiilor şi a precizat că în mod "categoric" acesta se consideră nevinovat.

Ministerul Transporturilor A SEMNAT contractul de privatizare a companiei CFR Marfă. Gruia Stoica spune că are banii pentru preluare

Ministerul Transporturilor a semnat, luni, cu Grup Feroviar Român (GFR), companie controlată de Gruia Stoica, contractul de privatizare a companiei CFR Marfă, omul de afaceri declarând că are banii necesari preluării operatorului feroviar.

Verizon Communications va anunţa în curând un acord de 130 de miliarde dolari cu Vodafone

Verizon Communications va anunţa, cel mai devreme luni, un acord de preluare a participaţiei de 45% deţinută de Vodafone Group la compania mixtă Verizon Wireless, pentru 130 de miliarde de dolari, potrivit unor surse apropiate situaţiei.

România are 35 de companii în TOPUL celor mai mari 500 din regiune

România este prezentă cu 35 de companii în topul celor mai mari 500 din Europa Centrală după cifra de afaceri raportată anul trecut realizat de Deloitte, mai puţine decât în clasamentul din 2012.

DIICOT cere aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Adriean Videanu şi Varujan Vosganian

Şeful DIICOT a cerut, luni, procurorului general să sesizeze Senatul, respectiv şeful statului cu cereri de începere a urmăririi împotriva foştilor miniştri ai Economiei Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, pentru că l-ar fi sprijinit pe Ioan Niculae şi ar fi folosit Romgaz în interesul Interagro.

Yildirim Holding, Trafigura şi Glencore vor să cumpere concentratul de cupru de la Cuprumin

Companiile Yildirim Holding din Turcia, Trafigura din Olanda şi traderul Glencore din Elveţia au depus oferte pentru cumpărarea concentratului de cupru de la Cuprumin Abrud, documentaţia fiind în curs de evaluare şi vertificare.

Dacia, marca cu cea mai bună creştere pe piaţa franceză în primele opt luni ale anului

Înmatriculările de automobile Dacia în Franţa au crescut cu 5,8% în primele opt luni din acest an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 62.829 unităţi, pe o piaţă în scădere cu aproape 10%, marca românească înregistrând cea mai solidă creştere, la egalitate cu Toyota.

Rezervele BNR au scăzut cu 1,2 mld. euro în august

Rezervele valutare la BNR au scăzut în luna august cu 1,18 miliarde euro, la 32,17 miliarde euro, pe fondul unor rambursări de datorii însumând 1,47 miliarde euro, provenite din rate către FMI şi o emisiune de obligaţiuni în valută ajunsă la scadenţă.

Magazinul online elefant.ro a introdus în ofertă produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte

Magazinul online elefant.ro a intrat, luni, pe piaţa de fashion urmând să adauge în oferta sa până la 31 decembrie peste 16.000 mii de produse de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii de la branduri renumite, cum ar fi Versace, Diesel sau Calvin Klein.

GSK a primit mai multe oferte decât s-a aşteptat pentru fabrica Europharm de la Braşov

Grupul britanic GlaxoSmithKline a primit mai multe oferte pentru vânzarea fabricii de la Braşov decât s-a aşteptat atât de la companii internaţionale, cât şi naţionale, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, directorul general al GSK România, Pascal Prigent.

Millennium Bank România va fi pusă în vânzare

Comisia Europeană a avizat planul de restructurare a băncii portugheze BCP, care presupune, printre altele, vânzarea subsidiarei Millennium Bank din România, potrivit presei portugheze, care citează un anunţ al instituţiei de credit.

Sosirile în structuri turistice au scăzut cu 1,6% în iulie

Sosirile turiştilor au scăzut în iulie cu 1,6% faţă de luna corespunzătoare din 2012, la 989.700, în timp ce înnoptările au totalizat 2,86 milioane, cu 4,2% mai puţin, turiştii concentrându-se mai mult decât în anii precedenţi pe zona de litoral, care a depăşit 30% din total, potrivit INS.

Băsescu: Nu exclud să convoc REFERENDUM pentru Roşia Montană. Ponta, câţi bani ai luat ca să semnezi pentru Roşia Montană?

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este în continuare un susţinător al mineritului, că promovarea prin lege a exploatării de la Roşia Montană este o dovadă de "laşitate" a Guvernului şi că el nu exclude opţiunea de a convoca un referendum pe acest subiect simultan cu europarlamentarele.

Peugeot, al doilea mare producător auto din Europa, închide o fabrică în Franţa

PSA Peugeot Citroen, al doilea mare producător auto din Europa, va închide fabrica de la Aulnay, de lângă Paris, la sfârşitu lunii octombrie, cu două luni mai devreme decât preconiza, după ce mulţi angajaţi şi-au găsit alte locuri de muncă.

Portugalia în criză, noul Eldorado al pensionarilor europeni

Portugalia, împotmolită în criză, suscită interesul unui număr tot mai mare de pensionari europeni în căutarea unei vieţi uşoare, atraşi de scutiri fiscale generoase şi preţuri imobiliare în scădere puternică.

Buda cere demisia lui Ponta din fruntea Guvernului din cauza declaraţiilor despre Roşia Montană

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, cere demisia lui Victor Ponta din fruntea Guvernului pentru declaraţiile făcute de acesta în legătură cu proiectul Roşia Montană.

Marea Britanie, principala destinaţie a investiţiilor americane. Care sunt ţările următoare în clasament

Marea Britanie este principala destinaţie a investitorilor americani în active financiare, în valoare de 1.129 de miliarde de dolari la sfârşitul anului trecut, urmată de Canada şi Insulele Cayman, conform datelor Trezoreriei SUA.

LISTA modificărilor de preţuri valabile de la 1 septembrie. Ce scumpiri aduce toamna în portofelele românilor

De la 1 septembrie intră în vigoare reducerea la 9% a taxei pe valoarea adăugată la pâine, iar impactul negativ al măsurii, calculat la 100 milioane lei, va fi compensat prin creşterea accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux. De asemenea, preţurile biletelor de tren vor creşte de la 1 septembrie.

Ponta: Finalizarea gazoductului Iaşi – Ungheni va avea loc în luna decembrie

Premierul Victor Ponta a spus că finalizarea gazoductului Iaşi - Ungheni va avea loc în luna decembrie, răspunzând unei întrebări legate de faptul că şantierul respectiv ar fi abandonat şi că a dispărut conducta adusă la inaugurare.

Priorităţile legislative ale PDL în viitoarea sesiune parlamentară: „Noi nu credem că România poate progresa fără o relansare economică, fără a crea locuri de muncă”

Priorităţile legislative ale PDL în viitoarea sesiune parlamentară sunt centrate pe crearea locurilor de muncă, altele vizând domeniul educaţiei, potrivit declaraţiilor făcute, sâmbătă, de preşedintele PDL, Vasile Blaga, care participă la Şcoala de vară a TDL.

Aproximativ 3.000 de cai, în centrul unui nou scandal al cărnii în Europa

Filiera cărnii de cal este afectată din nou de un trafic, în Europa, cu carne improprie consumului, care ar viza cel puţin 3.000 de cai, după scandalul lasagnei cu carne de cal din iarnă.

Andreea Paul: Ponta a promis un milion de locuri de muncă. Hocus-pontus, şomajul a crescut

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, sâmbătă, la Şcoala de vară a TDL, că "vraja" USL a eşuat şi că, în pofida promisiunilor făcute, după cuvântul magic "hocus-pontus", au fost înregistrate numai eşecuri.

Cioloş: Preţul de intervenţie nu trebuie să joace un rol de substitut al pieţei cerealelor

Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, a declarat, vineri, în judeţul Alba, că preţul de intervenţie nu trebuie să joace un rol de substitut al pieţei cerealelor, iar "intervenţia nu trebuie să cumpere cerealele pentru că agricultorul nu are unde să le vândă".

Lider sindical: Directorii şi şefii de departament din RATB, demişi de Consiliul de Administraţie

Toţi directorii executivi şi şefii direcţiilor şi de departament din Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) au fost demişi, vineri, de Consiliul de Administraţie (CA) al regiei, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele executiv al Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu.

Cioloş despre dosarul APIA: România nu are de ce să primească avertisment. Nu e o problemă de sistem

Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, afirmă că România nu are de ce să primească un avertisment de la Comisia Europeană din cauza dosarului APIA, în care directorul adjunct Aurel Pană a fost arestat pentru corupţie, deoarece nu este o problemă de sistem.

Angajaţii companiilor ar putea fi nevoiţi în curând să folosească propriile telefoane şi tablete

Unele companii au renunţat din raţiuni financiare să mai ofere angajaţilor cafele, snackuri şi alte avantaje, iar următoarele pe listă ar putea fi computerele şi smartphone-urile, potrivit directorilor IT intervievaţi la nivel mondial de compania de consultanţă Gartner.

Primăria Bucureşti oferă peste 18 milioane de euro pentru sistemul de canalizare din lacurile Titan, Tineretului şi Carol

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) oferă peste 18 milioane de euro pentru lucrări la sistemul de canalizare şi de evacuare din lacurile Titan, Tineretului şi Carol şi pentru realizarea unui sistem de drenare la canalul colector principal de sub albia Dâmboviţei.

Elveţia a îngropat securea războiului fiscal cu SUA printr-un acord care impune amenzi grele băncilor

Elveţia a îngropat securea războiului fiscal cu Statele Unite prin semnarea unui acord care reglează problema fondurilor nedeclarate depuse de americanii bogaţi în băncile elveţiene şi care prevede amenzi grele pentru instituţiile financiare care facilitează evaziunea fiscală.

Berlusconi, „instigatorul mecanismului” de fraudă fiscală. Justificarea sentinţei în dosarul Mediaset

Fostul şef al Guvernului italian Silvio Berlusconi a fost "instigatorul mecanismului" de fraudă fiscală, o infracţiune care i-a adus condamnarea definitivă la 1 august, apreciază Curtea de Casaţie în motivarea deciziei, făcută publică joi.

Guvernul va plăti venitul lunar de completare doar pentru disponibilizaţii din anumite companii

Venitul lunar de completare pentru sprijinirea angajaţilor disponibilizaţi din companii de stat până la găsirea unui nou loc de muncă nu va mai fi acordat tuturor, ca până în prezent, ci doar salariaţilor concediaţi colectiv din anumite companii, precum CNH, CNADNR, Metrorex, CFR, CET-urile locale.

Statul elen are de încasat de la populaţie şi companii peste 60 de miliarde de euro

Statul elen are de încasat de la populaţie şi companii peste 60 de miliarde de euro, potrivit datelor oficiale de la 31 iulie, care au atins un nivel record după o creştere de 4,1 miliarde de euro faţă de începutul anului, relatează publicaţia Kathimerini.

Romtelecom şi Cosmote: Scăderea agresivă a tarifelor de interconectare va reduce investiţiile

Scăderea agresivă a tarifelor de interconectare va conduce la reducere majoră a fondurilor disponibile în industria telecom pentru investiţii şi, prin urmare, va afecta negativ evoluţia pe termen lung a acestui sector, afirmă oficialii Romtelecom şi Cosmote.

Licitaţia pentru vânzarea Cantonului Jepi din Bucegi a fost amânată

Licitaţia organizată, vineri, de Primăria Buşteni, pentru vânzarea Cantonului Jepi din Bucegi şi a terenului aferent, de 500 de metri pătraţi, cu preţ de pornire de 22.000 de euro şi la care s-au prezentat şapte ofertanţi a fost amânată din cauza unor "neconcordanţe în documentele cadastrale".
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da