Ion Cristoiu: Conu Leonida în decembrie 1989, la televiziune şi-n balcon

  • Ion Cristoiu: Valeriu Pănoiu a insistat în discuţia de la cristoiuTv din 15 iulie 2020 pe boala românilor de a avea convingeri ferme, pe care trebuie să le spună şi celorlalţi. M-am convins şi eu vizionînd înregistrarea aşa-zisei Revoluţii române în direct.
  • Ion Cristoiu: La fel ca azi, cînd milioane de români îşi scriu pe Facebook părerile încredinţaţi că sînt adevăruri istorice, şi atunci, în 22 decembrie 1989, zeci de inşi s-au înghesuit să ajungă în balcon şi la televiziune pentru a se adresa naţiunii.
  • Ion Cristoiu: Văzute şi auzite azi discursurile anonimilor din balconul CC dau seamă de caragialismul de esenţă al poporului român. Vă mai amintiţi Conu Leonida faţă cu Reacţiunea?
4355 afişări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Conu Leonida în decembrie 1989, la televiziune şi-n balcon

Ion Cristoiu: Conu Leonida în decembrie 1989, la televiziune şi-n balcon

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu remarcă, începând de la Caragiale, trecând prin revoluţia din decembrie 89 şi ajungând la Facebook, boala românilor de a avea convingeri ferme, pe care trebuie să le spună şi celorlalţi, fără să se întrebe vreo clipă dacă zicerile lor merită cu adevărat să fie expuse opiniei publice. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

“Valeriu Pănoiu, autor al unei cărţi despre rolul astrologiei în Istorie (am tresărit la aşa ceva, deoarece mi-am amintit de Împăratul roman, Tiberius, care nu făcea o mişcare fără să-şi consulte astrologul), a insistat în discuţia de la cristoiuTv din 15 iulie 2020 pe boala românilor de a avea convingeri ferme, pe care trebuie să le spună şi celorlalţi. De acest lucru m-am convins şi eu vizionînd înregistrarea aşa-zisei Revoluţii române în direct. Aveam transcrierea din cartea lui Mihai Tatulici. După ce-am făcut rost de 60 de ore de înregistrare din 22 decembrie 1989 pînă în 30 decembrie 1989 (contracost, fireşte) mi-am dat seama că aşa zisa Revoluţie Română în direct (Emil Constantinescu, în cartea sa de referinţă Revoluţia din 89 aşa cum a fost, contestă formularea pe motiv că la televiziune s-a desfăşurat o manipulare şi nu o Revoluţie) merită un loc de frunte în istoria comicului de tip caragialean produs de nevoia românului de a şi da cu părerea. Balconul CC din seara lui 22 decembrie 1989, după ce Ion Iliescu a bifat şi această locaţie, plătind repede obolul şi plecînd, pentru că puterea se decidea în altă parte – la MApN şi la Televiziune – e scena îmbrîncelilor şi chiar a chelfănelilor dintre inşi necunoscuţi pentru a ajunge la microfon şi a zice mulţimii din piaţă, pe post de spectatori de circ istoric, ce-le trecea prin cap. Văzute şi auzite azi discursurile acestor anonimi dau seamă de caragialismul de esenţă al poporului român. Vă mai amintiţi Conu Leonida faţă cu Reacţiunea? Iată decorul schiţat în debutul piesei de Caragiale:

<O odaie modestă de mahala. În fund, la dreapta, o uşă; la stînga o fereastră. De-o parte şi de alta a scenii cîte un pat de culcare. În mijlocul odăii o masă împrejurul căreia sunt aşezate scaune de paie. Pe masă, o lampă cu gaz; pe globul lămpii un abat-jour cusut pe canava. În planul întîi, la stînga, o sobă cu uşa deschisă şi cu cîţiva tăciuni pîlpîind. (Leonida e în halat, în papuci şi cu scufia de noapte; Efimiţa în camizol, fustă de flanelă roşie şi legată la cap cu tulpan alb. Amîndoi şed de vorbă la masă)>.

Pensionarul Leonida îşi expune convingerile sale social-politice, marcate de tembelism cronic. Efimiţa îl ascultă sfioasă, încredinţată că Bobocul e mai deştept decît Carol I:

<Ei! cum le spui dumneata, să tot stai s-asculţi; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.>

Ce spune această piesă?

Că românul convins n-are îndoieli, dar mai ales că moare să le comunice lumii.

Să facem un salt la Balconul CC.

A vorbit Ion Iliescu şi a plecat.

A vorbit Dumitru Mazilu şi a plecat şi el.

Mara Tara a citit lista Comitetului provizoriu al Tineretului. Face parte din Comitet şi Ernest Maftei, dar asta nu contează cînd e vorba de entuziasmul revoluţionar. După ce Mara Tara se retrage, se aude o voce:

<a dat Dumnezeu ... Daţi-mi voie şi mie...>

E vorba de un bătrîn cu ochelari şi căciulă îmblănită care s-a luptat din greu să ajungă din spate în faţă la microfonul magic. Pune mîna pe el şi începe să zbiere:

<Fraţi români, mă adresez dumneavoastră în numele miilor şi sutelor de mii de luptători împotriva comunismului pe frontul de Est, ale căror oase zac de- a lungul unui întreg continent, al celor care au căzut în luptele împotriva fascismului, ale căror oase stau în toată Europa... ( În tot acest timp un tip de alături face semn cuiva din mulţime să-i arunce un măr. I se aruncă, dar mărul nimereşte la altul. Acesta i-l dă. Tipul muşcă din el cu poftă.) Eu sînt unul din acei veterani, eu am condus în luptă pe fraţii, pe părinţii dumneavoastră, eu mă adresez dumneavoastră în numele foştilor deţinuţi politici, am fost cu sutele de mii în puşcăriile comuniste... la Aiud, la Jilava, la Gherla... la Poarta Albă... şi aşa mai departe . N-au murit toţi, trăim toţi, bătrîni dacă sîntem, avem copii, toţi ştiu cît am suferit. Ca fost militar mă adresez ofiţerilor, subofiţerilor şi ostaşilor armatei române... pe care i-am avut elevi, pe care i-am comandat. Ei sînt alături de noi, ei sînt poporul, ei sînt alături de noi, ei ne sprijină, cu ei mergem înainte...>

Tipul cu mărul îl întrerupe:

<- ... daţi-ne voie...>

Vorbitorul nu se lasă. Ţine microfonul strîns:

< .. o secundă..>

Un alt tip, din cealaltă parte intervine:

<Să anunţe pentru popor... >

 Oratorul continuă:

 <Alo! Staţi un moment, vreau să spun ... se va forma un guvern provizoriu... propun pe domnu Mazilu, ca preşedinte al acestui co...>

Tipul cu mărul reuşeşte să-i ia microfonul pentru a anunţa o declaraţie a Ministerului de interne care se dovedeşte a fi a Ministerului de Externe, citită de un ins cu chelie.

Bătrînul cu ochelari şi căciulă îmblănită pleacă. Nici azi nu se ştie cine a fost.

Numeroşi cetăţeni, pe post de Conu Leonida, au convingeri. Le-au expus pînă acum nevestelor, copiilor, nepoţilor, familiei a cărei căpetenie se vrea a fi respectivul. Acum au prilejul să le spună mulţimii din Piaţă. Ca să te baţi să ajungi la microfon pentru a debita prostii cu ghiotura presupune o convingere de neclintit că zicerile tale sînt adevăruri pe care trebuie să le afle zeci de mii de oameni. La fel ca azi, cînd milioane de români îşi scriu pe Facebook părerile încredinţaţi că sînt adevăruri istorice, şi atunci, în 22 decembrie 1989, zeci de inşi s-au înghesuit să ajungă în balcon şi la televiziune pentru a se adresa naţiunii. Nici unul nu s-a întrebat o clipă dacă zicerile lor merită cu adevărat să fie expuse la un microfon. Nici unul nu s-a întrebat ce rost are consumul de timp şi energie pentru a vorbi la microfon. Şi mai ales nici unul dintre ei nu ştia că, aflat în biroul său de la MApN, Victor Stănculescu, singurul lider al Armatei care nu găseşte de cuviinţă să asigure pe români prin tv că el e de partea Revoluţiei, accepta pălăvrăgeala de la tv, considerînd-o necesară pentru ca echipa Iliescu să păstreze puterea. Chestia asta mi-a declarat-o la legendarul interviu de la B1 Tv din martie 2004, legendar, pentru că în cuprinsul acestuia se va lansa teza Loviturii de stat militare dintre ora 11 şi ora 16 din 22 decembrie 1989:

<Am vrut să opresc televiziunea. Era răposatul gen. Pintilie, care fusese la Centrul de comunicaţii guvernamentale. Şi i-am zis: «De unde?» Zice: «Ştiu de unde. De la telefoane, sus, Palatul Telefoanelor, sus la ultimul etaj». Pe urmă am văzut că spectacolul este favorabil totuşi, era o masă care se adresa maselor, şi aici erau un grup mare, de aceea spun o masă, şi că este favorabil, am zis, «Lasă, domnule televiziunea să meargă». Şi l-am oprit să întrerupă televiziunea, a fost momentul în care poate am greşit sau nu am greşit, dar vreau să vă spun de ce. Pentru că nu voiam să se lase impresia că vreau să astup dialogul direct cu masele.>

Iată o scenă din studioul televiziunii după comutarea din Piaţa Palatului, unde <se aud împuşcături dese>.

<Teodor Brateş: Tuturor celor care ne-au trimis telegrame şi informaţii. Sîntem în aşteptarea importantului comunicat. Foarte importantului comunicat.>

Un tip în flanel, care a stat pînă atunci liniştit în spatele lui Teodor Brateş şi Victor Ionescu deschide brusc gura şi i se adresează lui Teodor Brateş:

<…dacă îmi permiteţi. Şi celelalte colective care pot să reia lucrul… să o facă… să nu mai stea… nici un… pic la gîndire…

T.B. – A vorbit un… un muncitor energetician… (tipul îl corectează, electrician) electrician… şi este foarte important acest apel. Pentru că nimeni nu ne dă nimic pe gratis… trebuie să producem… care a fost pe tancuri împreună… alţi care… se găsesc aici în studio. Este un apel. La muncă, la muncă pentru ţară, într-adevăr pentru că…

Electricianul: Pentru că am muncit destul ca nişte boi, ca nişte boi, ca nişte boi am muncit, decît acasă şi la servici, altceva n-am mai…

T.B.: Da… este cuvîntul unui muncitor. Vă rog să-l ascultaţi. Cuvîntul muncitorului care este… sarea pămîntului.

Ionel Şold: Aşa cum ştie el să spună…

T.B.: Da…

V.I.: Mai aveţi ceva de spus?

Electricianul – Da… dar… (nu se mai înţelege)…>

Vine momentul numitului Bîlfoi, reprezentantul ţărănimi muncitoare, trecute, evident, de partea Revoluţiei.

Numitul Bîlfoi, cel care va da naştere unui moment memorabil din istoria televiziunii moderne, poate fi văzut stînd într-o margine, aşteptînd la coadă să-i vină rîndul la microfon. Doi tipi îl asigură că va intra în direct. Vine şi o tipă (de la televiziune, probabil) care îl îmbărbătează. Se vede treaba că numitul Bîlfoi e mult aşteptat să se exprime. Şi nu fără motiv. Se dă drept primul ţăran muncitor care vorbeşte Naţiunii de la tv. La masă, stau în fund Teodor Brateş şi Victor Ionescu. La ei se uită un tip care stă şi el în fund. În spate, aşezaţi ca într-o producţie Mosfilm despre Revoluţia din noiembrie, stau în picioare cinci reprezentanţi ai revoluţionarilor. Unul sprijină un drapel. Din cînd în cînd, de plictiseală, pune pînza pe umerii celui din faţa sa, ca şi cum ar fi vorba de o pelerină. În timp ce Victor Ionescu trăncăneşte ceva despre libertate, un tip cu ochelari îi face semn lui Teodor Brateş că trebuie să intre Bîlfoi. Acesta debutează stînd în picioare la vreun metru şi ceva de cei care stau jos:

<Am să vă spun lucruri interesante. N-o să fiţi nemulţumiţi...>

<Vă rog>, îl invită Teodor Brateş, în timp ce Victor Ionescu îi prezintă poporului telespectator arătîndu-l cu mîna:

<Vocea pe care aţi auzit-o este a... unui tovarăş care a venit acum în studioul nostru...

Teodor Brateş: Prezentaţi-vă... prezentaţi-vă...>

Insul din popor e în prim plan. E într-un sacou în carouri şi poartă cămaşa descheiată la gît:

<Bîlfoi: Sînt şi bucureştean şi ţăran. Comuna Pietroşani din Teleorman. Toţi ţăranii ţării ăştia îmi sînt fraţi. De şase ani de zile muncesc şi la global în timpul meu liber în concediu. Copilul, soţia, de multe ori se supără, «ori stai cu noi ori te duci la maică-ta». Mama este bolnavă, bătrînă, 83 de ani. Vecinii şi satuʼ o ajută. (Devine brusc patetic). Ţărani, ajutaţi să facem recolte! Nu în ziare, ci pe ogoare, care să ne sature pe toţi şi nu toate leprele care ne-au supt pînă acum. Să ştie şi primul secretar al judeţului Teleorman, care m-a găsit cu oamenii culegînd unde era bun şi vrea să bage să culeagă cu combinele iar unde era mic trebuia să culeagă ţăranul, că de acolo nu-i mai cădea nimic. ( Începe să interpreteze în stil caragialean apelînd chiar la ticul, zic, al personajelor din schiţele marelui satiric) Şi ascultă bă, cine eşti tu? Zic, sînt Bîlfoi. Zice – Şi ce cauţi aici? – Am săpat aici şi aicea voi culege. Am luat doi oameni cu mine, era cu ziua, îi plăteam cu 100 de lei ca să pot face şi eu treabă acolo, ce puteam să-i spun lui? Sînt prieteni, mă ajută. Şi zice ce-ai acolo? Zic, porumb. Nu e al nostru? Da, zice, dar ăsta e al poporului. Zic, dar ăsta nu-i popor? S-a uitat la mine. Zice, şi bagajul tău care e? Zic, ăla. Drept pentru care îmi spune. Tu ai să plăteşti. Se duce şi organele locale aşa, cam cocoşate, ( se apleacă pentru a imita cocoşarea) cum sînt ţăranii care s-au mai ajuns şi ei un pic. Îi spun, zice, nu putem să dăm... Zice, ce l-aţi primit pʼăsta? Împărţiţi cu el, te pomeneşti, hectarele, sau îi...

Victor Ionescu: Vreţi să staţi? (se ridică şi-i oferă locul său, după care o şterge din studio, cu graba unuia care merge la WC).>

În timp ce se aşează în locul lui Victor Ionescu, Teodor Brateş îşi cere scuze:

<Ne iertaţi că noi stăm pe scaun în timp ce...>

Fără să se întrerupă, Bîlfoi ţine discursul de continuă de pe scaun şi evident din prim plan:

<Bîlfoi: (se aşează)... hectarele... sau îi daţi cu remorca? Nu domnule, tovarăşe preşedinte, zice, vrea să muncească, asta vrea el. De şase ani de zile, zic, nu mă dă nimeni afară, de şase ani de zile muncesc şi sînt în remorci cu ţăranii, alături. (O mînă din umbră îl bate pe umăr şi-i zice că, gata) Acum doresc ţărănimii succese şi să dăm ţării pîine.>

Cel care ţine steagul din spate intervine gesticulînd cu pînza tricoloră:

<...Şi pîinea să fie pe masa noastră, recolta să fie a poporului.>

Bîlfoi se ridică de pe scaun şi iese pentru totdeauna din studio şi din Istorie. Între timp se întoarce Victor Ionescu, care-şi reia locul ocupat de reprezentantul ţărănimii. Cel puţin aşa susţine Victor Ionescu în timp ce se aşează:

<Aţi auzit vocea unui ţăran şi să nu uităm că prima revoluţie din viaţa unui popor şi toate revoluţiile acestui popor au fost făcute cu ajutorul şi prin forţa acestei mulţimi, acestei... mase de oameni care totdeauna au muncit şi au dus în spinare această ţară. Ţăranii, talpa ţării, sînt astăzi o parte dintre noi, care muncim cu toţii şi muncim în continuare pentru libertate.>”

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici