Preţul petrolului va stagna în acest an

Preţul petrolului se va menţine în acest an la nivelul din 2010, iar membrii Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) ar putea majora producţia pentru a răspunde unei creşteri a cererii stimulate de revenirea economiei globale, potrivit ministrului Petrolului din Arabia Saudită.

41 afișări
Imaginea articolului Preţul petrolului va stagna în acest an

Preţul petrolului va stagna în acest an (Imagine: Mediafax Foo/AFP)

Cererea de ţiţei va creşte cu 2% în 2011, la nivel mondial, a estimat ministrul saudit al Petrolului, Ali al-Naimi. Arabia Saudită este cel mai mare exportator de petrol din lume. al-Naimi s-a arătat, totodată, foarte încrezător în evoluţia economiei globale şi optimist în legătură cu stabilitatea preţurilor şi a pieţei.

"Piaţa va cunoaşte un echilibru între ofertă şi cerere în acest an. Mă aştept ca preţurile să rămână la nivelul de anul trecut. Este clar că lumea a ieşit din criza financiară şi, potrivit previziunilor, economia mondială va avansa cu aproximativ 4%. Prin urmare, cererea pentru petrol va creşte", a afirmat oficialul saudit.

El apreciază, de asemenea, că statele care nu sunt membre ale OPEC vor continua să majoreze producţia în acest an, însă în ritmuri mai lente decât în 2010.

"Aceasta va da ţărilor OPEC posibilitatea de a creşte livrările, pentru a face faţă cererii mondiale în creştere", a adăugat al-Naimi, precizând că în 2011 cererea va fi susţinută în principal de Asia, Orientul Mijlociu şi America de Sud.

OPEC acoperă 40% din producţia mondială de ţiţei, livrările echivalând cu aproximativ 24,84 de milioane de barili pe zi.

"Acest an ar putea reprezenta un punct de cotitură, în condiţiile în care cererea de pe pieţele emergente şi ale statelor în curs de dezvoltare ar putea atinge nivelul din ţările industrializate şi chiar depăşi în 2013", a menţionat al-Naimi.

Cotaţiile petrolului au urcat cu 25% din luna septembrie, după un an stabil. Preţul petrolului Brent cu livrare în luna martie, tranzacţionat pe bursa de la Londra, a crescut cu 7 cenţi, la 97,67 de dolari pe baril, până la ora 10:15 GMT. Cotaţia a atins 99,2 dolari pe baril în 14 ianuarie, cel mai ridicat nivel după octombrie 2008. Preţul petrolului destinat pieţei din SUA a coborât cu 41 de cenţi, la 88,7 dolari pe baril.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici