A doua cutie neagră a avionului care s-a prăbuşit în Mali a fost găsită, anunţă MINUSMA

Experţi din cadrul Misiunii ONU în Mali - MINUSMA - mobilizaţi în zona în care s-a prăbuşit avionul Air Algérie, în această ţară, au găsit a doua cutie neagră a aparatului, a anunţat Radhia Achouri, o purtătoare de cuvânt a misiunii.

244 afişări
Imaginea articolului A doua cutie neagră a avionului care s-a prăbuşit în Mali a fost găsită, anunţă MINUSMA

A doua cutie neagră a avionului care s-a prăbuşit în Mali a fost găsită, anunţă MINUSMA

"A doua cutie neagră" a avionului a "fost găsită (sâmbătă) dimineaţa la locul prăbuşirii" de către experţi din cadrul MINUSMA mobilizaţi la faţa locului, în zona Gossi, la aproximativ 100 de kilometri de Gao, în nordul Mali, a declarat pentru AFP Achouri, contactată de la Dakar (Senegal).

"Este o evoluţie pozitivă, care va ajuta enorm" anchetele cu privire la prăbuşite, a apreciat ea.

Prima cutie neagră a fost recuperată şi trimisă vineri la Gao de către militari francezi, a anunţat Parisul.

Potrivit lui Achouri, a doua cutie neagră va fi trimisă tot la Gao, unde se află "Centrul de gestionare tactică a operaţiunilor" legate de accident, un centru "tripartit" care asociază Franţa, prin operaţiunea militară din această ţară, Mali şi MINUSMA.

"Pentru moment, tot ceea ce va fi recuperat de la locul prăbuşirii, orice element care poate ajuta (în investigaţii) va fi concentrat la Gao", de unde, ulterior, autorităţile aferente din diverse ţări vizate "vor face ceea ce este necesar în continuare", a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Într-un comunicat, MINUSMA precizează că asistă autorităţile din Mali, "la solicitarea lor, şi sprijină activităţile desfăşurate de către autorităţile franceze" cu privire la accident.

Misiunea ONU "a mobilizat pe teren, încă din primele ore de după confirmarea prăbuşirii, atât un sprijin logistic, transport, expertiză tehnică şi ştiinţifică, cât şi securizarea locului prăbuşirii", se arată în comunicat.

Avionul, închiriat de către compania Air Algérie de la compania spaniolă SwiftAir, a plecat de la Ouagadougou către Alger în noaptea de miercuri spre joi. După 50 de minute de la decolare s-a prăbuşit pe teritoriul Mali.

Nu există niciun supravieţuitor între cele 118 persoane care se aflau la bord, şi anume 112 pasageri - dintre care 54 de francezi, 23 de cetăţeni din Burkina Faso, opt libieni, şase algerieni şi cetăţeni din mai multe alte ţări - şi şase membri ai echipajului, toţi spanioli.

Cutiile negre, care înregistrează toate datele de zbor, inclusiv conversaţiile din cabina piloţilor, relevă informaţii cruciale şi axe de anchetă în stabilirea cauzelor unui accident aerian.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici