Preţul aurului a crescut marţi cu 3%

Preţul aurului a crescut marţi cu 3%, la un record istoric al cotaţiei în euro, iar argintul s-a apreciat cu 5%, după ce bursele europene au început să înregistreze scăderi, determinând orientarea investitorilor către plasamente cu grad mai redus de risc.

69 afișări
Imaginea articolului Preţul aurului a crescut marţi cu 3%

Preţul aurului a crescut marţi cu 3%

Aurul a atins marţi recordul la tranzacţionarea în euro, de 654,22 euro/uncie (31,103 grame), faţă de nivelul de 635,29 euro atins luni seară, potrivit datelor agenţiei internaţionale de presă.

Pe piaţa spot, aurul a atins un maxim al primei părţi a şedinţei de marţi la 887,3 doalri/uncie, însă a scăzut uşor, până la 886,4 dolari pe uncie la 10:17 GMT, în urcare faţă de cotaţia 857,45 dolari/uncie înregistrată la finele zilei precedente.

Argintul a crescut de la 11,01 dolari/uncie la 11,65 dolari/uncie.

În acelaşi timp, bursele europene au înregistrat scăderi improtante, deşi indicele de referinţă FTSEurofirst 300 a deschis ziua în urcare cu 2,6%.

"Când sectorul bancar cade dintr-o criză în alta, iar pieţele de capital continuă să fie dominate de vânzări, nu există foarte multe plasamente atractive. Dolarul a scăzut uşor, şi asta ajută", a arătat pentru Reuters un analist al Mitshubishi, referindu-se la faptul că investitorii mizează pe aur şi argint pentru a evita riscurile din pieţele financiare, iar evoluţia dolarului este, de regulă, invers proporţională cu preţul aurului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici