- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (13.02.2013, 19:15)
- Departamentul Economic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: Vrem un acord rapid la Rompetrol. Dacă decide instanţa, pot apărea şi alte repercusiuni
Guvernul continuă negocierile pentru vânzarea acţiunilor Rompetrol şi speră să ajungă la o înţelegere până luni, când este stabilit un nou termen în procesul pe această temă. Premierul Victor Ponta spune că, în lipsa unui acord, va decide instanţa, ceea ce ar putea genera "şi alte repercusiuni".
361 afișări

Ponta: Vrem un acord rapid la Rompetrol; dacă decide instanţa, pot apărea şi alte repercusiuni (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
"Este un proces pe rol, pentru că oferta celor de la Rompetrol era greu acceptabilă de autorităţile române. Suntem în negocieri, dacă ajungem până luni la o înţelegere, cu atât mai bine. Dacă nu, luni va decide instanţa, însă după aceea, în funcţie de decizia instanţei, pot apărea şi alte repercusiuni. Eu personal am încurajat negocierile şi sper că putem să ajungem la un acord benefic atât pentru statul român, cât şi pentru cei de la Rompetrol. Până la urmă, statul român are de câştigat nişte bani pentru creanţă, la care se adaugă investiţii pe care Rompetrolul să le facă şi locurile de muncă ale celor care depind de Rompetrol. Este un pachet întreg pe care îl negociem şi este mai bine să îl negociem, sper să ajungem la un acord înainte de a decide judecătorul", a spus Ponta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FOTO. O femeie a rămas șocată după ce a descoperit un bilet în sacoul său: „Îngropați-mă în acest costum roșu”
-
De la DeSantis la Pence - Cine sunt candidaţii care îl provoacă pe Trump la cursa pentru Casa Albă din 2024
-
iOS17 - ce noutăţi aduce noua versiune a sistemului de operare pentru iPhone
-
HOROSCOP 6 IUNIE 2023 - Berbecul are energie debordantă, Leul este îndrăgostit
În octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanţă privind transformarea în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani a restanţelor bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi.
Scadenţa răscumpărării obligaţiunilor a fost 30 septembrie 2010, dar până la acea dată Rompetrol Rafinare a răscumpărat obligaţiuni în valoare de numai 71 milioane dolari. Valoarea totală a dobânzilor plătite de companie în perioada 2003-2010 în contul emisiunii de obligaţiuni este de peste 250 milioane dolari.
În prezent, Rompetrol Rafinare este controlată de grupul Rompetrol, deţinut de KazMunaiGaz din Kazahstan, Ministerul Economiei având 44,69% din acţiuni.
Statul român a reintrat în acţionariatul Rompetrol Rafinare în iulie 2011, după ce KazMunaiGaz a convertit în acţiuni 20,6 milioane de obligaţiuni nerăscumpărate.
Un document oficial prezentat la finele anului trecut de MEDIAFAX relevă că Guvernul mizează încă să încaseze în acest an 704 milioane lei (160 milioane euro) din cedarea pachetului minoritar la Rompetrol.
Miercuri, acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au înregistrat pe Bursă o nouă zi în creştere semnificativă, cu 6,22%, la 0,0581 lei.
Brokerii spun că cel mai probabil evoluţia acţiunilor Rompetrol Rafinare continuă să fie determinată de un interviu acordat Bloomberg săptămâna trecută de către vicepreşedintele Rompetrol Group, Azamat Zhangulov. El a spus că Rompetrol Group vrea să răscumpere acţiunile Rompetrol Rafinare primite de stat în urma conversiei unor obligaţiuni, iar un acord este vizat cât mai repede cu putinţă în contextul stabilităţii politice din România.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe