Premierul Ilie Bolojan a vorbit marți seara, la Euronews, despre măsurile pe care Guvernul le are în vedere pentru a limita efectele creșterii prețurilor asupra românilor.
Șeful Executivului a explicat că una dintre cele mai importante decizii deja luate este plafonarea prețului la gaze, o măsură menită să protejeze populația și sistemele de termoficare.
În același timp, Bolojan a declarat că astfel de intervenții sunt posibile doar în anumite condiții, atunci când statul are resurse proprii suficiente.
„Una din cele mai importante măsuri pe care le-am luat a fost măsura de a plafona prețul la gaze pentru cetățeni și pentru sistemele de termoficare din România. Dar poți să iei aceste măsuri atunci când îți poți permite. Dacă noi am fi o țară în care 100% din consumul nostru de combustibil l-am avea din resurse proprii, am putea să luăm niște măsuri de limitare”, a declarat premierul, explicând limitele intervenției statului.
Ilie Bolojan a mai spus că România se află într-o situație mai bună pe zona gazelor, fiindcă o mare parte din consum este acoperit din producția internă. Acest lucru a permis adoptarea măsurii de plafonare.
„Având în vedere că pe componenta de gaz cea mai mare parte din consumul României se asigură din resurse proprii, putând practic acoperi din resurse proprii întreaga piață de consumatori casnici, am luat această măsură. Este o măsură foarte importantă”, a spus el.
Totuși, premierul a avertizat că efectele crizei internaționale nu pot fi evitate.
Conflictul din zona Golfului Persic a dus la creșteri semnificative ale prețurilor la combustibili și la perturbări în lanțurile de aprovizionare, ceea ce se va resimți în întreaga economie, spune Bolojan.
„În mod evident însă și nu trebuie să ne ascundem, ceea ce s-a întâmplat în Golf datorită războiului ne impactează. Nu putem evita acest impact pentru că e o problemă care ține de creșterea prețului la combustibil, e o problemă care ține de creșterea prețurilor la componente de bază a îngrășămintelor chimice, a îngrășămintelor pentru agricultură, care au avut creșteri și ele de 20-30%, ceea ce poate să impacteze asupra prețului produselor agroalimentare”, a explicat Bolojan.
Premierul a mai afirmat că aceste scumpiri vor avea efecte în lanț, inclusiv asupra transportului și asupra prețurilor produselor, iar economia globală ar putea încetini în perioada următoare.
„Deci perturbarea pe lanțurile de transport este foarte mare, ceea ce a însemnat costuri suplimentare pentru toți transportatorii care sunt pe containere, pe naval. Deci acest impact va fi asupra întregii economii globale și el este cuantificat probabil într-o ușoară încetinire economică. Nu putem evita acest lucru”, a anunțat premierul.