Planul de salvare a Greciei. Liderii zonei euro au convenit un nou ajutor, de 109 miliarde euro

"Contribuţia netă a sectorului privat este estimată la 37 de miliarde de euro", potrivit comunicatului publicat la finalul reuniunii desfăşurate la Bruxelles. Un program de răscumpărare de acţiuni va contribui cu 12,6 miliarde de euro, totalul ajungând astfel la 50 de miliarde de euro pentru perioada 2011-2014. În intervalul 2011-2019, contribuţia totală netă a sectorului privat va fi de 106 miliarde de euro.

424 afișări
Imaginea articolului Planul de salvare a Greciei. Liderii zonei euro au convenit un nou ajutor, de 109 miliarde euro

Euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Va fi sprijinită calitatea garanţiilor pentru a permite folosirea acestora în continuare de către băncile din Grecia pentru acces la sistemul de operaţiuni cu lichidităţi Eurosystem", se arată în comunicat.

În plus, Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară, fondul de salavare al statelor cu probleme financiare din zona euro, va pune la dispoziţia Greciei împrumuturi pe termen lung la dobânzi mai mici.

Dobânzile vor fi coborâte la circa 3,5%, iar maturitatea finanţărilor va fi extinsă de la 7,5 ani la minim 15 ani şi maxim 30 de ani.

"Vom furniza resurse adecvate pentru a recapitaliza băncile elene în caz de nevoie", se arată în comunicat.

Liderii zonei euro au convenit joi un al doilea pachet financiar, de 109 miliarde de euro, pentru sprijinirea Greciei, suma incluzând o contribuţie de 37 miliarde de euro din partea sectorului privat.

Înţelegerea liderilor europeni, cu implicarea sectorului privat, este o victorie pentru cancelarul german Angela Merkel, notează cotidianul britanic Financial Times, însă această victorie va conduce aproape sigur la prima intrare în incapacitate de plată în privinţa unor obligaţiuni din zona euro.

Reducerea dobânzilor la aproximativ 3,5%, cu 1-2 puncte procentuale sub nivelurile actuale, precum şi extinderea perioadei de rambursare a împrumuturilor vizează toate cele trei ţări care beneficiază în prezent de pachete de ajutor financiar, respectiv Grecia, Irlanda şi Portugalia, au afirmat oficialii europeni.

În plus, liderii zonei euro au acordat Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară, cu fonduri de 440 miliarde de euro, noi atribuţii pentru a ajuta statele care nu sunt cuprinse în prezent în programe de ajutor extern. Aceste atribuţii includ acordarea de linii preventive de credit şi recapitalizarea băncilor cu probleme din zona euro. Aceste schimbări sunt echivalente cu înfiinţarea unui Fond Monetar European, a afirmat preşedintele francez Nicolas Sarkozy.

Preşedintele francez a confirmat că investorii privaţi vor preschimba voluntar datorii pe termen scurt ale statului elen pentru titluri pe perioada de 30 de ani cu dobandă de 4,5%. O astfel de măsură ar reduce datoria publică a Greciei raportată la PIB cu 12 puncte procentuale.

Totodată, Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară va putea cumpăra obligaţiuni de pe pieţele primare şi secundare. Cea de-a doua variantă va fi probabil restricţionată strict şi la discreţia Băncii Centrale Europene.

Fondul european ar putea fi folosit pentru un program de schimburi de obligaţiuni, pentru a încuraja deţinătorii de titluri elene cu scadenţa în următorii opt ani să le schimbe cu unele cu maturitate de până la 30 de ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici