Vin vremuri grele: seceta şi restricţiile la export pun presiune pe oferta globală de alimente de bază

Preţurile ridicate ale alimentelor au determinat fermierii din întreaga lume să planteze mai multe cereale şi culturi de oleaginoase, însă consumatorii se vor confrunta cu o ofertă restrânsă în mare parte a anului viitor pe fondul vremii adverse aduse de fenomenul El Nino şi restricţiilor la export.

1121 afișări
Imaginea articolului Vin vremuri grele: seceta şi restricţiile la export pun presiune pe oferta globală de alimente de bază

Vin vremuri grele: seceta şi restricţiile la export pun presiune pe oferta globală de alimente de bază

După mai mulţi ani de creşteri puternice, preţurile grâului, porumbului şi soia rămân vulnerabile la şocuri legate de ofertă şi inflaţia alimentară în Noul An, susţin analiştii şi traderii, potrivit Reuters, citat de Ziarul Financiar.

„Situaţia ofertei de cereale s-a îmbunătăţit cu siguranţă în 2023, însă există în continuare riscuri. Avem El Nino până cel puţin în aprilie-mai, Brazilia va produce cu siguranţă mai puţin porumb, iar China surprinde piaţa cu achiziţii mari de grâu şi porumb de pe piaţa internaţională”, arată Ole Houe, director în cadrul IKON Commodities.

Fenomenul El Nino, care a adus secetă în mari părţi din Asia în acest an, este aşteptat să continue în prima parte a anului viitor, ameninţând oferta de orez, grâu, ulei de palmier şi alte produse agricole în unii din cei mai mari exportatori şi importatori agricoli ai lumii.

„Situaţia ofertei de grâu s-ar putea deteriora comparativ cu sezonul trecut”, se arată într-o notă a Commerzbank. „Aceasta pentru că exporturile din ţări producătoare importante vor fi probabil semnificativ mai scăzute”.

Ca veşti pozitive pentru oferta de cereale, producţia de porumb, grâu şi soia din America de Sud este aşteptată să înregistreze o îmbunătăţire în 2024, deşi vremea din Brazilia ridică unele semne de întrebare.

În Argentina, precipitaţiile abundente vor impulsiona probabil producţia de soia, porumb şi grâu în una dintre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume.

Totuşi, riscurile sunt în creştere.

„Stocurile globale de cereale şi oleaginoase sunt restrânse după standarde istorice, emisfera nordică va fi probabil afectată de fenomenul El Nino în sezonul de creştere pentru prima dată din 2015, dolarul îşi va continua probabil declinul recent, iar cererea globală ar urma să revină la trendul de creştere pe termen lung”, se arată într-un raport al CoBank, un creditor major al sectorului agricol american.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
alimente,
ofertă,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici