Producătorul cunoscutelor taxiuri negre din Londra a intrat în faliment

Compania britanică Manganese Bronze, producătorul cunoscutelor taxiuri negre care circulă în Londra, a intrat în administrare specială după ce negocierile cu un grup chinez pentru recapitalizare au eşuat în weekend.

602 afișări
Imaginea articolului Producătorul cunoscutelor taxiuri negre din Londra a intrat în faliment

Producătorul cunoscutelor taxiuri negre din Londra a intrat în faliment (Imagine: www.manganese.com)

Compania a negociat tot weekendul cu producătorul auto chinez Geely pentru a obţine o recapitalizare, însă cele două părţi nu au putut ajunge la un acord, potrivit The Guardian.

Grupul chinez deţine deja 20% din acţiunile Manganese Bronze, participaţie preluată în 2006 în baza unui acord prin care compania britanică se aprovizionează cu piese şi componente de caroserie din China. Automobilele sunt asamblate în Marea Britanie, unde compania are aproape 300 de angajaţi.

Geely şi-a asigurat exclusivitatea pe distribuţia taxiurilor negre în China şi pe alte pieţe asiatice, iar compania britanică speră să lanseze în 2014, împreună cu partenerul chinez, un model de taxi sedan. Firma britanică va fi de asemenea distribuitorul Geely odată ce grupul chinez va intra pe piaţa britanică.

Manganese Bronze a produs peste 100.000 de taxiuri de la începutul activităţii, în 1948, potrivit Bloomberg.

Taxiurile "Hackney" au apărut la începutul secolului XX ca trăsuri conforme cu noile reglementări ale vremurilor, care prevedeau că taxiurile trebuie să poată întoarce într-un cerc cu circumferinţa de maximum 25 de picioare, mai puţin de 8 metri. Designul taxiurilor negre produse de Manganese Bronze păstrează liniile taxiurilor-trăsură de la începutul secolului trecut.

Compania a fost nevoită să cheme în acest an pentru verificări 400 de taxiuri, din cauza unor probleme la sistemul de direcţie. Manganese nu a mai înregistrat profit din 2007 şi a avut o pierdere de aproape 4 milioane de lire sterline în prima jumătate a acestui an, la vânzări de 34 milioane lire.

Acţiunile companiei sunt suspendate de la tranzacţionare din 12 octombrie, ultima cotaţie fiind de 10 pence, care îi conferă o valoare de piaţă de 3 milioane de lire, în scădere cu 69% de la începutul anului. Acum 5 ani, acţiunile Manganese Bronze valorau peste 800 pence (8 lire sterline).

Compania a avut în această vară o mutare reuşită de marketing la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, unde componentele trupei Spice Girls au cântat pe 5 taxiuri negre.

Manganese Bronze a decăzut odată cu pierderea monopolului după ce şoferii de taxi din Londra au primit permisiunea autorităţilor să utilizeze modelul Mercedes Vito. Nissan pregăteşte de asemenea propria variantă a taxiului negru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici