Produsele care sunt procesate în România vor avea adaos comercial plafonat. Anunţul ministrului Agriculturii

Plafonarea adaosului comercial, care se aplică în prezent la 21 de produse agricole şi alimentare, va fi extinsă la toate produsele procesate în România.

Urmărește
233 afișări
Imaginea articolului Produsele care sunt procesate în România vor avea adaos comercial plafonat. Anunţul ministrului Agriculturii

Produsele care sunt procesate în România vor avea adaos comercial plafonat. Anunţul ministrului Agriculturii

Mai mult, vor fi plafonate şi preţurile inputurilor agricole, a anunţat Florin Barbu, Ministrul Agriculturii, citat de ZF.

„Toate produsele care sunt procesate în România vor avea adaos comercial plafonat, printr-o OUG. Mai avem o discuţie cu retailerii şi procesatorii, nu au un termen când va intra în vigoare. Vorbim de zeci de mii de produse cu adaos plafonat. (...) OUG e finalizată 90%", a spus Florin Barbu.

El a completat că decizia este una corectă, pentru că se vede o scădere a preţurilor produselor incluse în lista celor cu adaos plafonat, schimbare importantă pentru consumatori.

„Zahărul, faţă de anul trecut, când a fost introdus adaosul plafonat, a scăzut cu 24%. Era 10-11 lei, acum găsim cu 5,5 lei în magazine", a întărit el.

Actul normativ de plafonare a adaosurilor comerciale pentru unele produse agricole şi alimentare a intrat în vigoare de la 31 martie 2024 şi e valabil până la 31 decembrie 2024, conform OUG 67/2023.

Florin Barbu a mai spus că decizia a fost bună pentru întreg lanţul, deoarece, din datele sale, retailerii şi procesatorii au un profit mai mare acum, iar vânzarea alimentelor de baza cu adaos plafonat a crescut cu 50%.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici