România a avut în august a patra creştere anuală a producţiei industriale din UE

România a avut în august a patra creştere din Uniunea Europeană (UE) a producţiei industriale faţă de aceeaşi lună a anului trecut, de 7,7%, în timp ce media europeană a fost de 4,3%, potrivit datelor prezentate, vineri, de Eurostat.

784 afișări
Imaginea articolului România a avut în august a patra creştere anuală a producţiei industriale din UE

România a avut în august a patra creştere anuală a producţiei industriale din UE

Creşteri mai mari decât România au avut Estonia (22%), Irlanda (10,1%) şi Germania (7,8%), în timp ce imediat după România s-a situat Lituania (6,6%). În rândul ţărilor care au furnizat date, producţia industrială a crescut în 17 şi a scăzut în cinci.

Cele mai mari scăderi au fost consemnate în Grecia (12,3%) şi Malta (2,2%).

Faţă de iulie, producţia industrială din România a urcat cu 1,9%, a şaptea creştere ca ritm din UE. Media comunitară s-a situat la 0,9%.

Zece state au înregistrat scăderi şi 12 creşteri, iar cinci nu au furnizat date. Cea mai mare creştere a fost înregistrată în Portugalia (8,2%), urmată de Irlanda (4,4%) şi Italia (4,3%). Cele mai ample scăderi au fost raportate în Danemarca (3%), Suedia (2,7%) şi Bulgaria (2,1%).

La nivelul zonei euro, producţia industrială a avansat cu 5,3% anual şi cu 1,2% raportat la iulie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici