COMENTARIU Lelia Munteanu: Regele Bibi negociază şi pentru vaccinul rusesc

812 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu: Regele Bibi negociază şi pentru vaccinul rusesc

COMENTARIU Lelia Munteanu: Regele Bibi negociază şi pentru vaccinul rusesc

Rezultatele raportate de compania Moderna în fabricarea vaccinului antiCOVID-19 validează vaccinul companiei Pfizer. Cu alte cuvinte, metoda nouă – mARN – (folosită atât de Pfizer cât şi de Moderna) funcţionează. Un fapt pozitiv pentru întreaga industrie de specialitate. (Vaccinurile antivirale clasice au o eficacitate de 70-80 la sută, iar în cazul persoanelor de peste după 50 de ani – aproximativ 50 la sută).

Dacă la Pfizer - cu care contractul pentru o primă tranşă de 8 milioane de doze (4 milioane de vaccinaţi) a fost încheiat abia vineri - israelienii stau la coadă (după America, Canada, Uniunea Europeană şi Japonia), la vaccinurile Moderna au prioritate. Au fost, se pare, printre primii clienţi ai acestei companii înfiinţate în urmă cu 10 ani. Director ştiinţific e dr. Tal Zaks, un „puşti” simpatic (nu pare a avea mai mult de 40 de ani), născut în Israel, absolvent al Univeristatea Ben Gurion din Beer Sheva.

Din păcate, contractul cu Moderna e de doar două milioane de doze (un milion de vaccinaţi). Un avantaj important al vaccinului Moderna e că transportul şi depozitarea se pot face la doar minus 20 de grade.

În aceste condiţii, premierul Netanyahua l-a sunat pe preşedintele Putin, interesat de încheierea unui contract pentru vaccinul Sputnik V.

Închipuindu-şi că nu se vor găsi mulţi amatori de Sputnik, presa l-a întrebat pe Regele Bibi de ce şi-ar dori vaccinul rusesc (despre care nu se ştie decât ce declară producătorii). Jurnaliştii au primit un răspuns eminamente politic: „Scopul meu e să aduc cât mai multe vaccinuri posibil, din cât mai multe surse posibile, pentru cât se poate de mulţi cetăţeni şi cât de repede se poate”.  


 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici