Volkswagen ar putea înregistra costuri de peste 600 de milioane de dolari legate de rechemările de vehicule în China

Campania Volkswagen (VW) de rechemare a peste 384.000 de vehicule în China pentru remedierea unei defecţiuni la cutiile de viteză ar putea costa grupul german peste 600 de milioane de dolari, relatează Automotive News Europe.

147 afișări
Imaginea articolului Volkswagen ar putea înregistra costuri de peste 600 de milioane de dolari legate de rechemările de vehicule în China

VW ar putea înregistra costuri de peste 600 de milioane de dolari legate de rechemările de vehicule în China

Între modelele incluse în campanie se află VW Golf, Magotan, Sagitar şi Audi A3, potrivit autorităţii chineze pentru controlul calităţii.

Reprezentanţii VW au refuzat să comenteze în privinţa costurilor implicate de rechemările în service, dar compania de analiză a pieţei LMC Automotive estimează că acestea s-ar putea încadra între 3.000 de yuani (483 dolari) şi 10.000 de yuani pe vehicul.

Campania de rechemări reprezintă o lovitură pentru VW, pentru care China este cea mai mare piaţă a sa, grupul urmărind să devină cel mai mare producător de automobile la nivel mondial, până în 2018.

Rechemările au fost anunţate la mai puţin de o săptămână după ce televiziunea de stat din China a difuzat o emisiune în care clienţi ai VW se plângeau de vibraţii anormale, pene de curent şi accelerarea subită a maşinilor echipate cu sistemul de cutii de viteză DSG.

Preşedintele companiei de consultanţă Synergistics, Bill Russo, a declarat că problemele de acest gen sunt întotdeauna dăunătoare pentru reputaţia unei companii, mai ales dacă devin publice.

Campania include 21 de tipuri de vehicule, între care versiuni ale VW Scirocco, Bora, Touran, Passat şi Skoda Octavia, produse începând din 2008.

Autoritatea chineză pentru controlul calităţii a ajuns la concluzia, după o investigaţie de un an, că o defecţiune la sistemul cutiei de viteză DSG fabricat de grupului german, care nu necesită ambreiaj, poate provoca pene de motor şi riscuri ascunse pentru siguranţă.

Grupul german a precizat că va înlocui gratuit componentele defecte ale cutiilor de viteză.

VW, cel mai mare constructor auto european, a vândut anul trecut 2,8 milioane de vehicule pe piaţa chineză, în creştere cu 25% faţă de anul precedent, la o producţie de 2,6 milioane de unităţi în China.

Volkswagen a anunţat săptămâna trecută că va înfiinţa în următorii ani 6-7 noi fabrici în China, pe lângă cele 12 existente deja, astfel ca în 2018 să ajungă la o producţie de peste 4 milioane de vehicule pe an.

China este din 2009 cea mai mare piaţă auto la nivel mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici