Topul domeniilor cu cele mai multe joburi remote

Peste 26.000 de joburi au fost postate, de la începutul lunii şi până acum pe eJobs, iar, dintre acestea, aproape 5% au fost remote, la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

902 afișări
Imaginea articolului Topul domeniilor cu cele mai multe joburi remote

„2024 pare că va continua tendinţa de a migra mai degrabă în direcţia reîntoarcerii la birou sau cel puţin a trecerii din zona de remote în cea hibrid. Deja în prima lună a anului vedem o creştere a numărului de joburi care cer prezenţa la birou şi o scădere a celor care permit angajaţilor să lucreze de acasă”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.

Din cele peste 1.200 de locuri de muncă remote deschise în luna ianuarie, jumătate au fost postate de angajatorii din sectorul call-center / BPO.

Un sfert aparţin companiilor de asigurări, iar restul, în ordine descrescătoare, celor din IT / telecom, servicii, educaţie / training, financiar / bancar şi advertising / marketing PR. „La începutul anului trecut am avut mai multe joburi remote, dar şi o ierarhie diferită a domeniilor care erau deschise la acest stil de lucru.

Pe primul loc în top se aflau asigurările, urmate de IT / telecom, advertising, retail, media / internet şi abia apoi call center / BPO”, enumeră Bogdan Badea.

Aproximativ trei sferturi dintre posturi se adresează candidaţilor entry-level, în timp ce procentul de joburi remote care vizează candidaţi cu un nivel ridicat de senioritate sau manageri rămâne marginal.

„De altfel, candidaţii entry-level sunt şi cei care aplică cel mai mult pentru poziţiile care le permit să lucreze de acasă. Unii dintre ei fac acest lucru pentru a putea să îşi ia şi un al doilea job. Pe de altă parte, atunci când vine vorba despre manageri, angajatorii cer prezenţă la birou măcar două sau trei zile pe săptămână”, explică Bogdan Badea.

În ceea ce priveşte aplicările, cifrele arată o tendinţă invers proporţională: în timp ce angajatorii scot în piaţă preponderent poziţii care cer prezenţa la birou, candidaţii sunt din ce în ce mai interesaţi de opţiunea de a lucra de acasă.

Astfel, dacă 4,1% din numărul total de joburi sunt remote, procentul aplicărilor pentru acestea creşte la 14% din totalul de aplicări. Din cele 1 milion de aplicări înregistrate în luna ianuarie, aproape 140.000 au mers către acest tip de locuri de muncă. Cei mai mulţi au aplicat pentru joburile scoase în piaţă de angajatorii din call center / BPO, IT / telecom, retail, servicii şi advertising / marketing / PR.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici