Salariul mediu net, mai mic cu 9% în ianuarie

Câştigul salarial mediu net a fost în ianuarie de 1.355 lei, în scădere cu 9% faţă de decembrie anul trecut, când au fost acordate prime ocazionale ori s-au realizat producţii mai mari, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

27 afișări
Imaginea articolului Salariul mediu net, mai mic cu 9% în ianuarie

Salariul mediu net, mai mic cu 9% în ianuarie (Imagine: Mediafax Foto)

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în ianuarie de 1.839 lei, cu 9,1% mai mic faţă de luna precedentă, se arată într-un comunicat INS.

Faţă de decembrie 2008, câştigul salarial mediu nominal net a scăzut în ianuarie cu 134 lei în termeni nominali.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de transporturi aeriene (3.272 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (757 lei).

În luna ianuarie, comparativ cu luna precedentă, în majoritatea activităţilor economice, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai scăzut decât în decembrie 2008, când s-au acordat prime ocazionale (pentru sărbătorile de iarnă, prime de vacanţă sau al 13-lea salariu) ori s-au realizat producţii mai mari, precizează INS.

Astfel, cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în activităţile de fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea produselor din tutun, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), extracţia minereurilor metalifere, transporturi pe apă.

Scăderi ale salariului cuprinse între 20% şi 22% s-au înregistrat în alte activităţi extractive, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, industria metalurgică, captarea, tratarea şi distribuţia apei.

În agricultură salariul mediu net a scăzut cu 6,7% comparativ cu luna precedentă.

Indicele câştigului salarial real pentru luna ianuarie 2009 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 89,9%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici