Toyota va rechema 412.000 de maşini scumpe în SUA, pentru posibile probleme la direcţie

Toyota a anunţat joi că va rechema 412.000 de automobile high-end în Statele Unite pentru a verifica şi remedia posibile probleme la sistemul de direcţie.

20 afișări
Imaginea articolului Toyota va rechema 412.000 de maşini scumpe în SUA, pentru posibile probleme la direcţie

Toyota va rechema 412.000 de maşini scumpe în SUA, pentru posibile probleme la direcţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Astfel, grupul japonez va rechema 373.000 de modele sedan Avalon fabricate în perioada 2000-2004, deoarece sistemul de direcţie al acestor autoturisme poate ceda în anumite condiţii, se arată într-un comunicat al Toyota.

De asemenea, campania vizează 39.000 de modele SUV LX470 din anii 2003-2007 care prezintă un risc ridicat de defectare a sistemului de direcţie.

Toyota a primit mai multe plângeri legate de accidente în care au fost implicate modele Avalon, fără a se înregistra victime omeneşti, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei.

Acesta nu a precizat dacă accidentele au fost cauzate de aceeaşi defecţiune pentru care are loc campania de rechemare.

Reputaţia, dar şi cotaţia bursieră a grupului Toyota au fost afectate semnificativ în ultimele luni de numeroasele campanii de rechemare derulate în Statele Unite şi pe plan global din cauza apariţiei unui număr mare de plângeri privind defecţiuni la anumite modele. Numai din toamna anului trecut, grupul a rechemat pentru verificări peste zece milioane de autoturisme în întreaga lume, mai mult decât vânzările anuale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici