Peste 5.000 de panouri fotovoltaice la cel mai tânăr aeroport din România. Investiția depășește 31 de milioane de lei
Contractul de finanțare pentru construirea parcului fotovoltaic și a bateriei de stocare de lângă aeroport a fost semnat pe 7 septembrie, iar proiectul are o valoare totală de 31.831.095,66 de lei, cu TVA, echivalentul a aproximativ 6,4 milioane de euro.
Din această sumă, 21.138.433 de lei reprezintă finanțare nerambursabilă prin Fondul pentru modernizare, în timp ce Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav va asigura diferența de 10.692.662,66 de lei.
Parcul fotovoltaic va avea 5.432 de panouri și o putere maximă instalată de 3 MW. Investiția include și un sistem de stocare cu o capacitate de 6 MW.
Energia produsă va fi destinată integral consumului aeroportului. Astfel, administrația aeroportului estimează că va reduce cantitatea de energie cumpărată din rețea și, implicit, costurile operaționale.
Sistemul de stocare ar urma să ofere și o protecție față de fluctuațiile prețurilor la energie, permițând aeroportului să își folosească mai eficient energia produsă de propriile panouri.
Energie verde pentru aeroport
Potrivit proiectului, panourile vor fi amplasate în imediata vecinătate a aeroportului. După punerea în funcțiune, producția de energie verde va fi utilizată pentru activitatea aeroportului, investiția urmând să contribuie și la reducerea impactului asupra mediului.
În prezent, specialiștii Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav pregătesc caietul de sarcini pentru achiziția serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor.
Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, inaugurat în iunie 2023, este cel mai nou aeroport construit în România.