Paralela45 conectează, în premieră, România cu America de Nord, America Centrală și Asia prin zboruri charter cu aeronave Dreamliner pentru vacanțe exotice în sezonul noiembrie-martie, a anunțat conducerea companiei, marți, în cadrul unei conferințe de presă.
Lansarea face parte din strategia Paralela45 de extindere a portofoliului, pentru a marca 36 de ani de la înființare, în 2026, și un an de la fuziunea cu Rainbow Tours.
Cu această ocazie, Paralela 45 a anunțat cel mai ambițios produs din istoria sa, o investiție asumată pentru piața românească, respectiv primul sezon complet de destinații exotice, cu zboruri charter operate cu Boeing 787 Dreamliner LOT Polish Airlines către Mexic, Republica Dominicană, Thailanda și Vietnam, premiere absolute pentru portofoliul companiei și pentru piața din România.
Sezonul de exotice cuprinde și zboruri spre Sri Lanka, Kenya și Egipt, operate cu aeronave ale companiei charter poloneze Enter Air.
Potrivit oficialilor companiei, aproape 80 de curse directe sunt programate între noiembrie 2026 și martie 2027, cu oferte de vacanță pentru 17.000 de turiști.
Lansarea este susținută de campania „Exotice așa cum trebuie”, care pune accent pe confortul transportului și diversitatea experiențelor de călătorie.
Potrivit oficialilor companiei, sezonul de exotice reprezintă o nouă direcție de dezvoltare pentru Paralela45, în urma fuziunii cu Rainbow Tours, unul dintre cei mai importanți touroperatori din Europa Centrală și de Est. Integrarea în acest grup consolidează poziția companiei pe piață și oferă acces la expertiză operațională extinsă, precum și la resurse și capacități aeriene suplimentare, într-un context în care stabilitatea și predictibilitatea programelor de călătorie devin tot mai importante”, au transmis oficialii companiei.
„Suntem extrem de entuziasmați de această lansare. E un moment pe care ni l-am dorit mult și pentru care am muncit pe măsură. Creștem segmentul de vacanțe exotice alături de parteneri care împart aceeași viziune. Aeronavele Boeing 787 Dreamliner aduc un standard nou de confort pe cursele intercontinentale, colaborarea cu Enter Air ne oferă flexibilitatea operațională de care avem nevoie, iar fuziunea cu Rainbow Tours completează tot acest tablou, aducând resurse și expertiză care ne permit să construim programe exotice la o cu totul altă scară”, declară Ioana Burcea, director în cadrul Boardului Administrativ Paralela45.
Pentru cele șapte destinații exotice, Paralela45 oferă o gamă variată de programe, de la sejururi și circuite de o săptămână până la circuite extinse de 10–14 nopți cu mini-sejur la plajă.
Din momentul lansării și până la finalul lunii iunie, vacanțele în destinații exotice pot fi rezervate cu un avans de 10% și plata diferenței de 90% cu 30 de zile înainte de plecare.
Pachetele au fost lansate marți, la ora 3:00, iar primul pachet care a stârnit interesul românilor, potrivit informațiilor furnizate de oficiali pentru Mediafax, a fost pentru un grup de 25 de persoane, cu destinația Vietnam.
La întrebarea reporterului Mediafax, oficialii companiei s-au declarat calmi și încrezători în capacitatea de a gestiona creșterile de prețuri ale combustibilului, ca urmare a crizei din Orientul Mijlociu, pentru a nu influența prețul biletelor.
Mai exact, potrivit lui Piotr Burwicz, vicepreședinte Rainbow Tours, agenția din Polonia, dacă înainte de escaladarea tensiunilor, cotațiilor tipului de combustibil folosit erau de 700 de dolari pe tonă, acestea au ajuns în scurt timp de la 1.300 și chiar un maximum de 1.800 de dolari pe tonă, dar oficialii au făcut demersuri, prin operațiuni de hedging, pentru a-și asigura un preț de aproximativ 1.000 de dolari pe tonă în lunile de iarnă, cu posibilitatea de a plăti chiar în plus.
Hedging-ul înseamnă în esență operațiuni bursiere la termen, numite operațiuni de acoperire, prin care cel ce le realizează dorește să-și conserve valoarea activelor și să se protejeze contra eventualelor pierderi care ar rezulta din fluctuațiile cursului activelor financiare (acțiuni, obligațiuni, bonuri de tezaur, valute etc.) și ale prețurilor mărfurilor tranzacționate la bursa de mărfuri.
În premieră, este introdus și conceptul 7+7, un circuit urmat de un sejur.
„Programul cuprinde o săptămână de explorare prin temple, orașe și culturi fascinante, urmată de o săptămână de sejur la plajă, în relaxare totală. Oferim două experiențe complet diferite, într-un singur pachet gândit cap-coadă, pentru că cei care vor să descopere lumea nu ar trebui să aleagă între aventură și odihnă”, precizează Ioana Burcea.
Potrivit oficialilor companiei, asociate în principal zborurilor intercontinentale de linie, aeronavele Boeing 787 Dreamliner oferă un nivel superior de confort la bord, eficiență energetică și autonomie extinsă pe distanțe lungi, contribuind la o experiență de zbor mai silențioasă și mai odihnitoare. Au o capacitate de 252 de locuri distribuite în 18 locuri la Business Class, 21 la Premium Economy, 213 la Economy.
Folosirea lor pentru curse chartere spre Mexic, Republica Dominicană, Thailanda și Vietnam operate exclusiv de Paralela45 cu LOT Polish Airlines marchează o schimbare semnificativă în modul în care sunt realizate, în România, vacanțele către destinații îndepărtate.
Fondată în 1929, LOT Polish Airlines este compania națională a Poloniei și una dintre cele mai vechi și mai respectate companii aeriene din lume, membră Star Alliance, cu o flotă modernă de 86 de aeronave și o experiență de peste 90 de ani în operarea zborurilor lung-curier.
Enter Air este cea mai mare companie aeriană charter privată din Polonia, înființată în 2009, cu sediu la Varșovia. Operează zboruri de vacanță din Polonia și alte țări europene către destinații de vacanță din Europa, Africa și Asia, utilizând avioane Boeing 737-8 MAX, unele dintre cele mai eficiente aeronave cu fuselaj îngust construite pentru zboruri medium-curier.