COMENTARIU Lelia Munteanu: „Înapoi la părinţi sau în stradă"!

2818 afişări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu: „Înapoi la părinţi sau în stradă"!

În afara ultrareligioşilor (10 la sută din populaţie, care dau aproape 30 la sută din contaminările cu covid), liberi să se vânture prin toată ţara şi să împrăştie virusul, în afara unui număr important de israelieni care îşi trăiesc depresia între zidurile caselor, reflectând la o economie distrusă şi un an şcolar pierdut, mai există o categorie de cetăţeni care abia acum se remarcă.

Aseară la jurnal s-a vorbit mult despre tineretul protestatar. Personaje între 20 şi 30 de ani, care nu mai au ce pierde. N-au serviciu, din motive de covid. Noul coronavirus a lovit în stilul lor de viaţă - facultăţi, cluburi, cafenele, săli de fitness. Nu mai au cu ce să-şi plătească foarte piperatele chirii din Tel Aviv. Deviza lor e „înapoi la părinţi sau în stradă". Preferă strada şi nu sunt preocupaţi să respecte restricţia de a nu circula la mai mult de 1.000 de metri de casă.

Au o condiţie fizică excelentă, sunt agili şi se iau la întrecere cu poliţiştii care încearcă să spargă protestele.

Se adună seară de seară în Piaţa Teatrului Naţional Habima („Scena") şi de acolo pornesc în marş pe arterele principale din Tel Aviv. Cer imperios o schimbare.

Astăzi, după apusul soarelui, începe Simhat Tora („Bucuria Torei"), sărbătoare care, marchând încheierea ciclului anual de citire a celor cinci Cărţi ale lui Moise, simbolizează un nou început.

În jargonul tinerilor din stradă, Simhat Tora anunţă timpul resetării. Numai că, în ultima vreme, noile începuturi duc invariabil spre acelaşi zid. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici