Vom cumpăra gaz la comun cu celălalte state din UE. Cum va funcţiona sistemul ce ar putea să îi dea şah mat lui Putin

Luna viitoare, Uniunea Europeană intenţionează să facă primii paşi pe piaţa mondială a gazelor naturale pentru a cumpăra la comun gaze pentru statele membre, în încercarea de a reduce preţurile la energie.

3806 afișări
Imaginea articolului Vom cumpăra gaz la comun cu celălalte state din UE. Cum va funcţiona sistemul ce ar putea să îi dea şah mat lui Putin

Vom cumpăra gaz la comun cu celălate state din UE. Cum va funcţiona sistemul ce ar putea să îi dea şah mat lui Putin

Conform estimărilor iniţiale, cererea comună din partea celor 27 de ţări ale blocului comunitar şi a altor 3 ţări ce ar participa la achiziţie se ridică la 24 de miliarde de metri cubi în următorii trei ani, potrivit vicepreşedintelui Comisiei Europene, Maros Sefcovic. După ce licitaţia va fi lansată în aprilie, UE se aşteaptă ca primele contracte cu furnizorii din SUA, Orientul Mijlociu şi Africa să fie semnate în jurul lunii iunie, relatează Bloomberg.

Achiziţiile comune de gaze naturale reprezintă un nou instrument pe care blocul comunitar îl pune în aplicare pentru a limita creşterea preţurilor la energie, declanşat de o reducere a aprovizionării ruseşti în urma invaziei Moscovei în Ucraina.

Chiar dacă preţurile la gaze şi energie electrică sunt în prezent sub recordurile atinse în luna august, ele stimulează totuşi inflaţia şi apasă asupra competitivităţii companiilor europene în faţa rivalilor din SUA şi China.

"Cred că construim un nou sistem care va creşte concurenţa, va aduce noi furnizori şi va împinge preţurile energiei în jos. De când am început acest exerciţiu, există un interes enorm din partea furnizorilor internaţionali", a declarat Sefcovic într-un interviu.

Sefcovic a declarat că a observat interes pentru achiziţii comune din partea consumatorilor industriali de gaze din sectoare precum oţelul, aluminiul, ceramica, sticla şi producţia de automobile.

În ceea ce priveşte oferta, peste 50 de companii din întreaga lume sunt interesate, potrivit lui Sefcovic.

În urma primei licitaţii, UE va organiza mai multe achiziţii comune în mod regulat pentru a se asigura că blocul dispune de suficient gaz. În timp ce depozitele Europei sunt încă pline în proporţie de aproximativ 61%, în mare parte datorită unei ierni blânde, accentul se pune deja pe refacerea rezervelor înainte de următorul sezon de rece.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici