Vosganian: Retragerea susţinerii financiare pentru România va agrava situaţia

Purtătorul de cuvânt al PNL, Varujan Vosganian, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că retragerea susţinerii financiare a României de către UE, propusă de Bundestag, reprezintă o încercare de a agrava situaţia, pe care liberalii o resping categoric şi pentru care îl învinuiesc pe Traian Băsescu.

21 afișări
Imaginea articolului Vosganian: Retragerea susţinerii financiare pentru România va agrava situaţia

Vosganian: Retragerea susţinerii financiare pentru România va agrava situaţia (Imagine: Mediafax Foto)

"Poziţia PNL este aceeaşi ca atunci când s-a sugerat că împrumutul de la CE ar fi condiţionat de evoluţiile din Justiţie. O ţară cu cât este mai săracă, cu atât reformarea în sistemul juridic şi sistemul de ordine publică sunt mai dificil de făcut. De aceea, a retrage susţinerea financiară unei ţări pe motivul că nu a evoluat în donmeniul Justiţiei nu este decât o încercare de a agrava situaţia. Noi respingem categoric o astfel de formulare care până la urmă nu ar face decât să creeze dificultăţi noi în calea României", a susţinut Varujan Vosganian.

Întrebat dacă România nu se află în relaţii bune cu Germania, vicepreşedintele PNL a menţionat că din cauza politicii externe promovate de preşedintele Traian Băsescu, "România nu este prietenă cu mai nimeni".

"România are mari probleme, este practic izolată şi în principal din cauza politicii extrem de ambigue a preşedintelui Traian Băsescu. Preşedintele a anunţat crearea unei axe Washington-Londra-Bucureşti, cred totuşi că nu a anunţat şi Londra, şi Washingtonul de această intenţie, pentru că investiţiile americane în România au fost foarte reduse şi susţinerea din zona anglo-saxonă şi americană a fost foarte palidă pentru România. În acelaşi timp însă a reuşit să ne izoleze şi faţă de Rusia, iar eu ca ministru al Economiei şi Finanţelor m-am lovit de răceala Federaţiei Ruse în baza declaraţiilor făcute de Administraţia prezidenţială", a spus liderul liberal.

El a menţionat că izolarea României s-a văzut cel mai elocvent, în urma evenimentelor din Republica Moldova.

"Atunci s-a văzut cât de puţini prieteni are România în lumea asta. Noi nu numai că nu am fost susţinuţi moral de nimeni, dar chiar am fost certaţi pentru modul în care am încercat să ne raportăm la aspiraţiile poporului moldovean. Politica externă care este purtată de preşedintele Băsescu face ca noi să fim izolaţi şi să nu fim prieteni cu mai nimeni pe lumea asta", a conchis Varujan Vosganian.

Parlamentul german intenţionează să sisteze alocarea de fonduri europene pentru România din cauza deficienţelor din justiţie, membrii Bundestagului adoptând joi o rezoluţie în acest sens, relatează Deutsche Welle România în pagina electronică citând DPA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici