Solomon: Ford poate începe să dezvolte producţia

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, spune că semnarea acordului de garanţie cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru un împrumut de 400 de milioane de euro va permite companiei Ford să înceapă producţia de automobile în municipiu, aşa cum a promis, ceea ce înseamnă dezvoltarea economică a zonei.

14 afișări
Imaginea articolului Solomon: Ford poate începe să dezvolte producţia

Solomon: Ford poate începe să dezvolte producţia (Imagine: Mediafax Foto)

"Mâine (joi - n. r.), se semnează la sediul Guvernului acel împrumut între Ministerul de Finanţe, firma Ford şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) în sumă de peste 400 de milioane de euro. Asta înseamnă că statul român garantează aceşti bani, iar Ford poate să înceapă să-şi dezvolte producţia, aşa cum a promis şi până la sfârşitul anului 2011 să producă la capacitate maximă. Asta înseamnă subcontractori, înseamnă salariaţi, noi angajări şi toată lumea mulţumită", a declarat primarul Antonie Solomon, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, va semna joi, acordul de garanţie cu Banca Europeană de Investiţii, în baza căruia producătorul american de automobile Ford va beneficia de garanţii de stat pentru investiţiile care urmează să fie efectuate la uzina din Craiova.

Banca Europeană de Investiţii va acorda companiei Ford România un împrumut în sumă de 400 milioane de euro destinat susţinerii programului de investiţii la uzina din Craiova.

Din partea BEI, acordul va fi semnat de vicepreşedintele instituţiei Matthias Kollatz Ahnen.

BEI a aprobat în luna mai un împrumut de 600 milioane euro către Ford Europa, dintre care 200 milioane euro sunt destinate cercetării şi dezvoltării la compania Ford Werke GmbH din Germania, iar 400 milioane euro vor fi investite în proiectul uzinei de la Craiova.

Guvernul a decis deja să acorde Ford garanţii de 320 de milioane de euro, care acoperă 80% din creditul de la Banca Europeană de Investiţii destinat confinanţării unui proiect de dezvoltare a unui motor cu emisii reduse de dioxid de carbon şi producţiei ulterioare la uzina din Craiova.

Garanţia a fost autorizată, în luna noiembrie, de către Comisia Europeană.

Grupul Ford a devenit acţionar majoritar la Automobile Craiova în 2007, când a achiziţionat 72,4% din capitalul firmei de la statul român, pentru 57 de milioane de euro. Ulterior, participaţia grupului a crescut la peste 90%.

Ford a programat pentru activităţile din România investiţii de 1,2 miliarde euro, finanţate în cote egale, de câte 600 de milioane de euro, de BEI şi Ford Europa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici