Economic

IKEA intră pe piaţa electronicelor de consum. Cel mai mare producător de mobilă din lume va lansa mobilă cu televizor şi sistem audio integrat

IKEA, cel mai mare producător de mobilă din lume, va intra pe piaţa electronicelor de consum, lansând o gamă de articole de mobilier cu televizor şi sistem audio integrat, dezvoltate în parteneriat cu compania chineză TCL Multimedia.

România, cea mai abruptă creştere din UE la înmatriculările de maşini în primul trimestru. Ce marcă a fost pe primul loc în preferinţe

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi din România a urcat în primul trimestru cu 44,3% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, la 13.965 unităţi, reprezentând cea mai abruptă creştere din UE, potrivit datelor prezentate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile.

Băncile din zona euro renunţă la finanţarea comerţului mondial din cauza crizei datoriilor

Băncile din zona euro îşi restrâng activităţile de finanţare a comerţului mondial, piaţă evaluată la 18.000 de miliarde de dolari, făcând loc unor instituţii de credit concurente din Marea Britanie, SUA şi Japonia pentru dezvoltarea pe acest segment în continuă creştere.

Americanul Jim Yong Kim, desemnat preşedinte al Băncii Mondiale pentru un mandat de 5 ani. Postul este monopolizat din 1946 de către americani

Banca Mondială l-a desemnat luni pe Jim Yong Kim în funcţia de preşedinte, perpetuând tradiţia ocupării acestui post de către un cetăţean american. Statele membre l-au desemnat, fără surpriză, pe acest medic şi antropolog, în vârstă de 52 de ani, preşedinte al Universităţii Dartmouth din New Hampshire, în nord-estul Statelor Unite, în cursul unei reuniuni a Consiliului de Administraţie (CA).

Profitul net al Citigroup a scăzut cu 2,3% în primul trimestru, la 2,93 miliarde dolari

Profitul net al Citigroup, a treia mare bancă din Statele Unite, a scăzut cu 2,3% în primul trimestru, de la trei miliarde de dolari în urmă cu un an la 2,93 miliarde de dolari, şi s-a situat sub aşteptările analiştilor, din cauza unor costuri de contabilitate

Moody’s a retrogradat ratingul Nokia cu o treptă, la „Baa3”, cu perspectivă negativă

Moody’s a retrogradat luni ratingul Nokia pentru datoriile pe termen lung cu o treaptă, la nivelul "Baa3", cu perspectivă negativă, din cauza declinului puternic, cu 16%, al vânzărilor de telefoane mobile din primul trimestru, care a provocat o scădere de 35% a veniturilor grupului finlandez.

Două treimi din companiile germane şi austriece din Ungaria sunt nemulţumite de politica guvernului

Două treimi dintre companiile germane şi austriece prezente în Ungaria sunt foarte nemulţumite de politica economică a guvernului de la Budapesta, iar atractivitatea pentru investiţii a ţării a scăzut puternic, potrivit unui sondaj în rândul investitorilor.

Banca Mondială îşi va desemna luni preşedintele. Americanul Jim Yong Kim este favorit

Conducerea Băncii Mondiale (BM) se reuneşte luni la Washington pentru desemnarea noului preşedinte al instituţiei financiare, iar americanul de origine sud-coreeană Jim Yong Kim este favorit

Exporturile zonei euro au urcat surprinzător în februarie

Exporturile zonei euro au crescut surprinzător în februarie, cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, generând un excedent comercial de 2,8 miliarde de euro, susţinute de livrările de automobile şi utilaje ale Franţei şi Germaniei, potrivit datelor Eurostat.

Ministerul Justiţiei a vrut restituire în natură sau despăgubire totală pe termen foarte lung a proprietăţilor naţionalizate. Decizia finală este una politică

Ministerul Justiţiei a susţinut restituirea în natură a proprietăţilor naţionalizate şi eşalonarea pe o perioadă foarte lungă a despăgubirilor băneşti şi a respins total propunerea iniţială a Finanţelor, care doreau limitarea la 5% din valoare, decizia finală, de plafonare la 15%, fiind una politică.

Randamentul obligaţiunilor Spaniei pe zece ani a urcat la peste 6% pentru prima oară în acest an

Randamentul obligaţiunilor Spaniei pe termen de zece ani a urcat luni peste nivelul de 6% pentru prima oară în acest an din cauza temerilor în creştere ale investitorilor referitoare la capacitatea autorităţilor de la Madrid de a ţine sub control finanţele ţării.

Euro a coborât sub 1,3 dolari pentru prima oară în ultimele două luni, din cauza problemelor Spaniei

Euro a coborât luni sub nivelul de 1,3 dolari pe unitate pentru prima oară în ultimele două luni, iar faţă de lira sterlină a atins minimul ultimelor 19 luni, din cauza problemelor financiare ale Spaniei, care alimentează temerile legate de fragilitatea economiei zonei euro

STUDIU: Contrabanda cu ţigări s-a menţinut constantă în martie, la 13,4% din piaţă

Contrabanda cu ţigarete s-a menţinut constantă în primele luni ale acestui an, atingând nivelul de 13% din piaţă în luna martie, dar a scăzut cu 1,4 puncte procentuale faţă de luna martie a anului trecut, se arată într-un studiu al companiei de cercetare Novel Research transmis luni MEDIAFAX.

Grupul Google, amendat cu 25.000 de dolari în legătură cu programul StreetView

Grupul Google va fi nevoit să achite o amendă în valoare de 25.000 de dolari pentru obstrucţionarea unei anchete a autorităţilor americane asupra interceptării de date legate de programul de cartografiere ilustrată StreetView, potrivit unui document oficial accesibil duminică.

Vânzările de petrol ale Iranului ar putea fi în creştere, în pofida sancţiunilor

Vânzările de petrol ale Iranului ar putea fi în creştere, ca urmare a măsurilor Teheranului, precum dezactivarea sistemelor de localizare ale petrolierelor, astfel încât să nu poată fi urmărite, acordarea de reduceri de preţ şi facilităţi cumpărătorilor, pentru a ocoli sancţiunile internaţionale.

Fondurile împrumutate de băncile spaniole de la BCE au ajuns la un nivel record

Băncile din Spania, al căror acces la finanţare din piaţă este blocat, devin tot mai dependente de fondurile ieftine de la Banca Centrală Europeană (BCE), după ce în martie au împrumutat 316,3 miliarde de euro de la BCE, dublu comparativ cu luna anterioară.

Boc: Ne asigurăm că ajutoarele de stat pentru Bosch şi De’Longhi vor fi acordate de Ministerul Finanţelor

Preşedintele PDL, Emil Boc, afirmă că a discutat în şedinţa Biroului Permanent Judeţean al PDL Cluj despre investiţiile De’Longhi şi Bosch din judeţ, dorind să se asigure că ajutoarele de stat pentru acestea vor fi acordate de Ministerul Finanţelor.

Statele G20 vor creşte resursele FMI cu 400-500 miliarde dolari

Statele G20 vor conveni, săptămâna viitoare, creşterea resurselor financiare ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) cu 400-500 miliarde de dolari, mai puţin faţă de suma de 600 miliarde de dolari solicitată anterior de instituţia de la Washington, au declarat surse oficiale.

Grup Feroviar Român vrea să preia companiile feroviare elene, la concurenţă cu Franţa şi Rusia

Grup Feroviar Român şi-a exprimat interesul pentru preluarea operaţiunilor de transport de mărfuri din Grecia, în concurenţă cu grupul francez SNCF şi compania naţională feroviară din Rusia, au declarat surse oficiale elene.

Google va crea o nouă clasă de acţiuni, pentru a conserva controlul fondatorilor asupra companiei

Google încearcă din nou să implementeze măsuri de conservare a controlului lui Larry Page şi Sergey Brin asupra companiei, propunând acţionarilor crearea unei noi clase de acţiuni care ar permite emiterea de noi titluri fără ca fondatorii să rişte diluarea puterii de vot, transmite Bloomberg.

Cum a răspuns McDonald’s la acuzaţiile ANPC referitoare la spotul pentru cartofii prăjiţi

Spotul TV referitor la cartofii prăjiţi McDonald’s are intenţia de a informa consumatorii despre calitatea şi originea produsului, compania precizând că are unele dintre cele mai ridicate standarde de calitate din industrie.

Acţiunile Apple, Intel, Coca-Cola, Visa şi Bank of America se tranzacţionează şi în România. Cât costă şi cum le poţi achiziţiona

Investitorii de la BVB vor putea tranzacţiona acţiunile giganţilor IT Apple şi Intel, ale Coca-Cola, Visa şi Bank of America, din 18 aprilie, pe sistemul alternativ al Bursei de la Bucureşti.

Sony vrea să redevină profitabilă prin concentrarea pe aparate mobile, jocuri şi imagini digitale. Compania speră să recâştige clienţi de la Apple

Directorul general al Sony, Kazuo Hirai, intenţionează să recâştige clienţi de la Apple prin concentrarea operaţiunilor pe aparatele mobile, jocuri şi imagini digitale, iar producţia de televizoare nu se află pe lista priorităţilor.

Christine Lagarde reduce estimarea privind necesarul de fonduri suplimentare al FMI

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a declarat joi că necesarul de suplimentare a resurselor financiare ale FMI este în prezent inferior celui de 500 de miliarde de dolari estimat în ianuarie.

Ce conţin de fapt cartofii prăjiţi de la McDonald’s. ANPC a sesizat CNA cu privire la un spot publicitar care induce în eroare consumatorii

Spotul publicitar "Cartofii prăjiţi de la McDonald's aduc aminte de bunici" conţine două informaţii menite a induce în eroare consumatorii, susţine Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), care solicită CNA aplicarea măsurilor legale ce se impun în acest caz.

Parlamentul European ar putea propune limitarea bonusurilor bancare la cel mult valoarea salariului

Parlamentul European (PE) ar putea lua în discuţie limitarea bonusurilor în sectorul bancar la cel mult valoarea salariului de bază, parte a unui proiect legislativ care vizează reglementările Basel în privinţa capitalului. Odată convenită în Parlament, limitarea bonusurilor trebuie să fie acceptată şi de guvernele naţionale.

ANALIZĂ: Samsung a devenit lider pe piaţa mondială a telefoanelor mobile. Pe cine devansează

Samsung, cel mai mare producător de aparatură electronică din Asia, a devansat pentru prima oară Nokia în privinţa vânzărilor de telefoane mobile, devenind lider mondial în primul trimestru cu ajutorul popularităţii smartphone-urilor Galaxy, estimează analişti intervievaţi de Bloomberg.

INTERVIU – Predoiu:Plafonarea despăgubirilor pentru casele naţionalizate impusă şi de limite bugetare

Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu a explicat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că proiectul de lege privind limitarea despăgubirilor pentru casele naţionalizate este determinat de interesele despăgubiţilor, de presiunea indirectă a CEDO şi de limitele bugetare indicate de Ministerul Finanţelor.

Grupul elen OTE ar putea vinde una din diviziile din Albania, Bulgaria sau România

Grupul elen OTE ar putea vinde una din diviziile din Albania, Bulgaria sau România pentru a obţine fonduri necesare serviciului datoriei, potrivit cotidianului elen Naftemporiki, care nu citează surse.

Restituirea integrală în bani, estimată la 16 mld euro. Jumătate pentru cultul romano-catolic

Plata integrală exclusiv prin bani pentru proprietăţile naţionalizate de comunişti ar însemna un efort bugetar estimat la 70 de miliarde de lei (16 miliarde de euro), din care mai mult de jumătate ar reveni cultului romano-catolic, care a depus cereri pentru 88.000 de imobile.

Despăgubirile totale în bani pentru casele naţionalizate, estimate la circa 3 miliarde euro

Despăgubirea integrală în bani a foştilor proprietari ale căror case au fost naţionalizate de comunişti ar costa statul peste 12 miliarde lei (2,9 miliarde euro), calcul realizat pe baza solicitărilor procesate până în prezent, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi.

Statul ar trebui să plătească foştilor proprietari de teren agricol circa 2,5 miliarde de euro

Statul ar urma să plătească foştilor proprietari de terenuri agricole confiscate sub regimul comunist aproximativ 11 miliarde de lei (2,5 miliarde euro) dacă nu se limitează despăgubirile la 15% din valoarea de piaţă, la 20 de ani după apariţia Legii 18 privind fondul funciar.

Doar 46,7% dintre maşinile înmatriculate în România au roviniete electronice valabile în momentul de faţă. Ce riscă şoferii care nu şi-au plătit taxele de drum

La mai bine de un an şi jumătate de la introducerea sistemului electronic prin care se poate verifica automat dacă un şofer şi-a plătit sau nu taxa de drum, mai puţin de jumătate din parcul auto naţional figurează ca având rovinieta "la zi", reiese din informaţiile furnizate pentru gândul.info de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

APIA: Piaţa auto a scăzut cu 8,6% în primul trimestru, la 16.719 unităţi

Vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale au scăzut în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 8,6%, la 16.719 unităţi, potrivit datelor prezentate joi de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Livrările de PC-uri la nivel global au crescut neaşteptat în primul trimestru

Sectorul computerelor personale (PC-uri) a crescut neaşteptat în primul trimestru, după ce anul trecut problemele economice din Europa şi deficitul aprovizionării cu componente au tras în jos piaţa. Un număr tot mai mare de consumatori se reorientează către alte tipuri de dispozitive, precum smartphone-uri şi tablete.

Contracte de peste 30 milioane de lei finanţate de Uniunea Europeană în Maramureş şi Satu Mare

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, a semnat joi trei contracte, în valoare totală de peste 30 milioane lei, finanţate în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), pentru proiecte derulate în judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Fuia: Programul „Rabla” pentru tractoare este o rablă

Programul "Rabla" pentru tractoare este o rablă deoarece prima acordată fermierilor este insuficientă pentru a-i ajuta pe aceştia să cumpere utilaje noi, a declarat joi agenţiei MEDIAFAX ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.

Creşterea comerţului la nivel mondial va încetini şi în 2012, din cauza problemelor din Europa

Creşterea comerţului la nivel global va continua să încetinească în acest an, la 3,7%, de la 5% anul trecut, ca urmare a impactului crizei datoriilor din Europa asupra economiei mondiale, potrivit estimărilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Ministrul Agriculturii: Ceauşescu n-a fost tâmpit cu asocierea în cooperativă, fără care irosim potenţialul agricol

Nicolae Ceauşescu nu a fost tâmpit susţinând asocierea agricultorilor în cooperative, care ar aduce în agricultură o parte dintre românii plecaţi la muncă în străinătate, afirmă ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.

Ministrul Comunicaţiilor: Privatizarea Poştei se va încheia la finele anului. Iunie 2012 este un termen nerealist

Privatizarea Poştei Române se va încheia la finele acestui an sau în primele luni ale anului 2012, nu în iunie 2011, aşa cum s-a convenit în urma discuţiilor cu FMI, termenul avansat iniţial fiind unul nerealist, a declarat, joi, ministrul Comunicaţiilor, Răzvan Mustea, într-o conferinţă de presă.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da