Vâlcov: Vom avea un proiect la Guvern pentru înfiinţarea Fondului Suveran până în septembrie
„Se lucrează în cadrul Guvernului ca să ieşim cu acest Fond Suveran în prima parte a lunii septembrie”, a declarat Darius Vâlcov, la Antena 3.
La jumătatea lunii iulie, CCR a discutat pe marginea sesizărilor depuse de PNL, USR, PMP şi de către preşedintele Klaus Iohannis la Legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare de Investiţii (FSDI). Argumentul principal oferit în obiecţiile de neconstituţionalitate a fost că o astfel de decizie care să înfiinţeze Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) trebuie luată printr-un act al administraţiei centrale, nu printr-o lege adoptată de Parlament.
Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi înfiinţat printr-o Hotărâre de Guvern, după ce Curtea Constituţională a precizat că decizia de înfiinţare a Fondului trebuie luată printr-un act al administraţiei centrale, nu printr-o lege adoptată de Parlament, a declarant în lunia iulie, ministrul Finanţelor.
„Este un instrument util şi sunt convins că va fi folosit în economie în ansamblu, dar, după decizia Curţii Constituţionale, cred că paşii următori sunt la nivel de Guvern, emiterea unei Ordonanţe pentru a crea cadrul legal general pe care Curtea l-a invocat ca fiind necesar. Asta se va face pe timpul perioadei vacanţei parlamentare, iar pasul următor este emiterea unei Hotărâri de Guvern pentru a stabili mecanismul fondului”, preciza atunci Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.
Citeşte şi: Legea offshore | Vâlcov: Oricine ar încerca modificarea legii ar trebui judecat pentru trădare de ţară/ Aduce în plus pentru bugetul de stat 6 miliarde de dolari
Citeşte şi: Consilierul economic al premierului Dăncilă: Este în lucru un proiect de ordonanţă privind înăsprirea legii pentru intrarea în insolvenţă
Citeşte şi: Vâlcov publică 4 anexe ale ANRM referitoare la banii pierduţi prin neactualizarea preţului la gaze | DOCUMENTE
Citeşte şi: Oltchim îşi va întrerupe activitatea în perioada 1-11 septembrie pentru a efectua revizia generală