Samsung este aproape de un acord cu FBI pentru vânzarea de telefoane Galaxy

Samsung este aproape de semnarea unui acord pentru vânzarea de telefoane din gama Galaxy către FBI, potrivit unor surse apropiate situaţiei, relatează CNBC.

345 afişări
Imaginea articolului Samsung este aproape de un acord cu FBI pentru vânzarea de telefoane Galaxy

Samsung este aproape de un acord cu FBI pentru vânzarea de telefoane Galaxy (Imagine: mediafax Foto/AFP)

Acordul ar fi un succes pentru compania sud-coreeană, care este tot mai interesată de contracte cu agenţiile guvernamentale americane, o piaţă nişă dominată de mult timp de producătorul canadian de smartphone-uri BlackBerry.

FBI, care are peste 35.000 de angajaţi, foloseşte în prezent, în mare parte, aparate BlackBerry. Nu este clar dacă agenţia vrea să înlocuiască toate aparatele BlackBerry cu modele Galaxy sau dacă va folosi telefoane de la ambele companii.

Un purtător de cuvânt al FBI a refuzat să comenteze.

Acordul a fost dezvăluit iniţial de Wall Street Journal. Potrivit publicaţiei, Samsung este aproape de un contract mai mic pentru furnizarea de telefioane pentru U.S. Navy, au declarat surse apropiate situaţiei.

Reprezentanţii Samsung şi BlackBerry au refuzat să comenteze.

BlackBerry consideră însă că sistemul său de operare este cel mai bun de pe piaţă în privinţa elementelor de securitate.

În luna mai, Pentagonul a aprobat utilizarea aparatelor mobile ale Samsung dotate cu sistemul de operare Android şi o nouă gamă de telefoane BlackBerry, cu sistemul BB10, în reţelele Departamentului Apărării.

Samsung a făcut eforturi mari pentru a convinge agenţiile guvernamentale şi clienţii corporatişti că aparatele Galaxy, cu sistemul Android, pot respecta cerinţe de securitate ridicate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici