COMENTARIU Sorin Avram: Ce poţi mânca cu 22 de lei o zi întreagă, domnule Rafila?

2087 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Sorin Avram: Ce poţi mânca cu 22 de lei o zi întreagă, domnule Rafila?

Sursa Foto - Food Wiki / BNR

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine, pe bună dreptate, că managerii spitalelor sunt responsabili de calitatea hranei care ajunge pe masa pacienţilor: „Responsabilitatea privind masa pacienţilor este, clar, a managerului spitalului respectiv. Mie mi se cere să trimit controale la cele 400 de spitale din ţară care să rezolve această problemă”.

Alexandru Rafila a subliniat că norma de hrană a crescut de la 11 la 22 de lei şi, de aceea, „mă aşteptam ca având la dispoziţie o sumă de două ori mai mare să existe o hrană corespunzătoare”.

Poate că domnul ministru nu apucă să-şi pună pachet la serviciu în fiecare zi şi uneori este nevoit să mănânce la un restaurant. Aşadar, Alexandru Rafila ar trebui să ştie că fără un 60 de lei nu poate mânca două feluri la prânz.

Dacă îşi comandă numai felul II, domnul Rafila plăteşte minim 40 de lei. Fără apă, fără cafea, fără suc şi fără bacşiş. Bine, poate ministrul Sănătăţii nu are timp de restaurante şi atunci îşi comandă mâncare la birou. Nici la cel mai modest restaurant un meniu al zilei nu costă mai puţin de 20 de lei.

Chiar dacă nu sunt sănătoase, probabil că domnul Rafila este uneori obligat să mănânce câte o conservă. O conservă de fasole cu carne la supermarket costă minim 10 lei. Lângă fasole şi carne spitalele mai pun două felii de pâine şi şi doi castraveţi muraţi. Cât despre supe şi ciorbe, acestea nu sunt mai ieftine de 6 lei în magazin. Şi una este mâncarea la conservă, şi alta este mâncarea gătită proaspăt.

Un bolnav nu mănâncă doar la prânz, iar ouăle, şunca, brânza topită, pastele făinoase şi carnea de pui costă şi ele. Ouăle, carnea, pastele şi orezul nu se fac singure, ci trebuie preparate de oameni care sunt plătiţi pentru asta şi care folosesc diferite ingrediente, energie electrică sau gaz metan şi vase, care apoi trebuie spălate şi dezinfectate.

Alexandru Rafila are dreptate când spune că nu are cum să trimită controale în 400 de spitale pentru a verifica mâncarea pregătită pentru pacienţi, dar poate face altceva. Domnul Rafila ar putea să apeleze la serviciile unui master chef, cu rugămintea de a-i scrie câteva meniuri decente pe care să le trimită tuturor spitalelor din ţară. Meniuri pentru mic dejun, prânz şi cină preparate cu numai 22 de lei. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici