PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / UDMR: partidul cu cea mai lungă guvernare din România. Să-i fi venit sorocul?

908 afișări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / UDMR: partidul cu cea mai lungă guvernare din România. Să-i fi venit sorocul?

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / UDMR: partidul cu cea mai lungă guvernare din România. Să-i fi venit sorocul?

Uniunea Democrată Maghiară din România e un partid de profesionişti ai politicii: căci e o dovadă de profesionism, aceea de a-ţi menţine formaţiunea politică la putere, chiar dacă n-ai cîştigat (neavînd cum) niciodată alegerile. Acum, majoritatea politică PSD – PNL dă semne că nu mai are nevoie de ei, cîtă nevoie are în schimb de satisfacerea propriei clientele. E din ce în ce mai greu pentru UDMR să navigheze în apele puterii, din ce în ce mai tulburi pentru ei.

Un sfert de veac la borcanul cu miere al puterii

Politicienii maghiari din România au avut o asemenea artă a negocierii, încît şi-au asigurat cea mai lungă guvernare din România. Nici social-democraţii, cu toate numele lor anterioare – începînd cu FSN – şi nici liberalii, n-au avut atîţia ani la putere, cîţi a adunat UDMR-ul: au fost direct la guvernare, sau au sprijinit-o tacit şi nu pe gratis din parlament, nu mai puţin de 25 de ani. Tocmai de aceea, ar fi de mirare să o piardă chiar acum şi din cauza unui singur post. Dar îşi vor negocia, în continuare, ”la sînge” poziţiile. Căci asta ştiu cel mai bine să o facă, şi nici măcar nu e un lucru rău: imaginaţi-vă ce ar fi însemnat o minoritate maghiară fără reprezentare parlamentară, ”liberă” să-şi manifeste aspiraţiile în moduri mai puţin calme, legale şi ”constituţionale”, vreme de peste trei decenii: cu siguranţă, pînă acum am fi avut mai multe repetări ale scenariului sîngeros de la Tîrgu Mureş şi mai puţină pace în Transilvania.

Acum, dacă alianţa de la guvernare socoteşte că UDMR-ului i-a venit sorocul şi că trebuie să plece, avînd siguranţa unei majorităţi parlamentare lejere, evident comit o greşeală cu efecte pe termen lung. Chiar şi naţionaliştii au înţeles, în unele situaţii, că e bine să-ţi ţii ”duşmanul” aproape. Adică, aproape de guvernare. Căci lecţia acelui ”martie însîngerat” de la Tîrgu Mureş, din 1990, cu costurile lui imense, mai ales în plan extern, nu a dus doar la apariţia SRI-ului, ci a şi creat premisele unor permanente stări de tulburare şi tensiune interetnică în Transilvania. Aceasta a fost evitată prin cooptarea reprezentanţilor politici ai minorităţii maghiare la guvernare, din iarna anului 1996.

Devenise clar care ar fi fost costurile izolării politice a minorităţii maghiare. Chiar dacă s-a aflat în opoziţie, de la crearea sa în 25 decembrie 1989 şi pînă la alegerile din noiembrie 1996, Uniunea Democrată Maghiară din România a reprezentat interesele comunităţii maghiare la masa puterii. Reamintesc, era vremea în care în România domnea aşa-numitul ”Patrulater Roşu”, formula prin care presa vremii denumea colaborarea politică şi parlamentară dintre PDSR, cum se numea PSD-ul în vremea guvernului Văcăroiu şi Partidul România Mare, PUNR şi Partidul Socialist al Muncii. Foştii ”fesenişti”, deveniţi ”democraţi-sociali” cedaseră partenerilor naţionalişti români şi foşti comunişti (din partidul lui Verdeţ şi Adrian Păunescu) în acele vremuri trei posturi de ministru (la agricultură, transporturi şi justiţie - pentru PUNR), trei de secretar de stat şi un prefect - pentru PRM, din 1994 şi pînă spre finele anului următor, cînd ”patrulaterul roşu” s-a rupt, ca şi protocolul semnat între ele şi cel puţin partidul lui Corneliu Vadim Tudor a intrat într-o vocală opoziţie, la adresa regimului Iliescu.

UDMR n-a avut niciodată o opoziţie atît de dură faţă de guvernare, nici atunci şi nici ulterior. Format ca o organizaţie cu o platformă culturală, care însă face şi politică, de un grup de scriitori şi intelectuali grupaţi în jurul lui Domokos Géza, el însuşi încă din tinereţe cu o experienţă solidă de ”navigare” în apele politicii din vremea regimului comunist (a fost membru în Biroul CC al UTC un deceniu, începînd din 1956, cunoscîndu-l bine de atunci pe Ion Iliescu şi ulterior a devenit membru supleant în CC al PCR, apărînd cu supleţe drepturile culturale ale minorităţii maghiare, în plin naţional-comunism). În primii trei ani cît a condus Uniunea, Geza a reuşit să fundamenteze structurile interne ale Uniunii, pe de o parte, şi pe de alta să acrediteze tema autonomiei maghiarilor din România şi discutarea fără patimă a autonomiei culturale şi locale a minorităţii, în limite constituţionale, uneori (în perioade electorale) cu mici ”deraieri” încurajate şi solicitate dealtfel de electorat, mai ales în zonele secuieşti. Cu excepţia unor scandaluri provocate de naţionalişti din ambele părţi, maghiari şi români, tema autonomiei a intrat treptat în normalitatea dezbaterii publice, mai ales după ce preşedinţia UDMR a fost preluată de Markó Béla, scriitor şi el, aproape ”desemnat” ca urmaş de Domokos Géza, iar de la acesta de un politician cu acelaşi profil, Kelemen Hunor.

De ce să fie maghiarii ”condamnaţi la guvernare” în România

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România nu e înregistrată ca partid politic, ci funcţionează ca o asociaţie, grupînd mai multe ”platforme” care reprezintă toate curentele politice. Reprezentarea politică în Parlament e conformă prin asimilarea organizaţiilor minorităţilor naţionale cu aceea a partidelor politice, în procesul electoral. UDMR-ul n-a ratat niciun scrutin electoral şi a trecut pragul, deşi uneori au existat pronosticuri şi chiar temeri ale maghiarilor, legate de posibilitatea ca formaţiunea care-i reprezintă să nu acceadă în Parlament. S-a întîmplat mai ales în cazul concurenţei din interiorul minorităţii, în contextul în care fie grupul politic radical din preajma lui László Tőkés, fie extremişti grupaţi în Uniunea Civică şi mai apoi Partidul Civic Maghiar au oferit ”alternative” la vot maghiarilor, mai ales în zona secuiască. Dar unitatea instinctivă a minorităţii, alimentată de o reţea de propagandă susţinută prin organizaţii şi asociaţii civice şi prin biserică, indiferent de confesiune (catolică sau reformată), a asigurat întotdeauna ”minimum necesar” pentru ca UDMR să intre în Parlament. Şi, de aici, adesea la guvernare. Cu excepţia primilor şapte ani de ”domnie” ai lui Ion Iliescu şi a rămăşiţelor naţional-comunismului, exprimat în ”patrulaterul roşu”, cît şi a unui an din guvernările Boc, UDMR e la putere sau în preajma ei de un sfert de veac. N-a ţinut doar de circumstanţe prielnice, cît mai ales de calitatea politicienilor UDMR.

Restul partidelor politice, cu excepţia defunctului Partid al Alianţei Civice, n-au avut vreodată în program promovarea elitelor. În afară de crearea unei reţele clientelare, nu i-a interesat nimic. N-a contat capacitatea profesională şi intelectuală în promovare, ci s-a realizat o prelungire a practicilor politice comuniste, în care ”dosarul” a fost înlocuit cu averea, influenţa a rămas influenţă şi pilele şi relaţiile la fel. Rareori competenţele şi-au făcut loc în rîndul politicienilor români, din zona fostului FSN, a naţionaliştilor şi, din păcate, nici partidele istorice n-au făcut excepţie. PNŢCD, de pildă, nu s-a prăbuşit atît din cauza ”erodării la guvernare”, cît mai ales din cauza erodării interne cu ocazia accederii la putere, prilej cu care, în lipsa vectorului moral care fusese Corneliu Coposu, partidul a atras o mulţime de paraziţi, care pur şi simplu şi-au cumpărat puterea şi influenţa şi care l-au părăsit, atunci cînd a devenit evident că partidul va intra în opoziţie. Apoi, lupta pentru putere din interiorul partidului, pe rămăşiţele lui, au desăvîrşit ”opera”. Nu atît ”infiltrarea Securităţii” (deşi, desigur, şi ea) a distrus acest partid, cît mai degrabă propria slăbiciune, faptul că a încetat, de la un moment dat, să mai mizeze pe elite – care şi ele l-au părăsit, alegînd propria opţiune – Partidul Alianţei Civice.

În rest, evoluţia liberalilor, cu structuri mai bine fundamentate ideologic şi trecut cu bine de fricţiuni şi sciziuni interne din anii în care se afla în opoziţie, a fost una constantă, deşi nici ei n-au cultivat neapărat elitele şi calitatea omului politic. Dar nu le-au închis uşa în nas – motiv pentru care amintitul Partid al Alianţei Civice a fuzionat cu liberalii şi nu cu ţărăniştii, cînd i-a venit sorocul. Singurii constanţi, în calitatea prestaţiei politice, indiferent de condiţia de opozanţi sau de participanţi la guvernare (căci de opoziţie, e deja greu să ne aducem aminte) au fost udemeriştii. Nu există în UDMR, ca în PSD ori la liberali, parlamentari care să-şi stîlcească propria limbă, ori limba română, cum se întîmplă prea des în cazul celorlalţi parlamentari. Nu există nici parlamentar, nici fost sau actual demnitar promovat de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, care să aibă o pregătire sau diplomă îndoielnice, un CV discutabil sau ”croşetat”, iar accesul pe diferite paliere de putere, în interiorul partidului şi în exercitarea puterii, acolo unde acestuia îi sînt cedate posturi, e conform cu pregătirea fiecăruia dintre cei selectaţi. Nu vei găsi, în cazul udemeriştilor, foste chelneriţe la Apele Române.

Bineînţeles, în actualul context, în care naţionalismul şi suveranismul au devenit apanajul politic al unui singur partid, AUR, o scoatere a UDMR de la guvernare ar ajuta electoral atît PNL-ul, cît şi PSD-ul. Propagandistic vorbind, ”ar da bine”. Altfel, diminuarea procentuală a lor la guvernare, din motivul ”ponderii reduse” pe care o au în parlament, e o scuză puerilă, atît pentru Ciucă, cît şi pentru Ciolacu. Pentru că e vorba de un protocol care a fost semnat şi parafat de cele trei partide politice, atunci cînd această pondere nu era nici mai mică, nici mai mare. E vorba, de fapt doar de lăcomie şi de satisfacerea propriei clientele politice, în preajma unui an electoral în care cheltuielile partidelor sporesc şi asigurarea viitoarei puteri costă, proporţional cu aspiraţiile.

Să nu vă închipuiţi că, pe lîngă postul pierdut la ANMR, unde udemeriştii au avut singurul specialist din domeniul energiei capabil să comunice cîte ceva pe parcursul crizei, eclipsîndu-l de departe pe însuşi ministrul în domeniu (şi nu pentru că Popescu ar fi vreo lumină), UDMR are, în rest, în structurile puterii neaveniţi. Dimpotrivă. E cert că, dacă va fi împins să se retragă de la guvernare (iar un şir lung de umilinţe, ori încălcări ale protocolului semnat cu PSD şi PNL ar putea să o facă), UDMR ar face acest pas în urma unui calcul bine fundamentat. Acest partid, deşi atîţia ani ”rodat” la putere n-a fost niciodată erodat de ea, şi nu doar pentru că se bazează electoral pe o minoritate etnică, constantă în vot, ci şi pentru că reprezentanţii lui au cîştigat întotdeauna încrederea propriului său electorat, şi nu numai în scurta perioadă a campaniei electorale.

O singură concluzie se poate desprinde: că nu e ”de bun augur” o plecare a UDMR de la guvernare. Nu că în 25 de ani ne-am obişnuit ca ei să fie ”balamaua” puterii. Dar renunţarea la UDMR sau îndepărtarea acestuia de la guvernare ar da unui discurs pseudo-naţionalist nota unui unison şi ar readuce pe tapet teme, tensiuni şi temeri pe care le consideram îngropate. Pe de altă parte, ar scădea în mod cert calitatea actului de guvernare, pe posturile ocupate de demnitarii UDMR, care, ca excepţie, sînt şi specialişti în domeniile de care se ocupă. Şi, în final, dacă UDMR ar fi înlăturat pentru a se pune mîna pe posturile pe care le ocupă, PNL-ul şi PSD-ul ar deveni o apă şi-un pămînt, fuzionînd practic sub acelaşi standard politico-ideologic, cel al lăcomiei. Singura decizie raţională ar condamna, în continuare, UDMR la guvernare – dar, ce mai e raţional în politica românească, în care domneşte alianţa între foştii duşmani de moarte?
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici