Euro 2020, între dragoste pentru fotbal, ură şi rasism. Marcus Rashford a fost „ţinta” unui act de vandalism după victoria Italiei în faţa Angliei

  • Finala Euro 2020: Anglia şi Italia au remizat cu 1-1 după prelungiri, iar Italia a câştigat la penalty-uri cu 3-2.
  • Jucătorii echipei britanice Marcus Rashford, Jadon Sancho şi Bukayo Saka au ratat la loviturile de departajare.
  • Drept „pedeapsă”, o pictură murală din Manchester, care îl înfăţişa pe fotbalistul Marcus Rashford, a fost vandalizată.
4053 afișări
Imaginea articolului Euro 2020, între dragoste pentru fotbal, ură şi rasism. Marcus Rashford a fost „ţinta” unui act de vandalism după victoria Italiei în faţa Angliei

FOTO: Twitter @brfootball

Sportul în general, dar cu precădere fotbalul, are darul de a strânge oamenii într-o comunitate unită, pasionată până la limite greu de bănuit. Iar un astfel de ataşament emoţional vine şi cu reversul monedei, atunci când echipa încasează înfrângeri dureroase.
 
 
Este şi cazul suporterilor englezi, dezamăgiţi după ce Italia a cucerit duminică seară trofeul Euro 2020 pe stadionul Wembley. Rashford şi coechipierii săi, Jadon Sancho şi Bukayo Saka, au ratat loviturile de departajare, fiind traşi la răspundere după fluierul final. Drept „pedeapsă”, o pictură murală din Withington, Manchester, care îl înfăţişa pe fotbalistul Marcus Rashford, a fost vandalizată în urma finalei Campionatului European.
 
Lucrarea murală, bazată pe o fotografie realizată de Daniel Cheetham şi pictată ulterior pe perete de Akse, a fost creată în colaborare cu Withington Walls, un proiect comunitar de artă stradală. Aceasta a fost comandată pentru a recunoaşte şi încununa efortul depus de jucătorul lui Manchester United şi în afara terenului. Rashford s-a implicat în proiecte umanitare pentru combaterea lipsei de alimente în rândul copiilor săraci, iar citatul care însoţeşte pictura murală redă vorbele rostite de mama sa: „Fii mândru că efortul tău va juca cel mai mare rol în îndeplinirea scopului tău”.

Potrivit BBC, Ed Wellard, co-fondator Withington Walls, s-a trezit în faţa ştirii care anunţa distrugerea picturii murale. „Am plecat imediat să repar ce se mai putea şi să ascund ceea ce era distrus. Sperăm că vom convinge artistul să vină şi să repare totul”. „Ieri am îndrăznit să visăm, iar speranţele noastre s-au năruit. Dar să vedem astfel de gesturi este mai deprimant. Rasismul pare a fi din ce în ce mai răspândit", a adăugat el.

Poliţia din Manchester a lansat o anchetă după ce actul de vandalism a fost raportat ofiţerilor, la ora locală 02:50. Potrivit ofiţerului Paul Savill, astfel de manifestări sunt „complet inacceptabile şi nu sunt admise aici, în oraşul nostru”. Şi premierul britanic a condamnat abuzurile rasiste la adresa fotbaliştilor.

Asociaţia de Fotbal din Anglia a lansat în primele ore ale dimineţii de luni  o declaraţie în care condamna abuzul rasist din spaţiul online la adresa jucătorilor în urma pierderii finalei Euro 2020: „FA condamnă cu tărie toate formele de discriminare şi este îngrozită de rasismul din spaţiul online care a vizat unii dintre jucătorii noştri. (...) Vom face tot ce putem pentru a sprijini jucătorii afectaţi, cerând în acelaşi timp pedepsele cele mai dure posibile pentru oricine este responsabil”.

Anglia şi Italia au remizat cu 1-1 după prelungiri, iar Italia a câştigat la penalty-uri cu 3-2, jucătorii din Anglia, Marcus Rashford, Jadon Sancho şi Bukayo Saka, toţi de culoare, au ratat la loviturile de departajare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici