Voucherele de vacanţă, acordate în acest an

Mircea Titus Dobre, propunerea PSD la funcţia de ministru al Turismului, validat joi de Comisiile permanente pentru Politică economică, reformă şi privatizare, respectiv Industrii şi servicii din Parlament, a precizat că voucherele de vacanţă pentru bugetari vor fi acordate în acest an.

8433 afişări
Imaginea articolului Voucherele de vacanţă, acordate în acest an

Mircea Titus Dobre: Bugetarii vor primi în acest an vouchere de vacanţă

“Este în avizare externă. A trecut de avizarea de la Ministerul Muncii şi se află la Ministerul Finanţelor. Săptămâna viitoare voi discuta cu ministrul de Finanţe ca să accelerăm şi introducerea acestora. Ele intră în vigoare de la 1 iulie fără doar şi poate pentru că prorogarea termenului se termină pe 30.06.2017. De la 1 iulie, dacă cineva şi-a prevăzut în buget, la începutul anului, vouchere de vacanţă, le poate acorda. Are temeiul legal. Noi dorim să instituim o anumită obligativitate astfel încât anul acesta să se dea vouchere de vacanţă. La rectificare bugetară, cine poate să-şi introducă vouchere de vacanţă atunci le poate acorda. Vor fi vouchere de vacanţă tipărite şi nu bani”,a declarat Dobre.

Reamintim că, de la 1 iulie, cei care lucrează în sistemul bugetar ar fi trebuit să primească vouchere de vacanţă, care pot fi utilizate doar la hotelurile şi pensiunile din ţară.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici