Studiu: Grecia, cea mai căutată destinaţie pentru perioada sărbătorilor de Paşti

Grecia, Turcia şi Bulgaria rămân cele mai căutate destinaţii de către români pentru perioada sărbătorilor de Paşti, potrivit unui studiu efectuat de compania DWF, specializată în servicii SEO şi ORM.

1121 afișări
Imaginea articolului Studiu: Grecia, cea mai căutată destinaţie pentru perioada sărbătorilor de Paşti

"Şi în 2016, predominante sunt căutările în zona low-cost, fiind înregistrate creşteri de căutări pentru Bulgaria (+22%), Turcia (+50%) şi Grecia (+120%)", potrivit studiului.

În acelaşi timp, se remarcă un interes din ce în ce mairidicat pentru destinaţiile exotice, chiar dacă acestea presupun costuri mai ridicate.

Astfel, Mauritius a înregistrat o creştere de 83% în ceea ce priveşte volumul de căutări în ultimele 12 luni, alte creşteri importante au mai fost observate pentru Bangkok (+51,7%), Kuala Lumpur (+24,1%), Miami (+22%) şi Tokyo (+50%).

Pentru astfel de vacanţe, bugetul mediu este de 1.800 de euro de persoană.

Un interes crescut a fost remarcat şi pentru regiuni ca Maramureş, Bucovina sau Delta Dunării. potrivit analizei DWF.

În analiza DWF au fost colectate date de la aproximativ două milioane de vizitatori, dintre aceştia 55% au cerut o ofertă de vacanţă folosind un desktop, în vreme ce aproximativ 37% au plasat cererea folosind un smartphone, iar 8% o tabletă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici