Ministrul Transporturilor: România ar putea cheltui sume uriaşe în următorii şapte ani pentru infrastructură

  • Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, susţine că România ar putea cheltui sume uriaşe în următorii ani pentru realizarea de investiţii în infrastructură.
  • Este vorba despre fonduri europene, bani de la bugetul naţional şi sumele incluse în PNRR.
  • În exerciţiile în infrastructură din exerciţiul bugetar 2021-2027, România ar putea avea de cheltuit între 15 şi 20 de miliarde de euro.
707 afișări
Imaginea articolului Ministrul Transporturilor: România ar putea cheltui sume uriaşe în următorii şapte ani pentru infrastructură

România ar putea cheltui sume uriaşe în următorii şapte ani pentru infrastructură

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, susţine că România ar putea cheltui sume uriaşe în următorii ani pentru realizarea de investiţii în infrastructura feroviară şi rutieră. Este vorba despre fonduri europene, bani de la bugetul naţional şi sumele incluse în PNRR.

Declaraţiile ministrului au fost făcute miercuri seara, la TVR. În ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură din exerciţiul bugetar 2021-2027, ministrul Drulă a spus că România ar putea avea de cheltuit între 15 şi 20 de miliarde de euro, în suma totală fiind incluse şi proiectele depuse prin PNRR.

La capitolul infrastructură rutieră se doreşte realizarea legăturii portului Constanţa cu reţeaua europeană de autostrăzi şi construirea autostrăzilor A 3, A 13, Sibiu-Făgăraş şi a drumului expres Craiova-Lugoj.

La capitolul feroviar, Cătălin Drulă a anunţat că în PNRR au fost incluse două proiecte mari Cluj-Oradea şi Caransebeş-Lugoj-Timişoara-Arad. Liniile vor fi moderne şi trenurile vor circula cu până la 160 de kilometri la oră.

De asemenea, se vorbeşte despre trenurile cu hidrogen, o tehnologie nouă. În schimb, proiectele privind trenurile de mare viteză, de tipul TGV, ar putea fi implementate în România cel mai devreme între anii 2030 şi 2040, a mai spus Drulă.

Ca să poată creşte numărul proiectelor cu finanţare europeană, ministrul Cătălin Drulă vrea să propună creşterea contribuţiei naţionale. În prezent, România contribuie cu 15% din valoarea totală a unui proiect cu finanţare europeană.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici