Economic

Euro, la maximul ultimelor trei săptămâni în raport cu dolarul

Moneda euro a crescut marţi spre pragul de 1,45 dolari, la maximul ultimelor trei săptămâni în raport cu moneda americană, iar bursele asiatice au urcat cu peste 1%.

Cursul de schimb a scăzut uşor în prima oră a şedinţei, la 4,1185 – 4,1200 lei/euro

Cursul a scăzut uşor, cu 0,7 - 0,85 bani, în prima oră a şedinţei interbancare de marţi, la 4,1185 - 4,1200 lei/euro, aprecierea leului şi a celorlalte valute din regiune fiind determinată de întărirea euro în raport cu dolarul, ca urmare a discuţiilor privind un nou ajutor financiar pentru Grecia.

APAPR: Administratorii de fonduri de pensii private au trimis 5,4 milioane de scrisori de informare

Administratorii de fonduri de pensii private au trimis participanţilor peste 5,4 milioane de scrisori anuale de informare privind evoluţia contului de pensie în 2010, marţi, 31 mai, încheindu-se această campanie, a anunţat APAPR.

Fitch a redus ratingul Ciprului de la AA- la A-, din cauza expunerii băncilor pe Grecia

Fitch a redus ratingul Ciprului de la AA- la A-, cu perspectivă negativă, din cauza temerilor privind nivelul ridicat de expunere a băncilor pe datoria de stat a Greciei şi impactul pe care l-ar putea avea criza elenă asupra finanţelor locale.

Moody’s avertizează că ar putea reduce ratingul Japoniei, din cauza datoriei de stat

Moody's a avertizat marţi că ar putea reduce ratingul Aa2 al Japoniei, din cauza temerilor privind deteriorarea perspectivelor de creştere economică şi reacţiei slabe a autorităţilor faţă de datoria publică uriaşă acumulată.

Ford ar putea fi amendat de statul român. Vezi de ce

La aproape patru ani de la preluarea Automobile Craiova, Ford produce în medie 750 de maşini lunar faţă de 20.000 de unităţi, ţinta lunară asumată oficial pentru acest an.

Unde găseşti cele mai ieftine alimente

Preţurile alimentelor ar putea să fie menţinute relativ constante în următoarea perioadă, potrivit producătorilor contactaţi de gândul. Aceştia spun că "nu au semnale" care ar putea conduce la scumpiri. Pe de altă parte, reprezentanţii Ministerului Agriculturii au avertizat recent că, pentru unele produse agroalimentare, ritmul de creştere a preţurilor cu amănuntul este "nejustificat", fără să specifice însă despre ce produse este vorba.

Rusia va cheltui 285 miliarde de dolari pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, în zece ani

Rusia va cheltui în următorii zece ani 285 de miliarde de dolari pentru dublarea ritmului de construcţie a drumurilor, a declarat luni premierul Vladimir Putin, abordând astfel una dintre cele mai sensibile probleme pentru alegătorii ruşi, transmite Reuters.

Veniturile Sarantis în România au scăzut cu 8,5% în primul trimestru, la opt milioane de euro

Veniturile din operaţiuni continue obţinute în România de Sarantis, proprietarul producătorului de cosmetice Elmiplant, au scăzut cu 8,5% în primul trimestru, de la 8,71 de milioane de euro în urmă cu un an la 7,96 milioane euro, a anunţat compania elenă.

Consiliul de supraveghere al Asirom a numit un nou vicepreşedinte al Directoratului

Consiliul de Supraveghere al Asirom a numit un nou vicepreşedinte în Directoratul asigurătorului, după ce Mariana Diaconescu a preluat conducerea companiei, înlocuindu-l pe Boris Schneider, a anunţat societatea.

Renault a numit un nou director operaţional, după demisia lui Pelata

Renault a numit un nou director operaţional, Carlos Taveres, acesta urmând să îl înlocuiască pe Patrick Pelata, care a demisionat în aprilie pentru rolul jucat în scandalul de spionaj industrial din acest an, potrivit unei surse citate de Bloomberg.

Zara, Bershka, Pull & Bear şi Stradivarius deschid în toamnă magazine în Lotus Center Oradea

Retailerul de modă Inditex va deschide în această toamnă magazine Zara, Bershka, Pull & Bear şi Stradivarius în centrul comercial Lotus Center din Oradea.

Industria cuprului trebuie să se extindă în noi regiuni pentru ca oferta să egaleze cererea

Industria extractivă a cuprului trebuie să se extindă în noi regiuni pentru ca oferta să ajungă la nivelul fără precedent al cererii, potrivit Center for Copper&Mining Studies din Chile, cel mai mare producător din lume, transmite Bloomberg.

Acţiunile Oltchim au căzut cu 15% după cinci şedinţe consecutive de creştere accelerată

Bursa a scăzut luni cu 0,24%, într-o piaţă apatică şi cu volume reduse de tranzacţionare, iar acţiunile Oltchim (OLT) au căzut cu 15% după cinci sesiuni consecutive de creştere în care preţul aproape s-a dublat.

Leul a pierdut din avansul de la jumătatea zilei, iar cursul a urcat peste 4,1250 lei/euro

Moneda naţională a pierdut o parte din avansul de la jumătatea sesiunii, iar cotaţiile s-au întors aproape de nivelul de la deschidere, uşor peste 4,1250 lei/euro, pe o piaţă liniştită şi cu volume reduse de tranzacţionare, evoluţie similară cu cea a valutelor din regiune.

Samsung vrea să vadă modelele iPhone şi iPad în dezvoltare, pentru a evita acuzaţiile de copiere

Samsung Electronics vrea să obţină un ordin judecătoresc prin care Apple să fie obligată să dezvăluie modelele iPhone şi iPad aflate în fază de dezvoltare, pentru a se putea apăra de acuzaţiile că ar copia produsele acestei companii, transmite Bloomberg.

Profiturile companiilor elene au crescut în primul trimestru, în pofida situaţiei economice dificile

Profiturile companiilor elene listate pe bursa de la Atena au crescut cu aproape 16% în primul trimestru, susţinute de măsurile de reducere a costurilor în contextul situaţiei economice dificile, marcate de consumul în declin şi încrederea scăzută a mediului de afaceri.

Ungaria încheie o înţelegere cu băncile pentru a ajuta posesorii de credite ipotecare în valută

Guvernul ungar şi asociaţia băncilor au ajuns la un acord pentru un program prin care să sprijine posesorii de credite ipotecare în valută confruntaţi cu probleme, a declarat premierul Viktor Orbán, citat de cotidianul ungar Portfolio.

Cazinourile şi magazinele de tip discount, cele mai interesate să închirieze spaţii stradale- studiu

Cererea de spaţii comerciale pe principalele artere comerciale vine în special din partea operatorilor de cazinouri şi a magazinelor de tip discount, potrivit unei analize a Cushman&Wakefield, care mai arată că doar în ultimul an chiriile acestui tip de spaţii s-au redus cu până la 23%.

UPDATE: MCSI: OTE nu doreşte să cumpere acţiunile Romtelecom, dar propune o fuziune cu Cosmote

(adaugă declaraţia ministrului Comunicaţiilor referitoare la răspunsul instituţiei la propunerile OTE, în paragraful 6-7)

OTE nu doreşte să cumpere acţiunile statului la Romtelecom, dar propune o fuziune cu Cosmote

OTE nu poate înainta, în prezent, o ofertă pentru acţiunile statului la Romtelecom din cauza dificultăţilor economice din Grecia, dar ar putea să îşi reconsidere poziţia dacă circumstanţele se schimbă, şi propune fuziunea companiei naţionale de telefonie fixă cu operatorul Cosmote România.

UE pregăteşte al doilea pachet de finanţare pentru Grecia

Uniunea Europeană pregăteşte un al doilea pachet de finanţare de urgenţă pentru Grecia în cursa pentru evitarea intrării unui stat din zona euro în default (incapacitate de plată), au declarat luni pentru Reuters surse oficiale europene.

Finanţele vor să împrumute 4,3 miliarde de lei în iunie, sub valoarea emisiunilor din luna mai

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să vândă în luna iunie titluri de stat pe piaţa internă de 4,3 miliarde de lei, sub valoarea împrumuturilor contractate în mai, de 4,97 miliarde lei.

Dezvoltatorul complexului Green Lake din nordul Bucureştiului a cerut intrarea în insolvenţă

Proiectul rezidenţial Green Lake, a cărui primă fază totalizând circa 160 de apartamente şi vile este finalizată, ar putea intra în insolvenţă, dezvoltatorul complexului, Greenlake Development, depunând săptămâna trecută o cerere în acest sens la Tribunalul Bucureşti.

Băncile din Rusia se pregătesc de achiziţii în Europa Centrală şi de Est

Băncile din Rusia se pregătesc să facă achiziţii în Europa Centrală şi de Est, profitând de dificultăţile unor instituţiii financiare din Vest, în contextul crizei, potrivit cotidianului britanic Financial Times (FT).

Hilton va deschide în acest an hoteluri la Oradea, Bucureşti şi Ploieşti

Hilton va deschide în acest an în România trei hoteluri, la Oradea, Bucureşti şi Ploieşti, iar vineri a semnat contractul de management pentru o unitate la Cluj-Napoca, ajungând astfel la şapte hoteluri deschise sau în curs de lansare la nivel naţional.

Leul şi-a păstrat avansul uşor din debut, iar referinţa BNR a coborât la 4,1207 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat uşor în prima parte a şedinţei interbancare de luni, pe o piaţă apatică, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în coborâre cu 1,08 bani, la 4,1207 lei/euro.

Acţiunile E.ON, Deutsche Telekom şi Bayer vor fi tranzacţionate şi pe ATS-ul de la BVB

Compania de brokeraj Tradeville a anunţat, luni, că va aduce acţiunile companiilor germane E.ON, Bayer şi Deutsche Telekom pe sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS) al BVB.

Agricover a lansat un proiect de formare profesională în valoare de 1,25 milioane euro

Grupul Agricover a lansat un proiect educaţional în valoare de 1,25 milioane euro, derulat în parteneriat cu universităţi şi ferme agricole şi finanţat cu fonduri europene.

Privatizările prin Bursă, refuzate de politicieni: opoziţia le ignoră, Guvernul le amână

Uniunea Social Liberală (USL), principala forţă politică din opo­ziţie, şi-a prezentat vineri programul economic, care nu conţine nicio referire la privatizarea prin bursă a companiilor de stat.

Mark Mobius: O nouă criză financiară este iminentă

Mark Mobius, preşedintele executiv pentru pieţe emergente la Templeton Asset Management, a declarat că o nouă criză financiară este iminentă, deoarece problemele care au cauzat turbulenţele din ultimii ani nu au fost rezolvate, transmite Bloomberg.

Nexia: Noile condiţii de înregistrare în scopuri de TVA vor întârzia cu o lună derularea afacerilor

Înăsprirea condiţiilor privind înregistrarea unei firme ca plătitoare de TVA va complica procedurile şi va conduce la întârzieri de până la o lună în derularea afacerilor, potrivit consultanţilor Nexia International, care cred ca ordinul va activa piaţa de preluări a firmelor deja înregistrate.

Grupul OTE nu doreşte să cumpere acţiunile statului român la Romtelecom

Grupul elen OTE nu doreşte să cumpere pachetul de acţiuni deţinut de statul român la Romtelecom, momentul fiind considerat inoportun, potrivit ministrului Comunicaţiilor, Valerian Vreme.

Piraeus lansează un serviciu pentru efectuarea de plăţi internaţionale în peste 120 monede exotice

Piraeus Bank România lansează un serviciu pentru populaţie şi companii care permite efectuarea de plăţi internaţionale în peste 120 de monede exotice, prin intermediul unui cont deschis în euro sau dolari.

City Mall, scos la licitaţie pentru a patra oară. Preţul cerut, cu 30% sub nivelul iniţial

Centrul comercial City Mall din Bucureşti, aflat în faliment, va fi scos din nou la licitaţie pe 10 iunie, la un preţ de 23,58 milioane de euro, cu aproape 30% sub nivelul iniţial de 33 milioane de euro, aceasta fiind a patra încercare de vânzare a mall-ului.

Germania va renunţa la energia nucleară până în 2022 cel mai târziu, după dezastrul de la Fukushima

Guvernul german va închide, până în 2022 cel mai târziu, toate reactoarele nucleare din ţară, au convenit luni partidele coaliţiei de guvernare condusă de cancelarul Angela Merkel, ca reacţie la dezastrul din Japonia, de la Fukushima, transmite Reuters.

AOAR cere Guvernului transmiterea de urgenţă către Parlament a strategiei fiscale pe următorii 3 ani

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) solicită Guvernului să transmită Parlamentului proiectul de strategie fiscală pentru 2012-2014, precum şi dezbaterea şi aprobarea acesteia în regim de urgenţă, astfel ca mediul de afaceri să ştie din timp indicatorii fiscali bugetari.

UPDATE: Afacerile din industria românească TI&C au urcat cu 6% anul trecut, la 8,8 miliarde euro

(adaugă detalii despre evoluţia industriei şi previziuni, în paragrafele 10-20)

INS:Suprafaţa fondului forestier din România a crescut anul trecut cu 0,3%, la 6,51 milioane hectare

Suprafaţa fondului forestier din România a crescut în 2010 cu 0,3% faţă de anul anterior, la 6,51 milioane hectare, iar volumul de masă lemnoasă recoltată, conform reglementărilor legale, a urcat cu 2,9%, la 17 milioane metri cubi, se arată în raportul Institutului Naţional de Statistică (INS).