COMENTARIU Marius Oprea. Nu mai vrem „creştere economică”, vrem doar să trăim decent

Acum e vară, sîntem în vacanţă şi mai deschişi la buzunar, mai ales din economile făcute de fiecare de-a lungul anului, pentru a le cheltui în concediu. Dar, în toamnă, pe la sfîrşitul lunii septembrie, o să înceapă dezastrul. Coincidenţă sau nu, odată cu alegerile din PNL. Milioane de români nu se vor mai ajunge cu salariul, de la o lună la alta: „creşterea economică” anunţată şi înregistrată de guvernul Cîţu înseamnă, de fapt, pentru omul de rînd, creşterea preţurilor – o creştere aproape fără precedent.

9836 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea. Nu mai vrem „creştere economică”, vrem doar să trăim decent

COMENTARIU Marius Oprea. Nu mai vrem „creştere economică”, vrem doar să trăim decent

Guvernul Cîţu, mai ales cei din tabăra premierului, care acum e mai ocupat să cîştige Partidul Naţional Liberal decît să guverneze, ne asigură, toţi, că o ducem foarte bine: avem o creştere economică „uriaşă”. Dar, datele statistice arată că avem „la pachet” şi o creştere a preţurilor la fel de mare. E evident, deci, că această creştere economică este una bazată aproape exclusiv pe consum şi este deci una mai degrabă nocivă.

Ajugem iarăşi în epoca Ceauşescu, atunci cînd ni se spunea cît de bine o ducem şi abia de aveam ce pune pe masă, pentru că nu se găseau de nici unele. Acum se găsesc, dar în curînd nu ne mai putem atinge de ele. Barometrul Eurostat, dat de curînd publicităţii, contrazice tot triumfalismul guvernului: salariul mediu net anual luat în 2020, calculat în euro, al unui cuplu fără copii, este în România în jur de 16.900 de euro anual: printre cele mai mici din Europa, la coada clasamentului fiind depăşiţi doar de Bulgaria şi Turcia.

Cu salariile cele mai mici, avem însă preţurile cele mai mari: în România, conform aceluiaşi barometru european, dăm pe carne mai mult decît polonezii, deşi aceştia ne depăţesc cu mult la cîştig – venitul lor mediu anual este de peste 20.000 de euro. Nu e singurul exemplu. La fel se întîmplă în cazul brînzeturilor, mai ieftine în zece ţări europene decît la noi, chiar şi la haine, unde pînă şi ”chinezăriile” care au invadat piaţa se vînd mai scump decît în Ungaria, de pildă.

Scoatem mai mulţi bani decît majoritatea europenilor pe produse alimentare, pe servicii, pe utilităţi, raportat la veniturile noastre, fiind depăşiţi pe alocuri, în anumite segmente, de Bulgaria, Serbia, Albania şi Turcia. Unde e atunci creşterea economică, de care tot vorbeşte guvernul?

Nu doar realitatea, dar şi perspectivele sînt chiar mai întunecate. Am fost anunţaţi că preţul energiei electrice se majorează cu 21%, iar analiştii în domeniu spun că este prima dintr-un şir de scumpiri. „Specialiştii” guvernului Cîţu, barmaniţele, coafezele şi agenţii de vînzări numiţi politic prin diversele regii ale statului îşi spun cuvîntul.

La companiile statului, producătoare de electricitate, s-au făcut cheltuieli aberante, de pildă Hidroelectrica investeşte în parcuri eoliene, deşi lacurile de acumulare nu au mai fost decolmatate de la căderea comunismului. La fel, compania Electrica, cea care are ca obiect de activitate distribuţia de energie electrică, adică reţeaua de cabluri pe care plătim un sfert din factura la energie, nu dă un ban pe digitalizarea reţelei, ca să fie mai eficienţi, dar cumpără însă, la preţuri enorme „proiecte” (adică, hîrtii) de investiţii în energie solară şi eoliană. Plătim astfel, la factura finală pentru energie, inclusiv incompetenţă, prostie, ori comisioane, obţinute de protejaţii politic din companii şi regii de stat, pentru încheierea unor afaceri păguboase, pentru noi.

Preţul la gaze a crescut şi el de patru ori, în ultimul an: unul din motive este şi acela că exportăm gazul propriu, pentru a cumpăra mai scump din afară. O afacere profitabilă pentru cei care o încheie, dar nu pentru consumatorul român. Şi, sîntem asiguraţi, preţul gazelor nu se va opri aici.

Nici veştile rele. Toate aceste scumpiri la energie se vor reflecta imediat în preţuri, şi aşa printre cele mai mari din Europa la majoritatea produselor, în vreme ce la venituri sîntem în coada clasamentului. Unde vom ajunge? De îndatorat, nu ne mai putem îndatora, am depăşit deja 50% din PIB. Despre PNRR, nu se mai aude o vorbă: cele 30 de miliarde de euro, despre care toţi, începînd cu preşedintele Iohannis şi sfîrşind cu specialistul Ghinea de la Fonduri europene ne-au făcut capul mare la începutul anului, nu se mai scoate un cuvînt.

Nu s-ar putea să renunţe guvernul Cîţu la „creştere economică” şi să revină, doar, la a păstra traiul românilor în limitele decenţei? Toată energia acestui guvern se duce „la claxon”: raportările triumfaliste iau, din ce în ce mai des, locul realităţii. E principalul viciu de sistem, la noi. Orbirea e o boală profesională a guvernanţilor, iar prostia şi incompetenţa le decontăm noi, din zi în zi, cu tot mai mare greutate. Nu mai vrem creştere economică, vrem doar să trăim normal şi decent.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici