Deşi a trecut mai bine de o lună de când, prin ordonanţă de guvern, taxele sociale au fost transferate în totalitate din sarcina angajatorului în cea a angajatului, mii de salariaţi încă nu ştiu ce salarii vor avea începând cu 1 ianuarie 2018. Până în prezent, din top 10 cei mai mari angajatori din economie, doar Dedeman şi Complexul Energetic Oltenia au anunţat că vor majora salariile brute ale angajaţilor cu 20% în 2018, astfel încât salariul net să rămână la acelaşi nivel din 2017.
„CE Oltenia va adopta măsurile necesare pentru a nu afecta în mod negativ veniturile propriilor angajaţi. Prin transferarea contribuţiilor de la angajator la angajaţi, evident că salariul brut de bază al tuturor angajaţilor va fi majorat cu valoarea contribuţiilor“, a spus Sorin Boza, directorul Complexului Energetic Oltenia.
Pe de altă parte, compania petrolieră OMV Petrom, unul dintre cei mai mari angajatori din România, a transmis la solicitarea ZF că încă se află în discuţii cu sindicatul reprezentativ. Reprezentanţii companiei nu anunţă nimic cu privire la refacerea contractelor de muncă, dar spun că au propus acordarea unor indemnizaţii lunare, astfel încât salariile nete ale angajaţilor să nu fie afectate. În cadrul OMV Petrom lucrează aproape 14.000 de angajaţi.
„Ne aflăm în plin proces de negociere a contractului colectiv de muncă, cu sindicatul reprezentativ, Sindicatul Naţional Petrom, negocieri pe care intenţionăm să le finalizăm până la sfârşitul anului. În cadrul negocierilor, OMV Petrom a propus acordarea unei indemnizaţii lunare pentru ca veniturile salariaţilor noştri să nu fie afectate în mod negativ de recentele modificări asupra contribuţiilor sociale, modificări care pot determina diminuarea venitului net al salariatului cu aproximativ 20%“, au spus reprezentanţii OMV Petrom.
Citiţi continuarea articolului pe zf.ro
Citeşte şi: Restricţii de circulaţie în Bucureşti, vineri şi sâmbătă, pentru organizarea funeraliilor Regelui Mihai / Zonele vizate şi sfaturile celor de la Brigada Rutieră a Capitalei
Citeşte şi: Mii de oameni au venit să aducă un ultim omagiu Regelui Mihai, la Palatul Regal. Printre ei, fostul principe Nicolae – FOTO, VIDEO
Citeşte şi: FUNERALIILE Regelui Mihai | Regele Simeon al Bulgariei şi Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei au ajuns la Bucureşti. LISTA participanţilor anunţată de Casa Regală
Citeşte şi: Agresoarea de la metrou, internată în Spitalul Penitenciar Jilava. Medicii îi evaluează starea
Citeşte şi: Felix Stroe: În trimestrul II din 2018 vom monta noi sisteme de siguranţă la metrou. Vor fi paravane din sticlă incasabilă pentru protecţia călătorilor, pe peron
Citeşte şi: STS sesizează Parchetul Militar în cazul operatoarei 112 care a preluat apelul privind atacul de la staţia de metrou Costin Georgian / Precizările Poliţiei Capitalei
Citeşte şi: Salma Hayek a povestit despre cum a fost hărţuită de Harvey Weinstein: Este şi monstrul meu