Unde găseşti cele mai ieftine alimente

Preţurile alimentelor ar putea să fie menţinute relativ constante în următoarea perioadă, potrivit producătorilor contactaţi de gândul. Aceştia spun că "nu au semnale" care ar putea conduce la scumpiri. Pe de altă parte, reprezentanţii Ministerului Agriculturii au avertizat recent că, pentru unele produse agroalimentare, ritmul de creştere a preţurilor cu amănuntul este "nejustificat", fără să specifice însă despre ce produse este vorba.

727 afișări
Imaginea articolului Unde găseşti cele mai ieftine alimente

Unde găseşti cele mai ieftine alimente (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

"Analizând ultimele evoluţii ale preţurilor, se poate aprecia că, cel puţin pentru unele produse agroalimentare, ritmul de creştere a preţurilor cu amănuntul este nejustificat şi este rezultatul acţiunii unor factori speculativi în piaţă şi nu a unei diminuări a ofertei faţă de nivelul cererii", arată oficialii Ministerului Agriculturii.

Cele mai mici preţuri la ouă se găsesc în pieţele din judeţele Arad, Timiş şi Vaslui, iar cel mai ieftin lapte poate fi cumpărat din târgurile din judeţele Argeş, Suceava şi Caraş Severin, conform celor mai recente date ale Ministerului Agriculturii. Cele mai accesibile preţuri la carne de pasăre sunt în pieţele din Gorj, Teleorman şi Prahova.

Datele de la Ministerul Agriculturii privind preţurile principalelor produse agricole şi alimentare din pieţe şi târguri arată că cei mai ieftini cartofi pot fi cumpăraţi în Harghita (1,5-2,5 lei pe kg), Sibiu (2-2,5 lei pe kg) şi Olt (2-3 lei pe kg).

În Bucureşti, cartofii noi costă în pieţe 2-2,5 lei pe kg. Ministrul Agriculturii spunea recent că este normal ca preţul cartofilor noi să fie de zece ori mai mare pentru că "cetăţeanul a suflat peste ei". În primele patru luni ale acestui an preţul mediu al cartofilor a crescut cu peste 30%, după ce anul trecut s-a majorat cu 45%, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

Citeşte mai multe despre locurile unde se găseşte cea mai ieftină mâncare pe www.gandul.info.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici