Știri externe

Explozie lângă Ministerul de Interne de la Kabul: Cel puţin şapte persoane au murit – FOTO

Cel puţin şapte persoane au murit, iar alte şapte au fost rănite miercuri după ce o bombă a explodat într-un vehicul în apropierea Ministerului de Interne de la Kabul, a informat un purtător de cuvânt sl Guvernului, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Curtea de Justiţie a UE susţine că un lider catalan, ales europarlamentar în perioada detenţiei, ar fi putut cere imunitate din partea Parlamentului European

Un lider separatist catalan, închis în Spania în legătură cu referendumul proindependenţă din 2017, ales în Parlamentul European în perioada detenţiei, ar fi putut cere imunitate din partea Parlamentului European, a declarat avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Noi proteste antiguvernamentale au avut loc în Chile: Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă – FOTO, VIDEO

Peste 200.000 de persoane au protestat marţi în mai multe oraşe din Chile, solicitând Guvernului reforme imediate şi de amploare care includ, printre altele, creşterea salariului minim, reducerea preţurilor medicamentelor şi o nouă Constituţie, informează agenţia DPA.

Un bărbat a fost ucis în noaptea de marţi spre miercuri în timpul protestelor de la Beirut

Un bărbat a murit în noaptea de marţi spre miercuri, după ce a fost împuşcat de forţele de ordine în timpul unui protest desfăşurat în sudul capitalei Libanului, Beirut, a informat agenţia naţională de ştiri a Libanului, citată de Le Figaro.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Israelul nu vrea război, dar se pregăteşte de război

Teama rămâne una dintre cele e cea mai puternice arme politice ale lui Netanyahu

Procurorii americani susţin că Rusia a încercat să submineze activitatea comisiei electorale din SUA

Procurorii americani susţin că o organizaţie cu legături cu autorităţile guvernamentale ruse a încercat să submineze activitatea comisiei electorale din SUA în timpul cursei pentru Casa Albă din anul 2016, informează agenţia de ştiri Reuters.

Uniunea Europeană îşi va dezvolta propriile sisteme de apărare, independent de Statele Unite

Liderii statelor membre ale Blocului comunitar au aprobat marţi 13 proiecte pentru dezvoltarea unor sisteme europene de apărare, independente de cele desfăşurate în colaborare cu Statele Unite în cadrul NATO, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Recep Tayyip Erdogan avertizează statele europene că va „deschide porţile” pentru militanţii Stat Islamic

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat marţi statele europene că va „deschide porţile” şi va repatria militanţii deţinuţi, membri ai reţelei Stat Islamic, în funcţie de cetăţenia acestora, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Publicaţia germană Der Spiegel îl critică dur pe Klaus Iohannis: Nu a îndeplinit până acum niciuna dintre promisiunile electorale / Este eroul care a eşuat, dar care totuşi va învinge

Preşedintele Klaus Iohannis are şanse mari să obţină un nou mandat, deşi până acum nu a onorat niciuna dintre promisiunile electorale, comentează revista germană Der Spiegel în contextul scrutinului prezidenţial din România.

VIDEO | Momentul în care o rachetă loveşte o autostradă de lângă Tel Aviv. Bilanţ: Un rănit

Facţiunile militante palestiniene din Gaza au lansat zeci de rachete, marţi dimineaţă, către Israel, după ce armata israeliană a ucis, luni noapte, un militant jihadist.

Prima reacţie a Uniunii Europene după demiterea Guvernului Maia Sandu: Trimite semnale îngrijorătoare privind reforma justiţiei

UE a transmis că demiterea Guvernului de la Chişinău, pe fondul dezbaterilor privind procesul de selectare a procurorului general, trimite semnale îngrijorătoare în legătură cu reforma justiţiei din Republica Moldova, se arată într-un comunicat al Serviciului European de Acţiune Externă (SEAS).

Partidul Laburist din Marea Britanie, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Paridul Laburist din Marea Britanie a transmis marţi că platformele digitale ale acestuia au fost ţinta unui atac cibernetic de amploare, în contextul alegerilor generale care vor avea loc în decembrie, însă securitatea datelor nu a fost afectată, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Criză politică la Chişinău. Guvernul Maia Sandu a picat în urma moţiunii de cenzură

Guvernul de la Chişinău, condus de Maia Sandu, a picat în urma unei moţiuni de cenzură, care a fost iniţiată de Partidul Socialist (PSRM), ce făcea parte din coaliţia de guvernare, informează site-ul Unimedia.

Peste 750 de kilograme de cocaină, găsite pe plajele din vestul Franţei. Valoarea drogurilor ajunge la 60 de milioane de euro

Autorităţile franceze au descoperit aproximativ 763 de kilograme de cocaină, în valoare de peste 60 de milioane de euro, pe plajele de pe coasta atlantică a Franţei, provenienţa acestora nefiind cunoscută, relatează site-ul postului BBC.

Grav accident feroviar în Bangladesh: Coliziune frontală între două trenuri de mare viteză/ Bilanţul victimelor – FOTO

Cel puţin 15 persoane au murit marţi în urma coliziunii dintre două trenuri de mare viteză din Bangladesh care circulau pe aceeaşi linie feroviară, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

VIDEO | Aluzie la nivel înalt: Germanii îi trimit lui Donald Trump o bucată din Zidul Berlinului, dar sunt refuzaţi de Casa Albă

O fundaţie din Berlin i-a trimis lui Donald Trump o bucată din celebrul zid care, până în 1989, a despărţit lumea comunistă de cea capitalistă, dar cadoul, care aniversa 30 de ani de la căderea comunismului, a fost refuzat, anunţă marţi Deutsche Welle.

Lupta împotriva Ebola: Comisia Europeană acordă pentru prima dată autorizaţie de comercializare pentru producerea vaccinului

Comisia Europeană a adoptat decizia de a acorda companiei Merck Sharp & Dohme B.V autorizaţia de comercializare pentru producerea vaccinului împotriva virusului Ebola, transmite Comisia European într-un comunicat de presă.

Google lucrează la un proiect secret care afectează milioane de americani. Ce fel de date colectează „Nightingale”

Google s-a implicat într-un proiect denumit "Nightingale", care este în colaborare cu Ascension, unul dintre cele mai mari sisteme de sănătate din Statele Unite şi prin care colectează date medicale de la milioane de americani, relatează cotidianul The Wall Street Journal.

„Cele mai devastatoare incendii care au lovit vreodată Australia”, văzute din spaţiu. NASA a publicat o fotografie cutremurătoare

Peste 100 de incendii au cuprins statele australiene New South Wales şi Queensland, iar norul gros de fum este atât de semnificativ încât poate fi văzut din spaţiu, transmite CNN.

Pentagonul avertizează asupra consecinţelor care ar putea apărea după oprirea ajutorului militar acordat Ucrainei

Adjunctul secretarului american pentru Apărare, Laura Cooper, a transmis în cadrul audierii aferente procedurii de demitere a preşedintelui Donald Trump că ajutorul militar acordat Ucrainei, sistat de Congresul american, este „esenţial”, conform unui raport publicat luni, citat de The Guardian.

Premierul Poloniei, scandalizat de un documentar Netflix despre lagărele de concentrare naziste

Primul ministru polonez, Mateusz Morawiecki, a trimis o scrisoare platformei Netflix solicitând să fie aduse modificări documentarului „The Devil Next Door”, povestea unui american de origine ucraineană acuzat că a fost paznic în lagărele de concentrare naziste.

Donald Trump şi Emmanuel Macron vor avea o întrevedere înainte de summitul NATO

Preşedintele francez a informat că urmează să aibă o întrevedere cu omologul său american Donald Trump înainte de summitul NATO care va avea loc pe 4 decembrie la Londra, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Un submarin din Al Doilea Război Mondial, dispărut în urmă cu 75 de ani, a fost găsit în largul coastei Japoniei – FOTO, VIDEO

USS Grayback a dispărut cu 80 de membri la bord în 1944 după ce a fost atacat de o aeronavă japoneză. Totuşi, o organizaţie care caută nave americane pierdute a reuşit să rezolve misterul, scrie CNN.

Washington Post: Europa de Est se îndreaptă către o criză demografică

Căderea zidului Berlinului în urmă cu 30 de ani a marcat sfârşitul comunismului în Europa de Est, însă astăzi există întrebarea dacă se apropie şi un sfârşit din punct de vedere demografic, comentează cotidianul The Washington Post.

Forţele israeliene au ucis un lider al organizaţiei teroriste Jihadul Islamic

Baha Abu al-Atta, un comandant al organizaţiei teroriste Jihadul Islamic în Palestina, a fost ucis marţi dimineaţa în timpul unui atac al forţelor armate israeliene în Fâşia Gaza, au informat surse israeliene şi palestiniene, citate de agenţia de presă Reuters.

Fostul preşedinte american Jimmy Carter, internat în spital. Ce a anunţat organizaţia non-profit înfiinţată de acesta

Fostul preşedinte al Statelor Unite, Jimmy Carter, a fost internat luni la un spital din Atlanta, unde va fi supus unei intervenţii pentru reducerea presiunii intracraniene, a anunţat Carter Center, organizaţia non-profit înfiinţată de fostul preşedinte, citată de CNN.

Evo Morales, preşedintele demisionar al Boliviei, a fugit din ţară. Mexic i-a acordat azil politic

Preşedintele demisionar al Boliviei, Evo Morales, s-a îmbarcat într-un avion către Mexic, ţară în care a primit azil politic, a informat ministrul mexican de Externe, Marcelo Ebrard, citat de Reuters.

Parlamentul bolivian se va reuni marţi în şedinţă extraordinară

Parlamentul Boliviei se va reuni marţi într-o şedinţă extraordinară pentru a discuta despre demisia preşedintelui ţării, Evo Morales, informează agenţia Reuters.

Violenţele de la Hong Kong: Protestatarul împuşcat în piept de poliţişti, internat la spital în stare critică. Reacţia Statelor Unite

Statele Unite au anunţat luni, prin intermediul unui oficial de rang înalt din cadrul Administraţiei Trump, că nu sunt de acord cu utilizarea „nejustificată a forţei” de către autorităţile de la Hong Kong în timpul protestelor de luni, informează Reuters.

O navă militară israeliană a făcut o descoperire tulburătoare în apele teritoriale ale ţării, la doar 15 km de Tel Aviv

Un submarin militar al Rusiei a fost depistat navigând neautorizat în apele teritoriale ale Israelului în urmă cu trei luni, au declarat luni seară surse militare israeliene.

Kremlinul a anunţat ce au convenit Putin şi Merkel în legătură cu regiunea Donbas

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au convenit că Ucraina ar trebui să confere statut special regiunii Donbas, pentru soluţionarea conflictului separatist, anunţă Kremlinul.

MONITORUL APĂRĂRII | AIEA a depistat particule de uraniu într-un complex din Iran / Teheranul neagă acuzaţiile

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a depistat particule de uraniu într-un complex nuclear din Iran nedeclarat până acum, afirmă surse diplomatice, dar Teheranul a respins acuzaţiile.

Cancelarul german Angela Merkel, în vizită la Roma, pentru a-l întâlni pe premierul Giuseppe Conte

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, va efectua luni o vizită în Italia pentru a-l întâlni pe prim-ministrul Giuseppe Conte, prima reuniune de acest fel după schimbarea Guvernului de la Roma, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Statele Unite cer autorităţilor din Irak organizarea de alegeri anticipate

Washingtonul solicită administraţiei de la Bagdad încetarea actelor de violenţă împotriva protestatarilor, reformarea sistemului electoral şi organizarea de alegeri anticipate, conform unui comunicat emis de Casa Albă, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Vânzări-record la Alibaba de Singles’ Day. 23 miliarde de dolari în 9 ore

Retailerul chinez Alibaba a anunţat că vânzările sale în cadrul evenimentului Singles' Day au crescut cu 25% în primele nouă ore la 23 de miliarde de dolari, aproape două treimi din vânzările magazinului online Amazon.com din ultimul trimestru, anunţă Reuters.

Declarată moartă chiar dacă este încă în viaţă: Momentul în care o femeie a aflat că de fapt nu mai trăieşte

Sherry Ellis, o femeie în vârstă de 73 de ani din Texas, Statele Unite, încerca să cumpere medicamente de la o farmacie atunci când cardul bancar i-a fost respins. Femeia a ştiut imediat că ceva nu este în regulă, având în vedere că acesta a fost emis în urmă cu doar trei luni, scrie CNN.

Turcia a început repatrierea militanţilor Stat Islamic capturaţi. Peste 1.400 de jihadişti urmează să fie trimişi către ţările de origine

Statul turc a început să îi repatrieze pe militanţii Stat Islamic pe care i-a capturat, într-un demers anunţat în urmă cu o săptămână de către ministrul turc de Interne, conform postului local de ştiri TRT Haber, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Jeremy Corbyn a condamnat „lovitura de stat îngrozitoare” din Bolivia

Liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, a catalogat demiterea preşedintelui bolivian Evo Morales ca fiind o „lovitură de stat îngrozitoare”, pe care a condamnat-o cu vehemenţă, relatează site-ul publicaţiei The Daily Mail.

Iranul a descoperit un câmp cu 53 de miliarde de barili de petrol. Anunţul preşedintelui Hassan Rouhani

Iran a descoperit un nou teren petrolier în sudul ţării cu peste 50 de miliarde de barili de petrol crud, a anunţat preşedintele duminică. Această descoperire ar putea îmbunătăţi rezervele ţării în timp ce întâmpină obstacole în vânzările în străinătate, în urma sancţiunilor impuse de Statele Unite, scrie AP News.

Focuri de armă la Hong Kong: Un tânăr care a sărit în apărarea unui protestatar a fost împuşcat de un poliţist – FOTO, VIDEO

Poliţia din Hong Kong a început luni dimineaţă să tragă focuri de armă împotriva protestatarilor, împuşcând un tânăr de 21 de ani, ca urmare a intensificării nivelului de violenţă din cadrul demonstraţiilor de stradă pro-democraţie, relatează site-ul cotidianului The Guardian.