Porsche România cheamă peste 450 de maşini în service din cauza unei probleme la unitatea de comandă

Porsche România cheamă 469 de maşini în service, modelul Audi A3, pentru probleme ale unităţii de comandă, care se vor soluţiona prin actualizarea software-ului, a transmis joi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

147 afișări
Imaginea articolului Porsche România cheamă peste 450 de maşini în service din cauza unei probleme la unitatea de comandă

Porsche România cheamă peste 450 de maşini în service din cauza unei probleme la unitatea de comandă

„La autovehiculele dintr-un interval de fabricaţie limitat există posibilitatea unei suprasolicitări termomecanice a componentelor din unitatea de comandă ESC şi astfel se poate produce defectarea unei conexiuni la masă din unitatea de comandă. În acest caz nu mai este asigurată funcţionarea adecvată a unităţii de comandă. În situaţii critice de deplasare, nu se mai poate astfel asigura reglarea dinamicii de deplasare necesare pentru stabilizarea autovehiculului. În aceste situaţii limită există un pericol de accidentare ridicat”, se arată în notificarea trimisă către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Dealerii auto vor trimite clienţilor scrisori de rechemare în vederea programării în service.

La autovehicule se actualizează software-ul pentru unitatea de comandă ABS/ESC. Măsura durează aproximativ 45 de minute şi este gratuită, precizează Porsche.

În România nu au fost înregistrate astfel de acciedente, se mai arată în notificarea citată.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici