Rectificarea taie bugetele ministerelor, cu excepţia Ministerului Muncii

Rectificarea bugetară care va fi efectuată de Guvern în perioada imediat următoare va reduce bugetele tuturor ministerelor, cele mai mari sume fiind tăiate de la Agricultură, Apărare, Administraţie şi Interne şi Educaţie, singurul minister care va primi fonduri suplimentare fiind cel al Muncii.

9 afișări
Imaginea articolului Rectificarea taie bugetele ministerelor, cu excepţia Ministerului Muncii

Rectificarea taie bugetele ministerelor, cu excepţia Ministerului Muncii (Imagine: Mediafax Foto)

Bugetul Ministerului Agriculturii va fi diminuat cu puţin peste două miliarde de lei, iar din bugetul Ministerului Apărării Naţionale vor fi tăiate 696,4 milioane lei.

Alte reduceri semnificative de fonduri vor fi operate pentru Ministerele Educaţiei (un minus de 676 milioane lei) şi Administraţiei şi Internelor (-427 milioane lei), au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.

Singurul minister care va primi alocaţii bugetare suplimentare va fi cel al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu un plus de 1,3 miliarde lei.

Cifrele sunt deja incluse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă.

Documentul indică reducerea bugetelor şi la Ministerul de Externe (-47,8 milioane lei), Ministerul Dezvoltării (-87,4 milioane lei), Ministerul Finanţelor (-61,5 milioane lei), Ministerul Justiţiei (-61,2 milioane lei), Ministerul pentru IMM (-7,2 milioane lei), Ministerul Mediului (-139,3 milioane lei), Ministerul Transporturilor (-203,7 milioane lei). Ministerul Sănătăţii (-22,5 milioane lei), Ministerul Culturii (-28,5 milioane lei), Ministerul Comunicaţiilor (-19,5 milioane lei), Ministerul Public (-27,9 milioane lei), Ministerul Economiei (-47,5 milioane lei)., Ministerul Tineretului şi Sportului (-42 milioane lei), Ministerul Turismului (-39,9 milioane lei).

Diminuări de bugete vor fi operate şi la Administraţia Prezidenţială (-6 milioane lei), Senat (-15,3 milioane lei), Camera Deputaţilor (-36 milioane lei), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (-6,2 milioane lei), Curtea Constituţională (-1,02 milioane lei), Consiliul Superior al Magistraturii (-6,8 milioane lei), Consiliul Legislativ (-383.000 lei), Curtea de Conturi (-8,4 milioane lei), Consiliul Concurenţei (-2,5 milioane lei), Avocatul Poporului (-843.000 lei), Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (-669.000 lei), Consiliul Naţional al Audiovizualului (-540.000 lei), Secretariatul General al Guvernului (-34,4 milioane lei), Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară (-20 milioane lei), Societatea Română de Radiodifuziune (-25,4 milioane lei), Societatea Română de Televiziune (-23,8 milioane lei), Autoritatea Electorală Permanentă (-1,6 milioane lei), Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (-253.000 lei), Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (-645.000 lei).

Alte instituţii ale căror bugete vor fi diminuate sunt Agenţia Naţională de Integritate (-1,8 milioane lei), Serviciul Român de Informaţii (-135,2 milioane lei), Serviciul de Informaţii Externe (-17,9 milioane lei), Serviciul de Protecţie şi Pază (-8,4 milioane lei), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (-53,3 milioane lei), Academia Română (-10,4 milioane lei), Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (-139.000 lei), Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (-593.000 lei), Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (-614.000 lei), Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (-358.000 lei), Institutul Cultural Român (-3,6 milioane lei), Consiliul Economic şi Social (-267.000 lei), Academia Oamenilor de Ştiinţă (-700.000 lei).

Ministerul Finanţelor va primi 1,9 miliarde lei, dar pentru dobânzi (1,7 miliarde lei) şi Fondul de rezervă bugetară (500 milioane lei), o reducere de 371,7 milioane lei fiind prevăzută pentru contribuţia României la bugetul UE.

Pentru Ministerul Mediului vor fi tăiate şi 757,6 milioane lei pentru fonduri externe nerambursabile.

Raportat la ansamblul ordonatorilor principali de credite, reducerea de fonduri afectează cheltuielile de personal (cu un minus total de 674,1 milioane lei), bunurile şi serviciile (-581,4 milioane lei), subvenţiile (-36,8 milioane lei), cheltuielile de capital (-1,1 miliarde lei).

Veniturile estimate pentru 2009 la bugetul de stat vor fi diminuate cu 12,073 miliarde lei, iar cheltuielile vor fi reduse cu 1,82 miliarde lei, prin rectificarea bugetară care va fi efectuată de Guvern în perioada imediat următoare.

La nivelul bugetului general consolidat, reducerea de cheltuieli se cifrează la 2,58 miliarde lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici