Prima reacție a Ministerului Energiei după ce Comisia a anunțat o investigație aprofundată privind planul de restructurare modificat al României pentru CE Oltenia
Planul de restructurare modificat al Complexului Energetic Oltenia a fost prenotificat Comisiei Europene în luna septembrie 2025 și notificat oficial în luna decembrie 2025, în conformitate cu prevederile legislației europene privind ajutorul de stat, a transmis, vineri, Ministerul Energiei, la solicitarea jurnaliștilor pentru o reacție oficială.
Companie condusă în sistem dualist, este controlată de stat, prin Ministerul Energiei, care deține 87,48% din capitalul social, urmat de Fondul Proprietatea S.A., cu 11,81% din acțiuni și Electrocentrale Grup S.A., cu 0,46% din capitalul social. Întreprinderea de stat din România care își desfășoară activitatea în domeniul extracției lignitului și al producerii de energie electrică este unul dintre principalii angajatori (peste 8 000 de angajați) dintr-o regiune cu rate ale șomajului care depășesc în mod constant media națională.
„Declanșarea unei investigații aprofundate de către Comisia Europeană reprezintă o etapă procedurală normală în procesul de evaluare a planului de restructurare modificat, notificat de România pentru Complexul Energetic Oltenia”, a comunicat ministerul.
Ce verifică Comisia
Comisia Europeană a anunțat anterior că deschide o investigație aprofundată în cazul CE Oltenia, pentru a evalua dacă modificările propuse de România în ceea ce privește planul de restructurare a societății de energie electrică CE Oltenia sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat.
Față de planul aprobat în ianuarie 2022, Comisia a primit din partea României, în decembrie 2025, o notificare privind modificarea planului de restructurare, prin care ajutorul de restructurare era majorat de la 2,66 miliarde euro la 2,86 miliarde euro și se prelungea perioada de restructurare cu trei ani, până la sfârșitul anului 2029.
„Modificările propuse în planul de restructurare modificat au fost determinate de factori obiectivi și externi, în special întârzieri în implementarea noilor capacități pe gaze naturale și parcuri fotovoltaice, precum și de contextul geopolitic actual, care a generat presiuni suplimentare asupra securității energetice. Complexul Energetic Oltenia colaborează cu autoritățile române și cu Comisia Europeană pentru a furniza toate informațiile necesare clarificării aspectelor vizate prin procesul de investigație”, se arată în răspuns.
Potrivit ministerului, Complexul Energetic Oltenia rămâne un actor esențial în asigurarea stabilității sistemului energetic național, iar compania contribuie la menținerea echilibrului energetic în România și are un rol important în susținerea securității aprovizionării în regiune, în actualul context geopolitic.
Datele în timp real publicate de Transelectrica arată că vineri, la ora 17:37, producția de energie electrică din cărbune era de 380 MW, ceea ce reprezenta 5,55% din totalul național.
Totuși, contribuția cărbunelui a fost mai mare în zilele în care gerul a dus la creșterea consumului de energie, pe fondul lipsei soarelui și a vântului. Mai concret, în vârful de consum de dimineață din dată de 21 ianuarie, consumul instantaneu a depășit puterea de 9300 MW, un maxim al ultimilor 4-5 ani, iar centralele pe cărbune au asigurat în acea perioada până la 14% din totalul energiei produse în țară noastră, după cum a explicat într-un interviu pentru Mediafax Cătălin Călinoiu, membru în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia.
„În ultimii ani, România și-a asumat ferm obiectivele europene privind decarbonizarea și tranziția către un sistem energetic mai curat. Cu toate acestea, realitățile pieței de energie națională arată că procesul este departe de a fi finalizat, iar infrastructura necesară pentru înlocuirea surselor clasice de energie cu unele regenerabile sau mai puțin poluante este încă în dezvoltare”, au conchis reprezentanții Ministerului Energiei.