Sănătatea populaţiei, pusă în pericol în 3 localităţi. Salmonella descoperită la mai multe produse din magazine

  • Mai multe produse din carne de pui contaminate cu Salmonella au fost descoperite în magazine din Vrancea, Ilfov şi Bucureşti.
  • Până în prezent, comisarii ANPC au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de peste 45.000 lei.
  • ANPC va continua verificările.
1680 afișări
Imaginea articolului Sănătatea populaţiei, pusă în pericol în 3 localităţi. Salmonella descoperită la mai multe produse din magazine

Sănătatea populaţiei, pusă în pericol în 3 localităţi. Salmonella descoperită la mai multe produse din magazine

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă, prin intermediul unui comunicat de presă, că se află în plină campanie de verificare a tuturor produselor din carne de pui aflate la vânzare în magazinele din România.

În urma acţiunilor de control desfăşurate, în ceea ce priveşte carnea de pui clasică, comercializată în ţară, au fost prelevate probe care au fost trimise către laboratoarele de analiză autorizate, în domeniu, de pe teritoriul României.

„O primă parte a rezultatelor acestor analize relevă următoarele aspecte:
- probele prelevate în judeţul Vrancea, la organe de pui de la Agricola Internaţional SA, comercializate în magazinul Lidl din Focşani, au fost confirmate cu Salmonella Infantis
- probe prelevate în depozitul Penny din comuna Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, din pui şi organe de pui marca ”Hanul Boieresc”, produse de Vanbet SRL, au fost confirmate cu Salmonella Infantis şi Salmonella Enteritidis
- probe prelevate în magazinul Penny Colentina, din sectorul 2 al Capitalei, din pui marca ”Hanul Boieresc”, produse de Vanbet SRL, au fost confirmate cu Salmonella Infantis şi Salmonella Enteritidis
- probe prelevate în magazinul Penny Bucureştii Noi, din sectorul 1 al Capitalei, din pui marca ”Hanul Boieresc”, produse de Vanbet SRL, au fost confirmate cu Salmonella
- probe prelevate în magazinul Metro Băneasa, din sectorul 1 al Capitalei, din carne de pui marca ”Coco Rico”, produsă de Aaylex SRL, au fost confirmate cu Salmonella
- probe prelevate în magazinul Metro Băneasa, din sectorul 1 al Capitalei, din carne de pui, produsă de Agricola Internaţional SRL, au fost confirmate cu Salmonella”, a transmis, luni, ANPC.

Comisarii au luat mai multe măsuri.

„Menţionăm că, în cazul identificării Salmonella spp. drept criteriu de siguranţă a alimentelor în probele de alimente de origine animală, conform legislaţiei europene, vor fi aplicate următoarele măsuri:
1. În cazul depistării Salmonella spp., în probele recoltate conform Regulamentului (CE) nr. 2.073/2005, cu amendamentele ulterioare, din produsele de origine animală şi Salmonella enteritidis şi/sau Salmonella typhimurium, în probele de carne proaspătă de pasăre, care se regăsesc la nivelul unităţilor de vânzare cu amănuntul, acestea sunt declarate improprii consumului uman, sunt reţinute oficial şi retrase de la consumul uman.
2. În cazul depistării de Salmonella enteritidis şi/sau Salmonella typhimurium în probele de carne proaspătă de pasăre şi de Salmonella spp. (toate tipurile de Salmonella), în alte probe de produse de origine animală, recoltate conform Regulamentului (CE) nr. 2.073/2005, cu amendamentele ulterioare, din loturi de carne proaspătă de pasăre, respectiv produse de origine animală, care nu au fost livrate către unităţile de vânzare cu amănuntul, cu excepţia depozitelor alimentare, acestea nu vor fi destinate comercializării către consumatorul final decât după ce au fost supuse unui tratament termic care să asigure eliminarea acestui risc, într-o unitate de procesare autorizată sanitar-veterinar, urmată de efectuarea unui control microbiologic pentru fiecare lot de fabricaţie, care să ateste că lotul este corespunzător microbiologic, atunci când nu există garanţii suficiente că tratamentul termic a eliminat pericolul.
Regulamentele Europene nr. 178/2002, 853/2004, 625/2017, 2073/2005, care legiferează domeniul siguranţei alimentare, de la furajare, până la produs finit, menţionează că identificarea microbiologică a Salmonelei spp. în carnea proaspătă de pasăre/produse din carne proaspătă de pasăre, este neconformă, fiind un indicator al lipsei siguranţei alimentare şi implică măsuri corective conform legislaţiei specifice. Prevederile legislative prezentate sunt armonizate în legislaţia naţională de către Autoritatea Sanitară Veterinară şi de Siguranţă Alimentară, care are în atribuţii aplicarea acestora şi care a fost informată atât de laboratoarele care au depistat bacteria Salmonella la probele prezentate de către ANPC, cât şi de instituţia noastră, direct”, a mai transmis ANPC.

De asemenea, au fost aplicate amenzi.

„Ca urmare a prelevării de probe la produsele suspicionate a fi infectate, comisarii ANPC au aplicat, până în acest moment, amenzi contravenţionale în valoare de peste 45.000 lei şi au oprit temporar de la comercializare loturile de produse cu probleme, aflate în spaţiile verificate, ulterior primirii rezultatelor, cele confirmate au fost direcţionate către distrugere”, a precizat ANPC.
Instituţia va continua verificările şi în perioada următoare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici