Ion Cristoiu: „Lupoaica, de care eram atît de mîndri pînă acum, este retrogadată căţea”

  • Ion Cristoiu: Veştile despre Dictatul de la Viena (mai ales cele din noaptea de 30 spre 31 august 1940, cînd a ajuns la Bucureşti harta impusă de Germania şi Italia) au provocat în România un cutremur social-politic.
  • Ion Cristoiu: „Manifestaţiile erau îndreptate contra Ungariei, dar cum pierderea Ardealului de Nord se datora unei decizii a Puterilor Axei, ostilitatea maselor populare s-a revărsat şi asupra Romei şi Berlinului. Lozincile de ură au găsit ecou în sufletul disperat al mulţimilor."
  • Ion Cristoiu: Pentru stabilitatea din România, furnizoare de petrol, Regele nu mai era un garant, cîtă vreme îşi pierduse încrederea populară. La o adică, Germaniei puţin îi păsa cine le era slugă în România. Crucial rămînea însă ca acesta să aibă sprijin popular. Carol al II-lea nu-l mai avea. De aceea Germania l-a preferat pe generalul Antonescu.
19671 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: „Lupoaica, de care eram atît de mîndri pînă acum, este retrogadată căţea”

Ion Cristoiu: „Lupoaica, de care eram atît de mîndri pînă acum, este retrogadată căţea”

Veştile despre Dictatul de la Viena (mai ales cele din noaptea de 30 spre 31 august 1940, cînd a ajuns la Bucureşti harta impusă de Germania şi Italia) au provocat în România un cutremur social-politic.

Scrie Constantin Virgil Gheorghiu în Memorii, traducerea românească din 1989 la Gramar a volumului Mémoires, apărut la Éditions du Rocher în 1990:

„Cumplita veste a căzut în plină noapte ca trăsnetul. Ca un tunet. Era ca un cutremur de pămînt. Oamenii au coborît în stradă. S-au adunat. Mulţimea se jeluia, mergea în convoi, se îngrămădea la răscruci şi în pieţele publice.”

Pe 3-4 septembrie 1940, Nicolae Iorga nota în Jurnalul său :

„Mari manifestaţii contra cedării la Cluj (pentru Maniu, proclamat şef al naţiei), la Sibiu, la Bucureşti, la Timişoara. Se huiduieşte Hühnlein, trebuind să se întrebuinţeze tankuri pentru a-l păzi. Se dă jos simbolul « lupoaicei»” (N. Iorga, Jurnalul ultimilor ani. 1938-1940. Inedit, Humanitas, 2019)

Editorul Jurnalului, Andrei Pippidi, trece peste numele Hühnlein prea uşor, fără a se gîndi că acesta e deosebit de important în însemnările lui Nicolae Iorga. Hühnlein din Jurnal e Adolf Hühnlein, conducătorul Nationalsozialistisches Kraftfahrkorps – Organizaţie paramilitară a Partidului Naţional Socialist al Muncitorilor din Germania. Despre legătura dintre neamţ şi demonstraţiile de protest împotriva Dictatului scrie Horia Sima în Sfîrşitul unei domnii sîngeroase. (10 decembrie 1939-6 septembrie 1940), Editura Mişcării Legionare, Madrid, 1977:

„Manifestaţiile erau îndreptate contra Ungariei, dar cum pierderea Ardealului de Nord se datora unei decizii a Puterilor Axei, ostilitatea maselor populare s-a revărsat şi asupra Romei şi Berlinului. Lozincile de ură au găsit ecou în sufletul disperat al mulţimilor.

Consulatele germane din Ardeal şi Banat au fost atacate şi s-a ajuns chiar la un anumit grad de tensiune între populaţia română şi cea germană. Tocmai în acele zile se afla la Timişoara N.S.K.K. Huhnlein. Restaurantul unde se întreţinea cu reprezentanţii populaţiei germane a fost înconjurat de manifestanţi şi s-au proferat insulte la adresa Germaniei.”

«Lupoaica» din Jurnal e statuia Lupoaicei din Bucureşti şi din ţară, victimă a mîniei populare prin identificarea cu Mussolini, „care dăduse Ardealul ungurilor”. Amănunte despre războiul cu Lupoaica ne oferă Constantin Virgil Gheorghiu în Memorii:

„Că Stalin şi Hitler au mutilat atroce România, patria noastră, puteam, la o adică, s-o înţelegem. Hitler şi Stalin sînt dictatori. Din partea lor nu te poţi aştepta decât la crime, asasinate, masacre. Dar din partea lui Mussolini nu ne aşteptam la aşa ceva. Nu. Desigur, Benito Mussolini este, şi el, un dictator ca Hitler şi ca Stalin. Dar Benito Mussolini, Ducele, este roman. Ca românii. Benito Mussolini nu ne putea împlînta cuţitul în spate. Sîntem fraţii lui. Ne tragem din aceiaşi strămoşi, pruncii Romulus si Remus, pe care îi vedem în toate pieţele publice, alăptaţi de Lupoaică. Mussolini, ruda noastră, nu putea să comită această crimă împotriva noastră. Şi a făcut-o totuşi. E mai rău decît ceea ce au făcut Hitler şi Stalin. E un fratricid, Benito Mussolini a săvîrşit crima de fratricid. A înfipt pumnalul în fratele său român. Aşa cum l-a înjunghiat Cain pe Abel. Mulţimea strigă lozinci împotriva Ducelui, Benito Mussolini. Împotriva fiicei lui, Edda. Împotriva ginerelui său, împotriva oraşului Roma. Împotriva întregii Italii, care apare pe hărţi cu contururile sale de cizmă. Mulţimea furioasă descoperă într-o piaţă din centrul Bucureştiului statuia cu Lupoaica romană care-i alăptează pe strămoşii noştri, pruncii Romulus şi Remus. Toată durerea pe care au strîns-o împotriva dictatorilor care ne-au mutilat ţara se concentrează subit, în toiul nopţii, împotriva Lupoaicei romane şi a copiilor de bronz.

Se încearcă demontarea statuii. Doborîrea ei de pe soclu şi sfărîmarea ei în bucăţi. Fiindcă ei, această Lupoaică şi copiii săi, strămoşii lui Mussolini, ai fiicei sale Edda şi ai lui Ciano, sînt autorii cumplitei noastre nenorociri. Dar mulţimea nu reuşeşte să răstoarne statuia. Lupoaica şi copiii săi sînt prea solid fixaţi de soclul lor. Sînt huiduiţi. Sînt înjuraţi. Apoi li se atîrnă o uriaşă pancartă pe care scrie: «Duce, Duce, vino să-ţi iei înapoi căţeaua...»

 Încă de a doua zi, aceeaşi lozincă este agăţată de gîtul Lupoaicei romane, a cărei statuie este ridicată în toate oraşele româneşti.

Lupoaica, de care noi eram atît de mîndri pînă acum, este retrogradată căţea. Căţea ticăloasă. Nu i se mai spune altfel. Fiindcă nenorocirile de la ea vin. De la Mussolini, care a murdărit numele de roman. Ne este ruşine de Lupoaică. Ne este ruşine să ne tragem, ca Mussolini şi Ciano, din această căţea care le dă să sugă celor doi copii, în pieţele noastre.”

Horia Sima scrie în Sfîrşitul unei domnii sîngeroase că manifestaţiile împotriva Puterilor Axei îi conveneau lui Carol al II-lea:

„Regele nu numai că a tolerat aceste manifestaţii, dar le-a încurajat. El le-a dat ordin poliţiei şi jandarmeriei să le ocrotească, ca să ia o amploare mai mare.”

Ipoteza lui Horia Sima e contrazisă de Însemnările lui Carol al II-lea, care mărturisesc îngrijorare faţă de manifestaţii, şi de deciziile Guvernului Gigurtu de a le interzice. Eu nu cred că Regele îşi putea permite alimentarea manifestaţiilor împotriva Axei. De la 1 iulie 1940, România era sub protectoratul Germaniei. Odată acceptat Arbitrajul de către Consiliul de Coroană, Germania n-avea nici un interes să vadă tulburări în România. Ea ţinea ca hotărîrile Dictatului să fie aplicate fără probleme. Manifestaţiile paşnice ale populaţiei şi cele violente ale Legiunii au fost de altfel unul dintre motivele pentru care Germania şi-a luat mîna de pe Regele Carol al II-lea în timpul Loviturii de stat din 4-6 septembrie 1940, dată de generalul Antonescu. Pentru stabilitatea din România, furnizoare de petrol, Regele nu mai era un garant, cîtă vreme îşi pierduse încrederea populară. La o adică, Germaniei puţin îi păsa cine le era slugă în România. Crucial rămînea însă ca acesta să aibă sprijin popular. Carol al II-lea nu-l mai avea. De aceea Germania l-a preferat pe generalul Antonescu.

Dincolo de aceste consideraţii rămâne momentul hazliu în care Poporul se înfurie pe statuia Lupoaicei şi o retrogradează la rangul de Căţea.

Ca să vezi de ce-i în stare Poporul cînd se înfurie!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici