România înregistrează a cincea cea mai scăzută rată de angajare în rândul femeilor din UE
Femeile reprezentau 44% din piaţa muncii din România în 2013 şi ocupau 32% din totalul funcţiilor de conducere. De asemenea, femeile constituiau 61% dintre lucrătorii din servicii şi vânzări, potrivit datelor publicate joi de Eurostat.
Rata de angajare în rândul bărbaţilor din România a fost cu 15,4 puncte procentuale mai mare decât cea în rândul femeilor, situându-se la 71,6% în 2013.
La nivelul Uniunii Europene (UE), cele mai scăzute rate de ocupare a forţei de muncă în rândul femeilor au fost consemnat în Grecia (43,3%), Italia (49,9%), Croaţia (52,8%) şi Spania (53,8%).
Acest clasament este condus de Suedia, unde 77,2% dintre femei sunt angajate, urmată de Germania (72,5%), Danemarca (72,4%) şi Finlanda (71,9%).
Citeşte şi: Majoritatea managerilor de top vede creşteri de afaceri în 2015, susţinute de investiţii şi angajări
Un nivel apropiat celui din România în ceea ce priveşte rata de angajare în rândul femeilor a fost consemnat în Ungaria (57%) şi Polonia (57,6%).
Datele Eurostat arată că diferenţa dintre salariile primite de bărbaţi şi femei în România a crescut de la 8,5% în 2008 la 9,1% în 2013, în condiţiile în care media UE a scăzut de la 17,3% la 16,4% în perioada analizată.
În aceste condiţii, România ocupă locul 7 în clasamentul celor mai mici decalaje salariale din UE, topul fiind condus de Slovenia, unde bărbaţii câştigă în medie cu 3,2% mai mult decât femeile. În faţa României sunt clasate Malta (5,1%), Polonia (6,4%), Italia (7,3%), Croaţia (7,4%) şi Luxemburg (8,6%).
Cele mai mari diferenţe între câştigurile obţinute de bărbaţi şi femei se înregistrează în Estonia (29,9%), Austria (23%), Cehia (22,1%) şi Germania (21,6%).
Datele Eurostat se referă la populaţia cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani, la nivelul anului 2013.