Preţul petrolulului urcă la cea mai ridicată cotaţie din luna mai 2015

Petrolul a atins marţi preţul de 68 de dolari pe baril pe pieţele internaţionale, atingând cel mai înalt nivel din mai 2015, consecinţă a reducerilor de producţie ale OPEC şi diminuarea stocurilor de ţiţei ale SUA pentru a opta săptămână consecutiv, notează Reuters.

458 afișări
Imaginea articolului Preţul petrolulului urcă la cea mai ridicată cotaţie din luna mai 2015

Preţul petrolulului urcă la cea mai ridicată cotaţie din luna mai 2015

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi aliaţii acesteia, inclusiv Rusia, menţin la acelaşi nivel limitele de aprovizionare în 2018. Indicele internaţional Brent a crescut cu 9 cenţi, până la 67,87 dolari/baril, iar înainte atinsese pragul de 68,29 dolari, cel mai ridicat din luna mai 2015. Tranzitul american a crescut cu 18 cenţi, până la 61,91 dolari, ajungând, de asemenea, la cea mai înaltă valoare din luna mai 2015.

„Preţurile petrolului rămân pe o traiectorie ascendentă. Având în vedere scăderea bruscă a stocurilor de ţiţei din SUA şi respectarea reducerilor de producţie de către OPEC, participanţii din piaţă sunt convinşi că preţurile vor continua să crească”, a precizat Carsten Fritsch, analist în cadrul Commerzbank, citat de Reuters.

Reducerea stocurilor de petrol la nivel global este cel mai mult vizibilă în Statele Unite, cea mai mare şi mai transparentă piaţă a petrolului din lume. Rapoartele de aprovizionare din săptămâna aceasta din partea grupului industrial American Petroleum Institute şi Administraţia SUA pentru Informaţii despre Energie arată că stocurile de ţiţei din SUA au scăzut cu 4,1 milioane de barili, după opt săptămâni de declin.

Totodată, Iranul a anunţat, marţi, că membrii OPEC nu au dorit să crească preţurile. Tulburările din acest stat, cel de-al treilea producător din cadrul OPEC, au contribuit la creşterea preţurilor, deşi producţia şi exporturile nu au fost afectate. Colapsul economic conduce la reduceri involuntare de producţie şi în Venezuela, un alt membru al OPEC.

Încă nu există niciun semn că OPEC este pregătită să renunţe la restricţiile de aprovizionare. O sursă din cadrul OPEC, membru al unei mari companii producătoare de petrol din Orientul Mijlociu, a declarat luni că OPEC va stimula producţia doar dacă ar exista întreruperi semnificative şi susţinute ale producţiei din partea Iranului şi a Venezuelei.

Creşterea preţurilor este de aşteptat să conducă la câştiguri în producţia din SUA în 2018. Cu toate acestea, un indicator timpuriu al producţiei viitoare a arătat o uşoară scădere a cantităţii de foraj pentru instalaţii noi de petrol, care a oferit astfel sprijin în favoarea preţurilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici