Trenurile de pe aproape 30 de rute ale CFR Călători sunt suspendate în această noapte, iar alte 11, din 7 noiembrie, din cauza datoriilor către CFR Infrastructură
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în calitate de manager al infrastructurii feroviare naționale, a anunțat luni publicul că, începând din această noapte se suspendă temporar circulația unui număr de trenuri operate de Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, ca urmare a neachitării la termen a sumelor restante aferente achitării Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (T.U.I.), conform obligațiilor contractuale.
Trenuri Regio suspendate începând cu 21.10.2025, ora 00:01
- R 5431, R 5432: Bacău – Suceava Nord și retur;
- R 5539, R 5540: Pașcani – Suceava Nord și retur;
- R 5568, R 5570: Botoșani – Suceava Nord și retur;
- R 7035, R 7038 (din 25.10.2025): București Nord – Urziceni și retur;
- R 8003: București Obor – Fetești;
- R 8005: București Obor – Constanța;
- R 5106, R 5107: Mărășești – Buzău și retur;
- R 5071, R 5072: Brazi – Buzău și retur;
- R 3030: Brașov – București Nord;
- R 3029: București Nord Gr. B – Brașov;
- R 3115, R 3116, R 3117, R 3118: Timișoara Nord – Oradea și retur;
- R 3126, R 3129: Gurahonț – Arad și retur;
- R 3127, R 3128: Arad – Brad și retur;
- R 4105, R 4106: Bistrița Nord – Cluj Napoca și retur;
- R 5002, R 5003, R 5016, R 5017: Buzău – București Nord și retur;
- R 4331, R 4338: Oradea – Halmeu și retur;
- R 4332: Satu Mare – Oradea;
- R 4401, R 4402, R 4405, R 4406: Satu Mare – Halmeu și retur;
- R 4502: Siculeni – Brașov;
- R 4533, R 4536: Târgu Mureș – Războieni și retur;
- R 2441, R 2443: Târgu Mureș – Sibiu și retur;
- R 2445, R 2447: Teiuș – Târgu Mureș și retur;
- R 2560, R 2561: Mediaș – Sibiu și retur;
- R 2563: Sibiu – Sighișoara;
- R 2564: Beia Hm – Sibiu;
- R 2567, R 2568: Sibiu – Sighișoara și retur.
La acestea se vor adăuga trenurile InterRegio (IR) de pe alte 11 rute, suspendate începând cu 7 noiembrie, până la noi dispoziții:
- IR 1634 și IR 1633: Brașov – București Nord și retur;
- IR 1661 și IR 1662: București Nord – Iași și retur;
- IR 1571 și IR 1574: București Nord – Galați și retur;
- IR 1599 și IR 1590: București Nord – Drobeta Turnu Severin și retur;
- IR 1531: Timișoara Nord – Baia Mare;
- IR 1530: Baia Mare – Timișoara Nord (anulat din 08.11.2025);
- IR 1532: Satu Mare – Timișoara Nord;
- IR 1533: Timișoara Nord – Satu Mare (anulat din 10.11.2025);
- IR 1537 și IR 1539: Timișoara Nord – Oradea și retur;
- IR 1743 și IR 1744: Arad – Oradea și retur;
- IR 1745 și IR 1746: Târgu Mureș – Cluj Napoca și retur.
Anunț cu repetiție
Potrivit oficialilor CFR, aceste măsuri au caracter temporar, urmând ca circulația trenurilor să fie reluată imediat ce restanțele vor fi achitate integral.
La această dată, sumele restante aferente achitării T.U.I.-ului se ridică la 100.203.237,65 lei.
Pentru a evita eventualele neplăceri cauzate de aceste suspendări, CFR SA recomandă publicului călător să consulte, înainte de efectuarea călătoriei:
- site-ul oficial www.mersultrenurilor.infofer.ro;
- site-urile operatorilor de transport feroviar;
- informațiile afișate în stațiile de cale ferată și la casele de bilete.
Anunțul vine la două luni după ce, pe 20 august, CFR SA a trimis o notificare către CFR Călători cu privire la faptul că a acumulat datorii de 41,41 milioane de lei la plata TUI, astfel că din data de 1 septembrie și, respectiv, 1 octombrie, va suspenda zeci de trenuri ale acestui operator. Aceeași notificare a fost trimisă și la compania Transferoviar.
La acea dată, președintele ARF spunea că eșalonarea datoriilor la plata taxei de utilizare a infrastructurii (TUI) acumulate de CFR Călători și Transferoviar este singura soluție ca aceste două companii să achite sumele datorate CFR SA.
Totuși decizia nu s-a aplicat, pentru că CFR Călători și Transferoviar au achitat parțial datoriile acumulate la plata taxei de utilizare a infrastructurii (TUI), până la noi dispoziții.