România vrea să exploateze şi să cumpere uraniu din Kazahstan

România a propus Kazahstanului să exploateze, prin Compania Naţională a Uraniului, rezervele de care dispune statul asiatic şi să cumpere, prin contracte pe termen lung, uraniu necesar funcţionării a două reactoare nucleare, a declarat marţi secretarul de stat în Ministerul Economiei, Tudor Şerban.

53 afișări
Imaginea articolului România vrea să exploateze şi să cumpere uraniu din Kazahstan

România vrea să exploateze şi să cumpere uraniu din Kazahstan

"Ambele propuneri au avut reacţii pozitive. Urmează să continuăm discuţiile", a afirmat Şerban pentru agenţia MEDIAFAX.

El a adăugat că uraniul pe care România vrea să-l cumpere din Kazahstan ar urma să fie îmbogăţit în ţară, acesta urmând să fie utilizat de reactoarele nucleare 3 şi 4, care vor fi construite la Cernavodă, pentru producţia de electricitate.

O delagaţie română, din care a făcut parte şi Şerban, a efectuat, săptămâna trecută, o vizită în Kazahstan.

Compania Naţională a Uraniului are în administrare resursele minerale de uraniu existente în România şi desfăşoară activităţi de cercetare geologică şi exploatare a zăcămintelor de uraniu, prepararea minereurilor şi rafinarea concentratelor, transportul şi comercializarea acestora.

Kazahstanul deţine aproape 20% din rezervele de uraniu la nivel mondial, fosta republică sovietică din Asia Centrală stabilindu-şi ca obiectiv să devină cel mai mare producător, la nivel internaţional, până în 2010.

Compania naţională nucleară din Kazahstan, Kazatomprom, a produs circa 8.500 tone de uraniu în 2008 şi estimează extragerea a 11.900 de tone în 2009.

Singura centrală nucleară din România, de la Cernavodă, funcţionează cu două grupuri nucleare cu o putere de circa 700 MW fiecare. Construcţia unităţilor nucleare 3 şi 4 ar trebui să înceapă în 2010-2011, iar investiţia este evaluată la patru miliarde de euro. Termenul iniţial de punere în funcţiune a reactoarelor era 2014-2015, dar a fost decalat pentru 2015-2016.

Totodată, autorităţile intenţionează să construiască o a doua centrală nucleară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici