Știri externe

Zeci de civili au fost ucişi, iar alte sute au fost răniţi într-un raid aerian saudit efectuat în Yemen

Zeci de civili au fost ucişi, iar alte sute au fost răniţi într-un raid aerian atribuit Arabiei Saudite care a vizat sâmbătă o clădire din capitala Yemenului, Sanaa, informează presa locală.

Islamist sirian suspectat de activităţi teroriste, dat în urmărire după raidul din Germania: „Putem presupune că individul căutat este periculos”

Autorităţile germane caută, în urma raidului din landul Saxonia, un islamist sirian suspectat că ar fi vrut să comită un atentat, informează presa germană.

Rusia a transferat în Kaliningrad rachete Iskander-M, care pot transporta focoase atomice

Rusia a transferat sisteme de rachete Iskander-M, care pot transporta focoase nucleare, în enclava Kaliningrad, situată la frontiera cu Lituania şi Polonia, ţări membre NATO, anunţă Ministerul rus al Apărării, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Explozie controlată în cursul unui raid al poliţiei într-o clădire dintr-un orăşel german

Forţele speciale ale poliţiei germane au descins sâmbătă la o adresă din orăşelul german Chemnitz, situat în landul Saxonia, la periferia oraşului Dresda, informează publicaţia Die Zeit.

Rusia avertizează că ar putea suspenda contactele diplomatice cu Statele Unite

Ministerul rus de Externe ar putea suspenda contactele cu Departamentul de Stat american din cauza acuzaţiilor lipsite de fundament privind presupusele crime de război din Siria, avertizează diplomaţia de la Moscova, potrivit site-ului agenţiei Tass.

Londra refuză consultanţa pe tema Brexit din partea străinilor, denunţă London School of Economics

Cetăţenii străini nu pot desfăşura activităţi de consultanţă pentru Guvernul britanic pe tema ieşirii Marii Britanii din UE, a transmis un oficial guvernamental britanic universităţii Şcoala londoneză pentru Studii Economice (London School of Economics), prestigioasa instituţie denunţând abordarea.

Germania ar putea interzice vehiculele diesel şi benzină din 2030, recomandând decizia şi Uniunii Europene

Germania ar putea interzice, începând din anul 2030, vehiculele cu motoare diesel şi benzină, iniţiativa fiind susţinută de reprezentanţii landurilor şi recomandată inclusiv Uniunii Europene, în contextul ratificării Acordului de la Paris privind limitarea poluării, relatează revista Der Spiegel.

SUA atribuie Administraţiei Rusiei atacuri cibernetice care au vizat Partidul Democrat american / Rusia respinge acuzaţiile „absurde” şi lipsite de fundament ale SUA

Administraţia Statelor Unite a formulat acuzaţii oficiale la adresa Rusiei privind o serie de atacuri cibernetice care au vizat servere ale Partidului Democrat în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale şi legislative, informează site-ul agenţiei Reuters.

Barack Obama a glumit, în timp ce vota la Chicago, că are vârsta de 35 de ani

Preşedintele SUA, Barack Obama, un susţinător clar al candidatei democrate Hillary Clinton, a votat anticipat în oraşul Chicago, în scrutinul prezidenţial şi legislativ, liderul de la Casa Albă glumind că are vârsta de 35 de ani, informează site-ul Politico.com.

Acuzat de remarci obscene, Trump îşi cere scuze, dar atacă: Bill Clinton a abuzat femei, Hillary a făcut de ruşine propriile victime

Donald Trump, candidatul republican la funcţia de preşedinte al SUA, a prezentat scuze după apariţia unei înregistrări care îl surprinde făcând comentarii obscene despre femei, promiţând că va fi "un om mai bun", dar acuzând-o pe Hillary Clinton de acte de intimidare şi pe Bill Clinton de abuzuri.

Vulcanul Aso, situat pe insula japoneză Kyushu, a erupt

Vulcanul Aso, situat pe insula niponă Kyushu, a erupt sâmbătă dimineaţă, anunţă Agenţia Meteorologică Japoneză, deocamdată neexistând informaţii despre victime, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Bilanţul Uraganului Matthew a ajuns la aproape 900 de morţi în Haiti

Bilanţul Uraganului Matthew a ajuns la aproape 900 de morţi în Haiti, au anunţat autorităţile regionale, citate de site-ul agenţiei Reuters.

Guvernele UE i-au transmis premierului britanic, Theresa May, că nu vor exista negocieri anticipate pentru Brexit

Guvernele din UE s-au plans că planul premierul britanic Theresa May de a începe negocierile pentru Brexit din aprilie nu oferă destule detalii şi că nu va putea porni discuţiile informale pe care le doreşte înainte de acel termen, scrie Bloomberg.

Rusia analizează posibilitatea redeschiderii unor baze din străinătate, inclusiv în Vietnam sau Cuba

Moscova analizează posibilitatea redeschiderii unor baze militare în străinătate, inclusiv în Vietnam sau Cuba, de unde Rusia s-a retras la începutul deceniului trecut, a declarat ministrul adjunct al Apărării, Nikolai Pankov, potrivit agenţiei de ştiri TASS.

Ministerul rus de Externe avertizează: Acuzaţiile lui John Kerry la adresa Rusiei ar putea atrage „consecinţe juridice”

Declaraţiile secretarului de Stat american, John Kerry, privind posibile crime de război care ar fi fost comise de Rusia în Siria ar putea atrage "consecinţe juridice", avertizează Ministerul de Externe de la Moscova, citat de site-ul agenţiei Interfax.

Peste 840 de morţi în Haiti din cauza Uraganului Matthew. Statul Florida a fost de asemenea afectat

Uraganul Matthew a provocat moartea a aproape 850 de persoane şi a lăsat alte sute fără adăpost în trecerea sa prin Haiti, înainte de a se îndrepta spre statul american Florida şi apoi spre coasta americană a Atlanticului, informează site-ul agenţiei Reuters.

Barack Obama va vota anticipat, în Chicago, cu Hillary Clinton

Preşedintele SUA, Barack Obama, un susţinător clar al candidatei democrate Hillary Clinton, va vota anticipat, în oraşul Chicago, în scrutinul prezidenţial şi legislativ, informează site-ul Politico.com.

SONDAJ: Hillary Clinton are un avans de 5% în faţa lui Donald Trump

Hillary Clinton, candidatul democrat la funcţia de preşedinte al SUA, se clasează pe primul loc în preferinţele de vot, având un avans de 5% în faţa adversarului republican, Donald Trump, relevă un sondaj efectuat la nivel naţional de Universitatea Quinnipiac, informează site-ul Politico.com.

Hollande anulează vizita în Polonia, după ce Varşovia a refuzat cumpărarea unor elicoptere militare

Francois Hollande, preşedintele francez, a amânat vizita în Polonia, după ce Varşovia a contramandat achiziţionarea elicopterelor Caracal, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Copii sirieni, agresaţi într-un orăşel din Germania într-un incident xenofob

Adolescenţi de extremă-dreapta au agresat trei copii sirieni, în orăşelul german Sebnitz, informează publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

John Kerry acuză Rusia şi Siria de comiterea unor crime de război

Rusia şi Siria ar trebui investigate pentru crime de război, afirmă secretarul de Stat american, John Kerry, după o serie de atacuri care au vizat unităţi medicale în cadrul războiului sirian, informează ABC News.

Şase morţi şi zeci de răniţi într-un atentat care a vizat un tren de călători, în Pakistan

Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 19 au fost rănite după ce două bombe au explodat la bordul unui tren de pasageri, în provincia pakistaneză Balucistan, informează site-ul postului Al Jazeera.

Donald Trump acuză: Administraţia SUA tolerează imigranţi în ilegalitate pentru a-i lăsa să voteze

Administraţia Barack Obama permite rămânerea în Statele Unite a imigranţilor aflaţi în ilegalitate pentru a vota în alegerile prezidenţiale şi legislative din noiembrie, acuză Donald Trump, candidatul republican la preşedinţia SUA.

Mike Hookem susţine că nu l-a lovit cu pumnul pe eurodeputatul Steven Woolfe: „A fost o încăierare, precum o bătaie între fete ce folosesc poşete”

Mike Hookem, eurodeputatul care l-a lovit pe Steven Woolfe în cadrul unei reuniuni desfăşurate la sediul Parlamentului European, a declarat că altercaţia dintre cei doi a fost "precum o bătaie între fete ce folosesc poşete" şi că nu l-a lovit cu pumnul, informează presa internaţională.

Viktor Orban: Cotele obligatorii de refugiaţi ar trebui eliminate de pe agenda Uniunii Europene

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că sistemul cotelor obligatorii de refugiaţi ar trebui eliminate de pe agenda UE, în contextul riscurilor de securitate ridicate de imigraţie, scrie agenţia de ştiri MTI.

Ambasadorul Turciei la Berlin a revenit în Germania, la patru luni după ce a fost rechemat de Ankara

Ambasadorul Turciei în Germania a revenit la postul său din Berlin, la aproximativ patru luni după ce a fost rechemat de Ankara în contextul crizei diplomatice dintre cele două state, ce a fost stârnită de o rezoluţie a Parlamentului german prin care se recunoaştea genocidul armean.

COM: Cine a murit şi cine s-a născut pe 7 octombrie?

La 7 octombrie 2006, jurnalista Anna Ştefanovna Politkovskaia, una dintre cele mai vehemente contestatare ale politicii Kremlinului, a fost asasinată, la Moscova, în faţa liftului din blocul unde locuia.

Incendiu de amploare la sediul viitoarei ambasade a SUA din Olanda – FOTO, VIDEO

Un incendiu de amploare a izbucnit, vineri după-amiază, în zona şantierului unde se construieşte noua ambasadă a Statelor Unite din Olanda, zeci de pompieri fiind mobilizaţi, informează presa olandeză.

Estonia şi Finlanda afirmă că avioane ruse le-ar fi încălcat spaţiul aerian

Ministerele Apărării din Estonia şi Finlanda au comunicat vineri că avioane ruse de luptă le-ar fi încălcat spaţiul aerian, însă autorităţile de la Moscova au negat aceste acuzaţii, informează site-ul agenţiei Reuters.

Soros, atac dur la adresa lui Putin: „Preşedintele Putin acţionează agresiv pe baza unor planuri politice crâncene” – VIDEO

George Soros a declarat că Vladimir Putin se foloseşte de perioada de campanie pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite pentru a-şi pune în aplicare propria agendă în ceea ce priveşte conflictul din Siria.

SPD analizează posibilitatea candidaturii lui Martin Schulz la funcţia de cancelar german

Membri ai conducerii Partidului Social-Democrat din Germania analizează posibilitatea de a-l desemna pe Martin Schulz, actualul preşedinte al Parlamentului European, candidat al formaţiunii de centru-stânga la postul de cancelar, în scrutinul parlamentar programat în 2017, informează Der Spiegel.

VIAŢĂ de VIP: Vladimir Putin. Copilăria şi ascensiunea politică. De la golanul Volodea la liderul rus

Vladimir Vladimirovici, taciturnul lider absolut al rusnacilor, cu centură neagră, care se luptă corp la corp cu tigrii siberieni, s-a născut pe 7 octombrie. A fost botezat în secret de mamuşka lui şi a trăit viaţă de bebeluş sărac, într-un bloc plin de şobolani. Iată istoria omului Vladimir Putin:

Altercaţia dintre cei doi eurodeputaţi ai formaţiunii populiste UKIP, investigată de Parlamentul European. Ce riscă parlamentarii ce recurg la violenţă

Parlamentul European a lansat o anchetă disciplinară în cazul altercaţiei între eurodeputaţi ai formaţiunii populiste UKIP, după ce europarlamentarul Steven Woolfe a fost rănit grav joi, informează site-ul agenţiei Reuters.

Tony Blair ar putea reveni în politică, denunţând abordarea Theresei May în sensul unui „Brexit dur”: ”Marea Britanie a devenit un stat cu partid unic”

Fostul premier laburist Tony Blair sugerează că ar putea reveni în prim-planul scenei politice britanice, denunţând intenţiile Guvernului conservator condus de Theresa May de a genera o desprindere "dură" a Marii Britanii de Uniunea Europeană, informează BBC News online.

UE condamnă activităţile israeliene de colonizare în Cisiordania

Decizia Israelului de a construi noi locuinţe în colonii din Cisiordania afectează perspectivele procesului de pace cu palestinienii, avertizează serviciul diplomatic al Uniunii Europene, conform site-ului agenţiei Reuters.

Trei persoane, inculpate în SUA pentru că ar fi exportat ilegal tehnologie militară către Rusia

Trei persoane au fost arestate şi inculpate de autorităţile federale americane pentru implicare într-o schemă prin care tehnologie militară avansată era ilegal exportată către Rusia, notează The Associated Press.

O femeie dezechilibrată mintal a intrat forţat cu maşina în curtea unui liceu din Franţa

O femeie acoperită cu un fular, prezentată ca fiind dezechilibrată mintal, a intrat cu o maşină în curtea unui liceu din oraşul francez Puy-en-Velay, distrugând bariera de intrare înainte de a face un tur al clădirilor, potrivit unor surse, citate de Le Figaro.

Preşedintele columbian Juan Manuel Santos a primit Premiul Nobel pentru Pace 2016

Comitetul de la Oslo a explicat că a decis să acorde prestigioasa distincţie preşedintelui Juan Manuel Santos pentru contribuţia sa la rezolvarea războiului civil din Columbia, un conflict soldat cu cel puţin 220.000 de morţi, iar aproape şase milioane de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească casele din cauza luptelor.

Victimele inumanităţii: Cruzime şi moarte în masă/ „Stăteau peste corpurile imigranţilor morţi” – VIDEO

Totul a început cu semnalizări pe un ecran radar, emise din largul coastelor libiene. Pe măsură ce salvatorii se apropiau, găseau bărci de lemn supraîncărcate şi plute care evocau scene desprinse parcă din vremea comerţului cu sclavi. Sute de imigranţi africani au murit pe mare, asfixiaţi în bărci.

Banner cu portretul liderului rus Vladimir Putin pe care scrie „pacificator”, agăţat de Podul Manhattan – FOTO/VIDEO

Un banner cu un portret al preşedintelui rus Vladimir Putin pe care este scris cu litere mari cuvântul "pacificator" a fost agăţat de Podul Manhattan, a confirmat pentru agenţia Tass Michael DeBonis, purtător de cuvânt al Poliţiei din New York (NYPD).
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da