Rabla pentru electrocasnice. Bugetul etapei 1, epuizat în mai puţin de 24 de ore. Peste 75.000 de vouchere rezervate

  • Programul Rabla pentru electrocasnice 2021 a debutat în data de 14 mai. Înscrierea a fost posibilă timp de o săptămână.
  • Etapa 1 din cadrul programului Rabla pentru electrocasnice a beneficiat de un buget de 30 de milioane lei.
  • Bugetul etapei 1 a fost epuizat în mai puţin de 24 de ore de la lansare, potrivit Ministerului Mediului.
3139 afișări
Imaginea articolului Rabla pentru electrocasnice. Bugetul etapei 1, epuizat în mai puţin de 24 de ore. Peste 75.000 de vouchere rezervate

Rabla pentru electrocasnice 2021

Rabla pentru electrocasnice 2021. Etapa 1

Au fost rezervate 75.000 de vouchere în valoare de 400 lei fiecare, pentru maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase şi aparate frigorifice.

În total, etapa 1 a beneficiat de un buget de 30 milioane lei.

Voucherele rezervate vor fi validate în cursul săptămânii viitoare, a anunţat Ministerul Mediului.

Rabla pentru electrocasnice 2021. Etapa 2

A doua etapă a programului, dedicată achizţiei de televizoare, laptopuri şi tablete, va începe în 4 iunie, la ora 10.00.

Programul „Rabla pentru electrocasnice”, sesiunea 2021, a debutat pe data de 14 mai, cu perioada de înscriere a persoanelor fizice, timp de o săptămână.

Peste 155.000 de persoane s-au înscris în program, a precizat ministrul Mediului, Tanczos Barna, joi, în cadrul unei conferinţe de presă. Mai mult, peste 33.000 de vouchere au fost emise în prima oră a programului, vineri, începând cu ora 10:00, potrivit sursei citate.

„Rabla pentru electrocasnice” se desfăşoară în 3 etape de generare a voucherelor:

  • Etapa 1 – vouchere aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe/ vase şi frigiderele/ congelatoarele (21 mai – 03 iunie);
  • Etapa 2 – voucherele aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile şi tabletele (04 iunie – 17 iunie);
  • Etapa 3 – voucherele aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele (18 iunie – 01 iulie).

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici