STB anunță un plan pentru redresarea financiară. Reducerea cu 50% numărului de directori și actualizarea tarifelor, printre măsuri

Publicat: 20 02. 2026, 11:45
Actualizat: 20 02. 2026, 11:46

STB a anunțat, vineri, un plan în 12 pași pentru redresarea financiară, în contextul în care societatea are datorii care se ridică la 1,6 miliarde de lei. Cele 12 măsuri propuse au fost aprobate de Consiliul de Administraţie al societăţii şi vor urma etapele legale de implementare pe parcursul acestui an.

Unele măsuri propuse vizează reducerea la jumătate a numărului de directori, actualizarea tarifelor, programe de plecări voluntare și reorganizare, dar și reducerea temporară a săptămânii de lucru la patru zile pentru anumite categorii de personal.

Cele 12 pași sunt: 

„1. Reducerea funcțiilor de conducere cu minimum 30 % și a directorilor cu 50%. Se va face o economie de circa 400.000 lei pe lună;

2. Reducerea temporară a săptămânii de lucru la patru zile pentru anumite categorii de personal, fără afectarea activității de transport. Este vorba despre personalul de conducere și TESA. Sunt exceptați șoferii de autobuze, troleibuze, vatmanii, angajații din depouri și autobaze (personalul de întreținere, maiștri). Impactul financiar este de peste 7,3 de milioane de lei pe lună;
3. Stoparea angajărilor și menținerea sistării promovărilor, cu excepția personalului esențial pentru exploatare;
4. Diminuarea orelor suplimentare și a orelor consecutive cu 7%. Impactul financiar: 385.000 de lei pe lună;
5. Programe de plecări voluntare și reorganizare. Impactul financiar: între 7 și 8 milioane de lei pe lună;
6. Optimizarea traseelor de acces și retragere;
7. Actualizarea tarifelor astfel încât să reflecte realitățile economice și costurile reale ale serviciului public de transport;
8. Creșterea gradului de conformare și descurajarea călătoriei fără titlu de transport valabil;
9. Reanalizarea politicii de gratuități care să asigure echilibrul între protecția socială și sustenabilitatea financiară a serviciului public;
10. Transportul public suplimentar pentru evenimentele publice va fi asigurat exclusiv în baza unor contracte și va fi prestat contracost, valorificarea prin publicitate a liniei turistice;
11. Eliminarea cheltuielilor neoportune;

12. Eșalonarea datoriilor. Datoria către ANAF se ridică, în prezent, la peste 1,4 milioane de lei”, se arată în comunicatul STB.

„Măsurile propuse urmăresc reducerea cheltuielilor, creşterea veniturilor şi consolidarea sustenabilităţii financiare, fără întreruperea serviciului public de transport. STB se confruntă cu un deficit de lichidităţi, cu obligaţii fiscale foarte mari, de 1,6 miliarde de lei, care pun presiune pe bugetul local. Implementarea lor va fi realizată cu consultarea partenerilor sociali şi cu respectarea cadrului legal”, a afirmat Andrei Dinculescu‑Bighea, directorul general al STB.

Acesta a mai subliniat că responsabilitatea STB este să păstreze transportul public funcţional şi accesibil.

„Acest plan urmărește stabilizarea companiei și crearea unei baze sustenabile pentru viitor. Ne dorim ca toți colegii care își asumă direcția de modernizare și eficientizare a companiei să se regăsească în acest parcurs și să construim împreună viitorul STB”, a precizat directorul general al STB.