Transelectrica dă startul construcţiei a două noi linii electrice aeriene

Publicat: 21 10. 2025, 14:46
Actualizat: 21 10. 2025, 14:46

Transelectrica face paşi hotãrâţi pentru realizarea unui sistem electroenergetic mai sigur şi mai interconectat. La Suceava a avut loc primul comandament pentru demararea a douã investiţii majore pentru dezvoltarea infrastructurii de transport al energiei electrice. Este vorba de Linia Electrică Aeriană 400 kV Gădălin – Suceava şi Linia Electricã Aerianã 400 kV de interconexiune Suceava (RO) – Bălţi (MD), pe teritoriul României.

„Alături de partenerii contractuali, Transelectrica se angajeazã în realizarea unor investiţii fanion ale României în sectorul energetic. Sunt douã lucrãri de anvergurã mare şi impact istoric, iar responsabilitatea pentru finalizarea acestora în condiţiile asumate şi la termen ne aparţine, iar importanţa strategicã a celor douã investiţii ne obligã sã dãm dovadã de cel mai înalt profesionalism. Închiderea inelului de 400 kV al României – pe zona de nord şi o nouã interconexiune cu Republica Moldova reprezintã douã deziderate ale României şi în acelaşi timp creeazã oportunitatea de dezvoltare economicã a de nord-est a ţãrii”, a declarat Ştefãniţã Munteanu, CEO Transelectrica.

Contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrãrilor de construcţie a Linia Electricã Aerianã (simplu circuit) 400 kV Gãdãlin – Suceava, inclusiv interconectarea la Sistemul Electroenergetic Naţional (SEN) a fost semnat în luna august 2025, ca urmare a procedurii de licitaţie publicã, cu Asocierea Electromontaj SA – ELM Electromontaj Cluj SA, lider de asociere Electromontaj SA. Valoarea contractului este de 688,3 milioane de lei, fãrã TVA, cu o duratã de execuţie de 69 de luni, fiind realizat pe mai multe etape: proiectare, obţinere/actualizare documentaţii necesare pentru obţinerea autorizaţiilor şi avizelor, obţinerea avizelor şi autorizaţiilor şi execuţie lucrãri.

Linia Electricã Aerianã (simplu circuit) 400 kV Gãdãlin – Suceava, inclusiv interconectarea la SEN este un obiectiv de investiţii de utilitate publicã şi de interes naţional, unul dintre cele 11 proiecte de investiţii cu finanţare din Fondul pentru Modernizare, în valoare de 492.452.329,63 de lei.

LEA 400 kV Gãdãlin – Suceava va închide magistrala energeticã de 400 kV în zona de nord a ţãrii, fiind una dintre cele mai complexe lucrãri de infrastructurã energeticã naţionalã, traversând un teren muntos extrem de dificil. Totodatã Linia Electricã Aerianã 400 kV Gãdãlin – Suceava va fi linia cu cea mai mare lungime din România, respectiv 260 de kilometri şi va conecta douã regiuni geografice ale ţãrii importante ale României: Ardealul şi Moldova. Noua linie va strãbate teritoriul a trei judeţe (Cluj, Bistriţa – Nãsãud şi Suceava) şi a 40 de localitãţi.

Noua Linie Electricã Aerianã 400 kV Suceava – Gãdãlin va facilita integrarea centralelor eoliene ce urmeazã sã fi construite în Moldova şi Dobrogea, realizând în acest fel o nouã magistralã de evacuare a energiei electrice cãtre nord – vestul României, dar şi cãtre ţãrile vecine, aflate la vest de România, consolidând astfel buna funcţionare a SEN. De asemenea, va avea un impact pozitiv în ceea ce priveşte creşterea posibilitãţilor de dezvoltare localã prin asigurarea unei cãi alternative de alimentare a zonelor deficitare de energie electrice din nordul Transilvaniei şi Moldova. Totodatã, acest proiect de importanţã strategicã contribuie la creşterea siguranţei în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional şi, implicit, a alimentãrii cu energie electricã a consumatorilor la standarde ridicate de calitate şi cu respectarea principiilor dezvoltãrii durabile.

Contractul pentru proiectarea şi execuţia Liniei Electrice Aeriene 400 kV de interconexiune Suceava (RO) – Republica Moldova (MD) pentru porţiunea de pe teritoriul României a fost semnat în luna martie 2025, ca urmare a licitaţiei publice. Lucrãrile au o valoare de 133,4 milioane de lei fãrã TVA şi vor fi executate de Asocierea Electromontaj SA – ELM Electromontaj Cluj SA, lider de asociere Electromontaj SA, cu o duratã de 52 de luni.

Proiectul LEA 400 kV Suceava – Bãlţi, pentru porţiunea din proiect de pe teritoriul României reprezintã un obiectiv de investiţii de importanţã strategicã care va facilita schimburile transfrontaliere de energie şi va contribui la accelerarea integrãrii surselor regenerabile de energie din nord – estul ţãrii.

„Importanţa strategicã a acestui proiect rezidã nu numai din perspectiva celor douã sisteme energetice naţionale, dar şi din perspectiva sistemului energetic european, asupra cãruia actualul context internaţional exercitã o presiune semnificativã, necesitând acţiuni de consolidare în vederea asigurãrii alimentãrii cu energie electricã. Proiectul asigurã securitatea energeticã a Republicii Moldova prin intermediul diversificãrii surselor de aprovizionare, urmãrind crearea premiselor integrãrii sale în piaţa unicã europeanã de energie şi, în acest context, exprimând voinţa politicã comunã pentru examinarea soluţiilor posibile şi realizarea proiectelor necesare schimbului de energie pe termen lung dintre România şi Republica Moldova”, se arată într-un comunicat al Transelectrica.

Obiectivul principal al investiţiei este realizarea unei linii electrice de interconexiune de 400 kV între sistemele energetice ale României şi Republicii Moldova, linie electricã care asigurã interconectarea Republicii Moldova la Reţeaua Europeanã a Operatorilor de Transport şi Sistem pentru Energia Electricã (ENTSO-E).

Noua linie electricã aerianã de 400 kV Suceava – Bãlţi va strãbate o distanţã de aproximativ 93 de kilometri, traversând 17 localitãţi din judeţele Suceava şi Botoşani. Cu 302 stâlpi de înaltã tensiune, acest proiect va completa un ax strategic Gãdãlin – Suceava – Bãlţi, creând o punte de energie între Ardeal, Moldova şi Republica Moldova.

Potrivit Transelectrica, pentru judeţul Botoşani, investiţia are o semnificaţie suplimentarã: este pentru prima datã când teritoriul sãu va fi amplasatã infrastructurã energeticã de înaltã tensiune. Corelat cu realizarea liniei electrice aeriene de 400 kV Suceava – Bãlţi, Transelectrica şi Delgaz Grid (operatorul de distribuţie de energie electricã din zonã) au în vedere realizarea unei staţii electrice de 400/110 kV în zona judeţului Botoşani. Astfel, judeţul va fi conectat la Reţeaua Electricã de Transport a României, fapt care deschide noi oportunitãţi de dezvoltare economicã şi socialã, prin facilitarea racordãrii de noi capacitãţi de producţie şi a investitorilor din sectorul industrial şi energetic.